Zaharia Sangeorzan biografia
Zaharia Sangeorzan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SANGEORZAN Zaharia, se naste la 23 nov. 1939, comuna Feldru, judetul Bistrita-Nasaud.
Critic literar.
Fiul lui Zaharia Sangeorzan si al Ioanei (n. Dib). Liceul „G. Cosbuc" din Nasaud (absolvit in 1963). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. „Al. I. Cuza" din Iasi (1963-l968). Doctor in filologie al Univ. din Bucuresti (1979). Bursier al Univ. din Perugia (1980). Redactor la revista Cronica, din 1968 (cu o scurta intrerupere in 1974).
Colaboreaza cu eseuri, cronici literare si recenzii la revista Vatra, Viata Romaneasca, Tribuna, Convorbiri literare s. a.
Debuteaza editorial cu un studiu amplu despre opera lui Mihail Sadoveanu (1976). Dupa Pelerini romani la Columna lui Traian (1979), publica doua culegeri de cronici literare si art. extinse, Conversatii critice (1980) si Anotimpurile criticii (1983).
Rodul pasiunii explicabile pentru opera sadoveniana, studiul Mihail Sadoveanu. Teme fundamentale (1976) demonstreaza doar cunoasterea profunda a subiectului, nu si o abordare exegetica originala. Premisa interpretarii coincide cu teza calinesciana a „repetarii in varianta a temelor", reafirmind ideea ca temele fundamentale din proza lui Sadoveanu au fost anuntate in cele patru volume ale anului de debut, 1904: Povestiri, Dureri inabusite, Crisma lui Mos Precu si Soimii. „Eseul" - cum il denumeste autorul -se vrea „o lectura moderna, prin renuntare", selectind scrierile cu statut de capodopera -intrucit eseistul intrevede „o ruptura de nivel" intre „un text al ratarii si un altul al capodoperei", omitind cu bunastiinta denivelarile valorice. Desi subtitlul cartii ar putea sugera o lectura tematista a operei vizate, Zaharia Sangeorzan nu apeleaza nicidecum la instrumentarul criticii tematice pe filiera Jean Pierre Richard. Criticul evita sistematic sa-si defineasca metodologia, marginindu-se sa indice citeva teme fundamentale in capitolul introductiv cu acest titlu: tema hanului, tema istoriei, tema dragostei, tema muntelui arhaic. Relativitatea conceptuala - conceptele ilustrind, de fapt, idei generice — este pusa in evidenta de confuzia intretinuta intre tema si motiv epic, cum e cazul hanului care, intr-un alt moment al analizei, ajunge sa reprezinte in ochii exegetului „motiv fundamental in romane".
S. stie, totusi, sa puna in valoare semnificatiile ascunse ale textului, uzind adecvat de citate masive si concentrindu-si atentia asupra personajelor emblematice. El exceleaza astfel in descrierea universului epic sub o acolada tematica aproximativa. in capitolul dedicat temei muntelui arhaic, intitulat thomasmannian Muntele vrajit, analizeaza in extenso Baltagul, dar si celelalte „romane ale muntelui". Ochi de urs si Noptile de slnziene. in capitolul consacrat temei largi a istoriei, Dacica, descrie universul arhaic din Creanga de aur, apelind prea ades la formulari bombastice de genul: „Dacia lui Mihail Sadoveanu este catedrala unor emotii arhaice". in Epopeea renasterii nationale acorda spatiul cuvenit Fratilor Jderi, discutind despre rolul povestitorului sau decelind alte teme adiacente precum tema bufonului sau a morii.
Analiza celuilalt mare roman de evocare istorica, Zodia cancerului sau Vremea Ducai voda, prilejuieste exegetului, in Zodia nestatorniciei, analiza altei asa-numite teme, a fintinii. Dar remarcabila este interpretarea Poeziei sadoveniene, din capitolul omonim, unde criticul isi demonstreaza teza: „Naratiunea ia chipul versurilor", dispunind aievea frazele ample impregnate de lirism in forma versificata. Concluzia nu poate fi alta: Mihail Sadoveanu este „unul dintre cei mai mari poeti romani de dupa Mihai Eminescu". Adoua carte a lui Zaharia Sangeorzan, Conversatii critice (1980), constituie, in mare parte, rezultatul exercitiului indelungat de cronicar literar.
Intentia este insa una mai ambitioasa: a realiza profilul unui scriitor pornind de la particularitatile uneia dintre scrierile sale. Pe linga cronicile propriu-zise, referitoare la scriitori contemporani (I. Caraion , V. Nicolescu , D. Laurentiu , A. Paunescu , M. Preda , E. Barbu , D. R. Popescu s.a.), sint reunite in volum articole ocazionale, pe teme diverse, despre scriitori afirmati in perioada interbelica precum L. Blaga , T. Arghezi , L. Rebreanu sau M. Sadoveanu . Comentariul aplicat ii convine criticului predispus la lecturi metodice, de uz didactic, dar formularile exagerat-pompoase nu pot fi evitate. indeobste, autorul Conversatiilor este foarte generos in superlative si cade adesea in capcana truismului: Maria Banus este „o poeta cu o extraordinara sensibilitate si cu un univers inconfundabil"; I. Brad are „o vocatie civica exemplara a dreptatii sociale"; poezia lui T. Utan „este de o desavirsita claritate a ideilor si a emotiilor traite" etc. Un limbaj critic aproximativ si o doza mare de impresionism sint dificultati greu surmontabile in comunicarea judecatii de valoare. Dar exercitiul foiletonistic constant ii confera criticului un plus de rigoare si o simplificare benefica a mijloacelor de expresie. Clarificarea stilului critic se intrevede in volumul urmator, Anotimpurile criticii (1983), insumind eseuri despre critici mai vechi sau mai noi, de la C. Dobroeeanu-Gherea si N. Iorga la N. Baltag si Alex. Stefanescu . Chiar daca nu evita intotdeauna tonalitatea encomiastica - discufind despre G. Ivascu sau Al. Piru -, criticul isi argumenteaza cu probitate opinia, cum se intimpla in studiile mai ample despre M. Ralea sau E. Simion .
OPERA:
Mihail Sadoveanu. Teme fundamentale. Bucuresti, 1976;
Pelerini romani la Columna lui Traian, Bucuresti, 1979;
Conversatii critice. Cluj, 1980;
Eugen Coseriu. Poezie si destin, Freiburg-Munchen, 1980;
Anotimpurile criticii. Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
M. Vaida, Ospatul lui Trimalchio, 1970;
C. Regman, Cica niste cronicari, 1970;
M. Iorgulescu, Al doilea rond, 1976;
idem, Scriitori;
L. Ulici, Prima verba, II, 1978;
D. Culcer, Serii si grupuri, 1981;
Gh. Grigurcu, intre criticii 1983;
M. Scarlat, in Romania literara, nr. 19, 1984;
I. Vieru, in Teatrul, nr. 11,1988;
A. Paunescu, in Contemporanul, va. 17, 1989. |
