1. Elemente introductive
2. Bilantul contabil - generalitati
3. Intocmirea bilantului contabil
4. Structuri bilantiere utilizate
in practica mondiala
5. Intocmirea si depunerea bilantului
contabil
3.1. Principii de intocmire
Indiferent de continutul bilantului proiectat, de natura activitatii
a carei situatie o reflecta sau de timpul la care se refera, la
intocmirea lui este necesar sa se respecte o serie de reguli si
principii, care sa-i asigure un continut real si o functionalitate
eficienta in procesul de administrare a patrimoniului.
Principiile care stau la baza intocmirii bilantului contabil, sunt:
a) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor existente
in doc
a) Documentele primare – baza documentara a intocmirii bilantului
Prin geneza, continut si functie, bilantul contabil este un model contabil, astfel ca baza de plecare la intocmirea lui o constituie documentele justificative. Legatura dintre aceste documente primare sau justificative si bilant se realizeaza prin intermediul sistemului de conturi. Inregistrarea contabila reprezinta o grupare cronologica si sistematica a documentelor in cadrul conturilor sintetice si analitice. In aceste conditii, caracterul real al bilantului se determina in primul rand, prin reflectarea complexa si calitativa a operatiilor economice si financiare in documente, implicit prin inregistrarea acestora in sistemul de conturi.
b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor preluate
din sistemul de conturi
Intre bilant si sistemul de conturi exista o legatura directa in
sensul ca, plecandu-se de la bilantul contabil la inceputul perioadei,
prin intermediul sistemului de conturi se va ajunge in cele din
urma la bilantul de la sfarsitul perioadei.
Intocmirea bilantului contabil presupune si folosirea mecanismului
partidei duble in construirea si prezentarea indicatorilor bilantieri.
In acest sens se au in vedere relatiile de echilibru si control
dintre activ si pasiv, debit si credit, chltuieli si venituri, debit
si credit, conturi sintetice si analitica, inregistrarea cronologica
si sistematica.
Din punct de vedere metodologic, la intocmirea bilantului contabil
se are in vedere ca indicatorii care il compun sa se construiasca
prin agregarea datelor furnizate de sistemul de conturi. Pentru
realizarea acestui lucru pot fi folosite doua modalitati:
- relationala;
- functionala.
In ceea ce priveste modalitatea relationala, bilantul este conceput
sub forma unui cont global ce intra in corespondenta cu celelalte
conturi, care evidentiaza starea si miscarea patrimoniului. Bilantul
evidentiaza astfel toate conturile cu solduri debitoare si creditoare
careevidentiaza la un moment dat multimea elementelor patrimonile
de activ si de pasiv. Functia contabila a contului „bilant”
este aceea de a inchide si a deschide toate conturile elementare
privind patrimoniul unui subiect de drept. Pentru a marca aceasta
functie, contul „bilant”se diferentiaza in alte doua
conturi: „bilant de inchidere ” si „bilant de
deschidere”. Astfel bilantul de inchidere preia ca posturi
toate soldurile finale ale conturilor.
La sfarsitul exercitiului financiar, soldurile finale ale conturilor
(debitoare si creditoare) luate din Balanta de verificare si puse
in acord cu realitatea prin inventariere sunt grupate potrivit structurii
informationale a bilantului si inscrise in activul si pasivul acestuia.
Prin aceasta metoda se realizeaza construirea posturilor bilantiere,
adica a unor indicatori sintetici privind starea si structura patrimoniului
si a rezultatului obtinut in urma activitatii desfasurate in cursul
unui exercitiu financiar.
c) Intocmirea bilantului pe baza inventarierii patrimoniului
Inventarul reprezinta documentul on care sunt enumerate si descrise
cantitativ si valoric mijloacele, creantele si angajamentele unitatii,
existente la un moment dat. Inventarul poate fi inventar scriptic,
obtinut dupa datele din soldurile conturilor sau faptic, obtinut
prin observarea si inregistrarea elementelor patrimoniale. Acesta
din urma are rolul de a evidentia existenta reala cantitativa si
calitativa a valorilor inregistrate in conturi. Analizat prin prisma
relatiilor sale informationale cu bilantul, inventarul evidentiaza
la un moment dat in expresie baneasca marimea elementelor patrimoniale
sub forma mijloacelor, creantelor si a datoriilor.
