Violeta Zamfirescu biografia
Violeta Zamfirescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ZAMFIRESCU Violeta (numele la nastere: Lazaroiu; casatorita Zamfirescu), se naste la 21 iul. 1920, Craiova.
Poeta si prozatoare.
Fiica ofiterului Sterian Lazaroiu si a Ioanei (n. Bumbaru).
Scoala primara si primele cinci clase de liceu (193l-l936) la Craiova; continua liceul la „Regina Maria“, ultimele clase (VI-VIII), intre 1936 si 1939, cind isi da bacalaureatul.
Studii de drept (neterminate), la Univ. din Bucuresti (1942-l944). Redactor la Gazeta literara (1954-l956); la Radio, redactor la emisiunile literare (1956-l959); la revista Luceafarul (1960-l968); din nou la Radio (1968-l969); redactor-sef al redactiei de poezie la Editura „Eiriinescu" (1969-l971, cind se pensioneaza). Debut cu poezie in Viata Romaneasca (1951). Debut editorial cu Inima omului (1955). Voi. e axat pe transfigurarea realitatii cu ajutorul portretului, descriptiei si comentariului liric.
Poezia sa, stenic cetateneasca, erotica (aceasta, cea mai rezistenta), e adunata in numeroase culegeri, Violeta Zamfirescu fiind un scriitor prolific: Rodul pamintului (1957), Ceasul de slava (1960), Frumusete continua (1964), La gura de rai (1965), Dragoste (1968), Colind de primavara (1969), Poezii 1950-J 972 (1972), Simfonie (1975), in aerul vibrind (1977), Lacrima pietrei (1981), Incandescenta miezului (1981), Zbor de cintec peste nori (1985) s. a. A mai scris „poeme dramatice11 (La poarta celor care dorm, 1970), romane (indragostitii tristi, 1979; Surisul iubirii, 1984), versuri pentru copii, publicistica pe teme morale si turistice (O lume pentru toti, 1977).
Pentru o dreapta judecata istorica, primele volume ale Violetei Violeta Zamfirescu trebuie proiectate in ambianta lirica a miscarii declansate de Samanatorul. Sentimentalism nud, sinceritate ginguritoare, incontinenta verbala, carenta emotiei, inocenta involuntara in expresie, acestea sint notele definitorii ale versurilor din Inima omului (1955), Iarba dragostei (1957), Ceasul de slava (1960), Linistea vintului (1963), precum si ale multora din cele cuprinse in culegerile urmatoare. Concurind-o pe Maria Cuntan , poeta se destainuie la modul cel mai direct, evocind clipe dulci
„Atunci m-ai strins in brate-ntiia oara,
Te-as fi certat poate, ca pe copii,
Dar se stimise vint de primavara
Prin inima, prin codri, peste Jii“ |
, intrebindu-se cu ingrijorare daca, in acele clipe, i-a spus iubitului ce trebuia sa-i spuna („Ti-am spus sau nu ti-am spus cit mi-esti de drag?“), adresindu-i ingratului, subtextual, reprosuri
„Draga nu-ti sint si e mai bine-asa:
Sa nu mai simti in preajma dorul meu",
facindu-i confidente, uneori cam penibile
„Ma arde uneori imi este greu
Ca rasstramosii-n codru-as blestema"
si, optimista in pofida tuturor deceptiilor, declarindu-si declamativ decizia de a sluji neabatut cauza sacra a dragostei:
„Orice as fi, robesc pentru iubire,
Dragostea mea, de ce nu ma culegi?
Nu ma auzi, tu nu ma intelegi
Si ma aprind in drum spre nemurire".
Confidentele nu sint, desigur, toate la acest nivel, poeta parcurge o vizibila evolutie de la un volum la altul, dar, din ce in ce mai cizelate, versurile ramin mereu la un mod al gingasiei ciripitoare, orientata spre arta, aproximativ, prin mijloace aproape exclusiv decorative:
„Tace cimpul rotund si imens,
Tac livezile goale de flori,
Tace inima,
Apa din grind,
Asteptind si pindind
Vintul dens
Cu polen si flori".
