Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Teoriile motivationale ale umorului - referat



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Teoriile motivationale ale umorului

Lucrare de licenta PSIHOLOGIE

SIMTUL UMORULUI SI LEGATURILE SALE CU TRASATURILE DE PERSONALITATE
TEORII ASUPRA SIMTULUI UMORULUI
Teoriile motivationale ale umorului
Teoria incongruentei
Teoria revizuirii a lui Apter - teorii umoristice
Teoria comprehensiunii si elaborarii
DEFINITII ALE SIMTULUI UMORULUI

Teoriile motivationale ale umorului

a.1. Teoriile arousal-ului si reducerii arousal-ului
Anumite teorii presupun ca umorul reflecta reducerea arousal-ului. Freud (1928 – dupa Berger, 1997) afirma ca reactiile de râs la stimuli sunt motivate de nevoia de a reduce tensiunea sau arousal-ul (adesea relationata cu agresivitatea sau cu impulsurile sexuale) pe care indivizii le inhiba si nu le exprima direct. Acest arousal poate fi indus de trasaturile situatiei stimul sau poate exista înaintea aparitiei situatiei. Astfel, diferentele individuale în aparitia râsului sunt presupuse a fi reflectari ale diferentelor în intensitate ale emotiilor (suprimate sau reprimate) care se asociaza cu stimuli relevanti în functie de situatia comica.
O conceptie mai generala a umorului a fost propusa de Berlyne (1969, 1971 – dupa Wyer & Collins, 1992). Acesta a presupus existenta unei relatii U-inversate între arousal-ul psihologic si trairea placerii. Astfel, placerea creste initial odata cu arousal-ul pâna la o anumita valoare optima, iar apoi scade, atingând în final un punct la care a



rousal-ul devine specific agresivitatii. Berlyne a presupus ca cresterea rapida a placerii este resimtita ca umor. Exista putine dovezi ca scaderile în arousal-ul masurat fiziologic consecutiv finalului rizibil al unei glume sunt corelate cu estimarile subiective ale umorului produs de gluma (Mc Ghee, 1983; Lefcourt & Martin, 1986 – dupa Wyer & Collins, 1992). Astfel, reducerea arousal-ului fiziologic nu este o conditie suficienta a umorului.
Lasând deoparte validitatea lor empirica, conceptia lui Freud si cea a lui Berlyne sufera ambele de lipsa generalizarii.
Teoria lui Berlyne pare aplicabila numai la glumele sau la alti stimuli în care o situatie specifica anterior construita de arousal apare înaintea declansarii evenimentului-stimul comic.

Conceptul freudian corespunde presupunerii ca trasaturile situatiei rizibile sunt asemanatoare cu aspectele experientei din trecut a unei persoane în care aceasta si-a reprimat reactiile emotionale. Datorita diversitatii enorme a stimulilor pe care orice individ îi considera comici, ar trebui postulate numeroase emotii reprimate.

a.2. Teoria superioritatii si a discreditarii
O a doua conceptie generala despre umor ( din care exista versiuni istorice – Bergson, 1911 si contemporane – La Fave 1976, Levine 1969, Zillman & Can

tor 1976 – dupa Schmidt, 1994) presupune ca oamenii îsi deriva placerea din sentimentele de stapânire si control. Râsul si amuzamentul raportate la diformitatile sau esecurile altora pot reflecta o încercare de a mentine sau restabiliza aceste sentimente. Astfel, aceasta conceptie priveste amuzamentul ca un produs al comportarii sociale (Wills, 1981 – dupa Schmidt, 1994). Wills noteaza ca acest raspuns este cel mai pronuntat atunci când este imposibil sa fie cenzurat. Astfel, umorul este mai degraba produs de ghinioanele oamenilor, considerati indezirabili social, decât de ghinionul oamenilor care sunt stimati social.

Aceasta conceptie este utila în mod particular în evaluarea raspunsurilor la bancurile etnice, dar este limitata în abilitatea de a cuantifica reactiile la multe alte tipuri de evenimente, cum ar fi cele care reflecta nefavorabil propria persoana a unui individ. Mai mult, desi esecurile inamicilor îi fac pe oameni fericiti, ele nu sunt întotdeauna comice. De aceea, discreditarea altora sau sentimentul superioritatii fata de altii nu este nici necesar, nici suficient pentru a stârni râsul.