Desi nu se inventariaza, marimea surselor proprii se poate calcula
in mod global in cadrul inventarului pe baza relatiei:
Surse proprii = Activul inventariat – Obligatiile intreprinderii
Prin compararea surselor proprii cu cele calculate in inventarul anterior se constata in ce masura patrimoniul unei unitati a sporit sau s-a micsorat.
d) Intocmirea bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatelor exercitiului.
Acest principiu serveste ca mijloc de determinare a costului efectiv
al elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare. Principiul
delimitarii pe locuri de gestiune a cheltuielilor si veniturilor
consta in aceea ca fiecare cheltuiala este evidentiata pe locul
de gestiune care a ocazionat-o, iar in continuare recuperata prin
rezultatul obtinut (produs, lucare, serviciu).
Alaturi de stabilirea cat mai exacta a cheltuielilor si veniturilor
, din contabilitatea financiara, calculatia costurilor prin contabilitatea
de gestiune reprezinta un instrument de delimitare a rezultatelor
pe verigi organizatorice interne ale societatii si pe obiecte de
calculatie in general.
d) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale
Elementele care se masoara si se evidentiaza prin bilant pot fi
atat stocurile de bunuri si soldul de disponibilitati banesti, creante,
capitaluri, rezerve, obligatii si credite la un moment dat, cat
si fluxuri de venituri si cheltuieli. Prin structura sa bilantul
oglindeste intr-o forma integrata fluxurile materiale si financiare
specifice. Omogenizarea acestor elemente se poate realiza prin exprimarea
lor in etalon monetar. Componentele evaluarii biklantiere sunt:
a) Obiectul evaluarii (elementul patrimonial si operatiile economice
si financiare privind miscarea acestor elemente).
b) Etalonul bani, ca unitate de masura.
c) Compararea, raportarea obiectului de evaluat la etalonul bani,
pentru a exprima marimea sa.
In ceea ce priveste respectarea acestor principii, la structurarea
bilantului contabil se au in vedere urmatoarele principii:
- posturile inscrise in bilan trebuie sa corespunda cu datele inregistrate
in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor
patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
- compensarile intre conturile ce se inscriu in bilant si respectiv
intre veniturile si cheltuielile din contul de „Profit si
pierdere” nu sunt admise.
3.2. Lucrarile premergatoare intocmirii bilantului
La intocmirea bilantului exista o serie intreaga de reguli foarte
precise, fiind obligatorie parcurgerea unor lucrari premergatoare
a caror executare se desfasoara intr-o ordine logica, si anume:
1. Inregistrarea in conturi a tuturor operatiilor economice si financiare
ale unitatii, care au avut loc in perioada pentru care se intocmeste
bilantul contabil in vedere stabilirii complete a rulajului lor
debitor si creditor.
2. verificarea exactitatii rulajelor si soldurilor inregistrate
in conturile sintetice ale contabilitatii generale si punerea de
acord a evidentei sintetice cu cea analitica. Aceasta operatie se
asigura cu ajutorul balantelor de verificare, ce permit nu numai
identificarea eventualelor erori de inregistrare, ci si corelarea
lor in vederea stabilirii concordantei necesare intre conturile
sintetice si analitice.
3. Inventarierea generala a patrimoniului administrat, precum si
3.3 Intocmirea propriu – zisa a bilantului
Dupa executarea lucrarilor premergatoare, se trece la intocmirea
propriu – zisa a bilantului, adica la completarea formularului
de bilant. Potivit reglementarilor in vigoare, toti agentii economici
cu personalitate juridica au obligatia intocmirii si raportarii
anuale a bilantului contabil, a contului de profit si pierdere si
a anexelor la bilant, inclusiv a raportului de gestiune pentru inchidere
exercitiului financiar. Intocmirea propriu – zisa a bilantului
necesita respectarea anumitor norme metodologice. La intocmirea
bilantului contabil se au astfel in vedere urmatoarele reguli:
1. Datele ce se raporteaza prin bilanturile contabile, atat cele
de prevederi cat si cele de realizari sunt cumulate de la inceputul
anului pana la sfarsitul perioaddei de raportare.
2. Datele de prevederi din anexele la bilant trebuie sa corespunda
cu cele din bugetele de venituri si cheltuieli.
3. Conturile inscrise in bilant trebuie sa corespunda cu datele
inregistrate in contabilitate, puse in acord cu situatia reala a
elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului.
Anual, prin Normele metodologice privind intocmirea, verificarea
si centrlizarea bilanturilor contabile ale agentilor economici,
Ministerul Finantelor precizeaza continutul si structura bilantului
contabil, inclusiv metodologia de intocmire a lui.
