Metode clasice de import/ export al serviciilor - referat

Metode clasice de import/ export al serviciilor

Desii, in mod traditional, a fost considerat un element al economiei nationale, mai précis un accesoriu al procesului de product

ie si distributie de bunuri, sectorul serviciilor si-a sporit continuu importanta si ponderea schimburilor economice internationale din ultimele decenii.
Preocuparile pentru definirea comertului international cu servicii au sporit la sfarsitul anilor ’70 dupa deciziile de a negocia problema serviciilor sub auspiciile GATT.
Astfel, dezbaterile in cadrul rundei Uruguay de negocieri multilaterale in comert, incepute la Punta del Este in anul 1986, s-au concentrate mult asupra trasarii liniei de demarcatie intre comert si investitii in servicii.
Prin analogie cu comertul cu bunuri, comertul international cu servicii este definit ca activitatea de export si import de servicii, respective de vanzari si cumparari ce depasesc efectiv frontiera vamala a tarii.
Problema este insa ca in multe situatii vanzarea sau cumpararea serviciilor in strainatate presupune deplasarea in acest scop a producatorilor, deci miscarea factorilor de productie si in principal a muncii si capitalului.
De fapt, prin continutul lor, serviciile internationale implica atat operatiuni comerciale, cat si operatiuni investitionale, ceea ce face ca schimburile internationale de servicii sa fie constituite concomitant atat din comertul international cu servicii propriu-zise, cat si din fluxurile determinate de miscarea capitalului si a muncii.
Prin urmare, definite in sens mai larg, serviciile pot fi considerate ca facand obiectulcomertului international cand sunt de origine externa, deci cand sunt furnizate de o intreprindere (firma, companie) ce nu apartine tarii consumatoare (tara care plateste serviciile).
In unele situatii realizarea proximitatii dintre consumstori si producatori implica deplasarea in strainatate a consumatorilor.
Gary Sampson si Richard Snape clasifica tranzactiile cu servicii din punct de vedere al necesitatii proximitatii furnizorilor si consumatorilor, in felul urmator:

Tipul A cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), respectiv serviciile incorporate in bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi electronice sau de alta natura (transporturile, telecomunicatiile dar si serviciile bancare, de asigurari, etc.)
Tipul B are ca exemple tipice: turismul, educatia si serviciile de sanatate.
Tipul C implica miscarea internationala a factorilor de productie (capital si/sau munca). Investitiile de capital si miscarea temporara a fortei de munca reprezinta principalele moduri de realizare a acestor tranzactii.
In sfarsit, tipul D de tranzactii se intalneste, de exemplu, in cazul unui turist care merge la un hotel apartinand unei corporatii transnationale intr-o a treia tara.

Acest sens mai larg de definire a comertului cu servicii este cuprins si in cadrul GATS (General Agreement on Trade in Services), care institutionalizeaza urmatoarele modalitati de livrare a serviciilor in schimburile internationale:

1. Transfrontiere (cross-border supply) – este vorba de serviciile transferabile;
2. Consumul in strainatate (consumption abroad) – in acest caz se deplaseaza consumatorul. In unele cazur, ca de exemplu reparatiile de nave in strainatate numai proprietatea consumatorului se “deplaseaza” sau este situate in strainatate;
3. Prezenta comerciala (commercial presence) – acest mod se refera la prezenta persoanelor juridice pentru furnizarea serviciilor in strainatate;
4. Prezenta persoanelor fizice (presence of natural persons) – este vorba de personae fizice care sunt furnizoare de servicii in strainatate.
In functie de aceste modalitati de furnizare, pot fi clasificate si restrictiile si respective masurile de reglementare si politicile

de liberalizare care pot viza comertul cu servicii in sine, miscareafactorilor de productie sau miscarea consumatorilor de servicii.
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare, serviciile care fac obiectul tranzactiilor internationale sunt clasificate in servicii “factor” si “non-factor”.
Serviciile factor se refera la venituirile provenite din miscarea peste granite a factoriloor de productie. Veniturile din investitii, redevente si veniturile din munca sunt usual incluse in aceasta categorie.
Serviciile non-factor sunt clasificate in trei categorii: “transporturi”, “colatorii”(turism) si “alte servicii”.
Categoria “alte servicii” include comertul cu servicii de comunicare, financiare,asigurari non-marfare, reparatii, servicii culturale (filme, video), leasing, constructii si inginerie, consultanta, reclama, servicii de informatica, redevente si venituri din licente, alte servicii de afaceri.
O categorie aparte o reprezinta serviciile guvernamentale (oficiale) care cuprind cheltuielile ambasadelor si consulatelor, unitatilor militare, altor entitati publice, in strainatate si acelea ale personalului lor, ca si incasarile provenind de la ambasade, consulate etc.

Expansiunea schimburilor transfrontiere de servicii presupun o puternica centralizare a productiei acestor servicii in cateva unitati de productie cu vocatie internationala. Aceasta structura previzibila tehnic vine in contradictie cu cerinta de diferentiere si personalizare a serviciilor care este din ce in ce mai evidenta si implica o productie in contact cu consumatorul. Deci problema furnizarii serviciilor “in situ” si a liberei stabiliri in strainatate va ramane mult timp de actualitate.
Structura schimburilor internationale cu servicii deasemenea variaza semnificativ intre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare.
In ceea ce priveste exportul, principala sursa de venit pentru economiile dezvoltate o reprezinta “venituri din investitii” si “alte servicii”, in timp ce “turismul international” tinde sa fie principalul “ articol” de export pentru cele mai multe tari in dezvoltare, alaturi de serviciile de transport. In prezent, anumite tari in dezvoltare sunt specializate pe turism, realizand mai mult de ½ din exporturile lor de servicii din aceasta activitate.
Platile sau cheltuielile sunt dominate, pentru tarile dezvoltate, de servicii de turism, transporturi (mai ales maritime), iar pentru tarile in dezvoltare de dobanzi si dividende la investitii straine, servicii de asigurare, oficiale, de inginerie.
Prin liberalizarea schimburilor internationale cu servicii, tarile pot obtine beneficii similare celor realizate prin liberalizarea comertului cu bunuri.

Astfel, reducerea barierelor comerciale conduce ca firmele interne sa se confrunte cu concurenta internationala, iar preturile interne cu preturile internationale. Aceasta va obliga firmele la o alocare mai eficienta a resurselor si o specializare in conformitate cu avantajele lor comparative. Intr-un mediu liberal, firmele vor fi determinate sa foloseasca productiv resursele iar consumatorii vor beneficia de produse mai ieftine si corespunzator calitativ.
In acelasi timp, liberalizarea tranzactiilor internationale cu servicii este importanta si pentru ca poate contribui la difuzarea cunostiintelor stiintifice, culturale, artistice, etc., dezvoltarea turismului international si in general a tuturor categoriilor de servicii internationale.

Copyright © Contact | Trimite document