Sensibilitatea incontestabila a poetei se valorifica in preferinta pentru minor, pentru superfluu, si strofele cele mai bune din volumele citate calitativ ating marginile agreabilului: „O, curcubeul spargea paharul de stele,/ Radacinile se-nlantuiau intre ele/ Si un iezer umbrit de feriga amara/ Ascundea stralucirea stelara" in vadit efort de obiectivare lirica, de infringere a sentimentalismului dulceag, a intimismului impudic, Violeta Zamfirescu cedeaza in cartile ce urmeaza, compensativ, tentatiei retorice, naufragiind uneori in cel mai autentic prozaism: „Iubim descatusati de orice egoism./ Putem sa-ti dam, pamintule, intreaga stralucire./ Sintem livada pacii"; „Mi-e dor de tine, omule, care vei exista/ Cind vom avea un port in fiecare stea". Dar nevoia de confidenta se dovedeste irepresibila si cite o destainuire, careia nu-i simteam lipsa, tisneste chiar in cele mai noi culegeri: „Sint o nesocotita de muiere/ Cu inima uitata-n fata portii"; „Piept de barbat nu mai m-ascunde,/ Ma tem ca nu mai stiu sa mor". Efuziunile sint insa, in general, cenzurate si din Frumusete continua (1964), din Ziua a sasea (1966), din Dumineca (1967) se pot detasa nu numai strofe, dar poezii intregi de tinuta mai mult decit onorabila, in care facilitatea e biruita prin stilizare, printr-o anume intelectualizare a expresiei. Asa sint Alfabet de prigorie, Zare marina, Dans euforic, Appassionata, Strigat de piatra, Elegie, Patrie, Semne pe mare si altele. Spre a marca limita de sus a posibilitatilor autoarei, iata Appassionata in intregime:
„Game de galben, acorduri de rosu,
Toamna repeta appassionata
Si metronoame de fructe-n cadere
ii suna tactul, fixindu-i durata
Cintec al lebedei, dragoste trista,
Taci. Primavara din timp nu se muta.
Toamna se zbate in vinturi si plinge
Focul de vreascuri, mintea pierduta.
Game de galben, frunze desprinse,
Gesturi brutale, cer violet.
Bat metronoamele vremii durata,
Aud in brume appassionata.
Mai stins
Mai departe
Tot mai incet" |
In volumele urmatoare culegerii Dragoste (1968), registrul tematic se imbogateste, indeosebi prin explorarea mitologicului, a unui mitologic de sursa in buna masura folclorica. Inia-Dinia (1971), simbol al iubirii, e un Orfeu feminin, care strabate infinitul, calare pe Galben de soare, metafora a inspiratiei. Versurile nu sint mai dense decit cele anterioare, dar spun cam altceva si mai altfel: „Caut nascuta din timpla de zeu./ Este, Doamne, n-o vad eu,/ Acum, poate, ea/ Face slujba cea mai grea./ isi cauta vasul in/ Apa Iordanului scufundat,/ Blestemata sa traiasca barbat./ Nesocotita femeie,/ Inia-Dinia, esti Dumnezee?" intr-o poezie (Stilpii soarelui) se reia motivul baladesc Soarele si Luna. O seama de piese lirice comunica impresii de calatorie. E cultivata si poezia „de cugetare", nu fara esuari in abstract.
OPERA:
Inima omului, versuri, Bucuresti, 1955;
Iarba dragostei, versuri, Bucuresti, 1957;
Rodul pamintului, versuri pentru copii, Bucuresti, 1957;
Ceasul de slava, poezii, Bucuresti, 1960;
Gradina soarelui. Bucuresti, 1961;
Linistea vintului, versuri, Bucuresti, 1963;
Frumusete continua, versuri, Bucuresti, 1964;
La gura de rai, versuri. Bucuresti, 1965;
Ziua a sasea, versuri, Bucuresti, 1966;
Dumineca, versuri. Bucuresti, 1967;
Dragoste, versuri. Bucuresti, 1968;
Colind de primavara, versuri, Bucuresti, 1969;
Nunta cu zei, versuri, Bucuresti, 1969;
La poarta celor care dorm, poeme dramatice, Bucuresti, 1970;
Poezii pentru copii. Bucuresti, 1970;
Inia-Dinia, poezii, Bucuresti, 1971;
Pedeapsa de viata lunga, versuri, Bucuresti, 1972;
Poezii 1950-l972, Bucuresti, 1972;
Cei de la casa pindarului. Aici ar trebui sa intervina muzica, Bucuresti, 1974;
Simfonie, versuri, Bucuresti, 1975;
In aerul vibrind, versuri, Bucuresti, 1977;
O lume pentru toti, Bucuresti, 1977;
indragostitii tristi, roman, Bucuresti, 1979;
Trandafirul cerului, versuri, Bucuresti, 1979;
Lacrima pietrei, versuri, Bucuresti, 1981;
Incandescenta miezului, versuri, Bucuresti, 1981;
Surisul iubirii, roman, Bucuresti, 1984;
Zbor de cintec peste nori, versuri, Bucuresti, 1985;
Abura lumii, versuri, Bucuresti, 1987;
Floare de suflet, poem omagiu tovarasei Elena Ceausescu, Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
D, Micu, in Scinteia tineretului, nr. 2675, 1957;
Al. Piru, Panorama;
N. Ciobanu, in Gazeta literara, nr. 29, 1960;
C. Baltazar, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1965;
A. Martin, in Gazeta literara, nr. 25, 1966;
FI. Mugur, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1966;
M. N. Rusu, in Luceafarul, nr. 19, 1968;
Doina Uricariu, ibidem, nr. 35, 1977;
idem, in Romania literara, nr. 30, 1980;
F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985;
Adriana Iliescu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1986;
D. Coman, in Luceafarul, nr. i, 1989.
|
