European Ombudsman
In ultimele decenii, tot mai multe tari au introdus in sistemul juridic national o institutie receptata din practica parlamentara suedeza, care are ca rol solutionarea plangerilor ce i se adreseaza de catre cetatenii care pretind ca drepturile lor au fost incalcate de functionai sau autoritati ale administratiei publice. Este vorba de institutia „Ombudsmanului”
Initial institutia ombudsmanului s-a format in Suedia
in anul 1809. Anterior insa, in aceasta tara
exista practica ca Parlamentul (Riksdag) sa numeasca un imputernicit
al sau, investit cu prerogativa de a cerceta si solutiona plangerile
persoanelor vatamate in drepturile lor prin abuzuri ale
administratiei regale.
Ombudsmanul avea sarcina de a promova aplicarea uniforma a legilor,
si de a semnala inadvertentele legislative. Avea posibilitatea
de a isi indeplini atributiile prin efectuarea de
inspectii si prin primirea de plangeri.
In limba suedeza „ombud” inseamna mandat,
procura, imputernicire. Prin raportare, ombudsman desemneaza
institutia investita de Riksdag printr-un mandat de reprezentare
sa examineze plangerile ce i se adreseaza de cei ce pretind
ca le-au fost incalcate drepturile garantate de Constitutie.
Ombudsmanul poate fi definit ca autoritatea numita de Parlament
si raspunzator fata de acesta, caruia i se confera prin Constitutie
sau printr-o lege speciala dreptul de a solutiona plangerile
In doctrina si practica constitutionala recenta este constant
subliniata importanta institutiei Ombudsmanului pentru garantarea
si, indeosebi, pentru apararea drepturilor si libertatilor
cetatenesti.
Ombudsmanul este numit de Parlament pentru un mandat a carui
durata difera de la stat la stat. De obicei, mandatul ombudsmanului
este de patru ani. Parlamentul detine, totodata dreptul de a
revoca pe ombudsman inainte de expirarea mandatului daca
acesta s-ar face vinovat de incalcarea Constitutiei sau
a legilor, ori ar avea o conduita reprobabila. In principiul
Ombudsmanul isi desfasoara activitatea la nivel national.
Aceasta nu este insa o regula. De pilda, in Statele
Unite nu a fost infiintata o asemenea institutie la nivel
federal. In schimb exista un numar foarte mare de ombudsmani
la nivelul unor state federale, al unor municipalitati sau chiar
in institutii sau companii. De asemenea, exista ombudsmani
avand o jurisdictie materiala specializata.
De asemenea, nimic nu impiedica ca Guvernul sa instituie
un organism guvernamental avand ca atributie, sa analizeze
si sa solutioneze plangerile impotriva Cabinetului
sau impotriva unor departamente sau agentii executive
si sa aplaneze, astfel, conflicetle intre cetatean si
administratia publica centrala si locala. Se intelege
ca o asemenea institutie, ar avea o sfera mai ingusta
de activitate si, oricum, autoritatea sa ar fi mult inferioara
a celei a ombudsmanului parlamentar.
In principiu, puterea ombudsmanului se reduce la dreptul
de a face recomandari autoritatilor publice vinovate de incalcarea
drepturilor unor persoane, de a controla activitatea organelor
administratiei publice carora le revin atributii in domeniul
drepturilor omului, de a inspecta institutii de detinere (penitenciare,
institutii – scoli de reeducare, centre de internare a
minorilor), spitale, scoli s.a. In unele sisteme constitutionale,
insa, ombudsmanul are dreptul de a actiona in justitie,
in conditiile prevazute de lege, functionarii care s-au
facut vinovati de incalcarea unor drepturilor unor persoane.
Dreptul de actiune judiciara se bazeaza, in acest caz
pe investirea, prin Constitutie, a ombudsmanului cu atributia
Constitutia sau dupa caz, legile de organizare si functionare
a institutiei ombudsmanului prevad, in acest sens, obligatia
autoritatilor publice de a pune la dispozitia ombudsmanului
toate datele, informatiile si documentele de care acesta ar
avea nevoie pentru a-si exercita atributiile. Obudsmanul isi
exercita atributiile la plangerea persoanelor ale caror
drepturi au fost vatamate sau din oficiu, cand are informatii,
date prind incalcarea unor drepturi cetatenesti sau cand
constata el insusi asemenea incalcari. In
general, excede competentei de investigatie a ombudsmanului
membrii Guvernului, parlamentarii si membrii alesi ai administratiei
publice locale. Motivul unei asemenea derogari este ca deputatii,
senatorii, membrii alesi ai organelor administratiei publice
locale sunt reprezentanti ai poporului iar ministrii raspund
politic in fata Parlamentului.
Cererile care se adreseaza Ombudsmanului trebuie facute in
scris si semnate. In principiu, anonimele nu se iau in
considerare, ceea ce nu impiedica insa ca o plangere
anonima sa fie motivul sesizarii din oficiu al ombudsmanului
si punctul de declansare al unei expertize de rutina. In
legislatia statelor referitoare la organizarea si functionarea
institutiei ombudsmanului, se prevede ca nu se iau in
considerare plangerile cetatenilor ale caror drepturi
au fost incalcate cu unu sau dupa caz, cu doi ani inainte
de sesizarea ombudsmanului.
Activitatea ombudsmanului este in principiu publica, ceea
ce nu impiedica ca persoanele lezate sa solicite ombudsmanului
caracterul confidential al plangerii. De asemenea, ombudsmanul
poate decide din proprie initiativa caracterul secret al activitatii
sale pentru motive temeinice (ex. Apararea secretelor militare,
a ordinii publice, a moralei, etc). Nu trebuie exclus nici dreptul
unor institutii publice de a solicita pentru motive temeinice
confidentialitatea unor investigatii ale ombudsmanului.
Actele emise de ombudsman pot fi decizii, cereri, recomandari,
citatii, etc. Actele emise de ombudsman in exercitarea
atributiilor sale sunt acte de autoritate.