Bilantul reflecta, la nivelul fiecarui agent economic, totalitatea
mijloacelor economice, sursele de acoperire a acestora, precum si
rezultatele financiare obtinute.
3.4. Analiza activitatii societatii pe baza bilantului
In procesul de conducere a activitatii unei intreprinderi, un mijloc
esential de cunoastere a modului cum sunt gospodarite fondurile,
capitalurile si bunurile in care este investit il are bilantul contabil.
Conceput sub acest aspect, bilantul reprezinta o sinteza de informatii
contabile finale pe baza carora se analizeaza situati financiara
a societatii comerciale.
Informatiile prezentate de bilant cu privire la situatia financiara
a unitatii constituie in acelasi timp un mijloc important de cunoastere
a activitatii financiare. Situatia financiara este o expresie a
situatiei concentrata economice.
Avand in vedere faptul ca in adunarile generale ale asociatilor
sau actionarilor modul de utilizare a fondurilor gestionate de catre
societatea comerciala se stabileste pe baza bilantului, se poate
observa in acest fel importanta sporita a bilantului contabil.
A analiza un bilant inseamna a-l descompune in partile lui componente,
fie in scopul de a studia raporturile dintre ele, fie cu scopul
de a studia raporturile care exista intre elementele unui bilant
si elementele altui bilant sau elementele altui bilanturi succesive.
Comparatia datelor unui exercitiu cu datele unui alt exercitiu sau
compararea cu datele altei societati permite transformarea cifrelor
absolute in cifre rrelative, caci numai cifrele relative permit
cunoasterea raportului proocentual al unui element sau grup de elemente
fata de totalul bilantului.
In analiza bilantului se folosesc mai nulte procedee, si anume:
1. Analiza bilantului pe orizontala;
2. Analiza bilantului pe verticala;
3. Analiza combinata.
Analiza bilantului pe verticala consta in studierea separata a
grupelor de activ si de pasivsi a fiecarui post care se incadreaza
in grupele respective pentru a determina greutatea specifica a acestora
si modificarile survenite in grupele sau posturile de bilant.
Astfel de analize pot cuprinde:
- analiza structurii bilantului si a modificarilor care au intervenit
in continutul grupelor, capitolelor si subposturilor;
- analiza situatiei stocurilor la inceputul si sfarsitul perioadei
de gestiune;
- analiza creantelor intreprinderii;
- analiza obligatiilor intreprinderii si a posibilitatilor de lichidare
a acestora din disponibilitatile lor banesti.
Analiza pe orizontala consta in studierea grupelor si a posturilor din activul bilantului in comparatie cu cele din pasiv.
Analiza combinata a bilantului consta in folosirea concomitenta
a celor doua procedee prezentate mai sus. Presupunand atat analiza
pe orizontala cat si analiza pe verticala, analiza combinata a bilantului
este cea mai raspandita in practica contabila.
Analiza situatiei financiare si patrimoniale a intreprinderii are
ca obiectiv principal cunoasterea modului de realizare a bugetului
de venituri si cheltuieli, determinarea gradului de utilizare a
mijloacelor financiare aflate la dispozitia unitatii,, exprimat
in indicatori de eficienta a intregii activitati economice.
Analiza pe baza de bilant are ca obiectiv degajarea informatiilor contabile privind situatia fianciara si rezultatul obtinut. Cu valoare informationala deosebita se construiesc in acest sens , tabloul de finantare si contul de rezultate cu solduri intermediare. Primul serveste la analiza echilibrului financiar, a lichiditatii si a solvabilitatii intreprinderii, iar cel din urma are un rol important in analiza „productiei” de rezultate.
Analiza echilibrului financiar. O asemenea analiza se face in jurul
unui indicator denumit fond de rulment. El exprima sursele permanente,
mai mari de un an, pentru finantarea activelor circulante.
Relatiile de calcul folosite in analiza, sunt:
Fond de rulment = Capital permanent – Active imobilizate
Capital permanent = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung
Trezoreria neta = Disponibilitati – Datorii financiare pe termen scurt
Necesarul de Activul Datorii financiare
fond de rulment circulant pe termen scurt
In ceea ce priveste analiza rezultatului exercitiului, trebuie sa se regrupeze si sa se reprocedeze la restructurarea pozitiilor din contul de „Profit si pierdere”. Un astfel de model este denumit „Contul de rezultate cu solduri intermediare”
