Vintila Paraschivescu biografia
Vintila Paraschivescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PARASCHIVESCU Vintila, se naste la 7 febr. 1890, Bucuresti - moare in 6 febr. 1965, Bucuresti.
Poet si prozator. Fiul muncitorului Vasile Paras-chivescu si al Anetei (n.?).
Urmeaza Liceul „Gheorghe Lazar" si Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti, dupa absolvirea careia se inscrie ca avocat in Baroul de Ilfov (1913).
Ocupa, timp de 18 ani, postul de avocat in Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale (pina in 1931, cind demisioneaza). Conduce (din 1931), in calitate de presedinte. Oficiul National de Turism al Romaniei.
Combatant in razboiul pentru reintregirea neamului (1916-l918).
Debuteaza in revista Viata Romaneasca (1910) cu o traduce din poetul Longfellow (iscalind cu initialele Vintila Paraschivescu Vintila Paraschivescu), iar la Junimea literara (1911) publica cele dintii poezii, schite si nuvele. Se apropie, in 1912, de cenaclul si revista Convorbiri literare. In 1914, se alatura grupului simbolist de la Viata noua, devenind un mare admirator si prieten al lui O. Densusianu, al carui executor testamentar va fi (impreuna cu Al. Popescu-Telega).
La sfirsitul razboiului (1918), polemizeaza cu Al. Macedonski.
Debuteaza editorial cu poezii de factura simbolista, Cascadele luminii (1921), foarte bine primite de critica vremii si premiate de Acad. Romana (1923), in urma elogiului lui Al. Phibppide (raportor: M. Sadoveanu). Placheta „revizuita si adaugita", va fi reeditata in 1938, an in care apare si volum de povestiri si nuvele Pe vifor. Colaboreaza la Junimea literara, Convorbiri literare, Viata noua. Universul literar, Sinteza, Drum drept, Neamul romanesc, Saptamina politica si culturala, inaltarea etc. Dupa disparitia Vietii noi (1925), R se retrage, treptat, din literatura, consacrindu-se activitatii profesionale: avocat al statului si sef de contencios. Acest fapt, ca si o traduce din 1934, facuta in consens cu politica oficiala a vremii, au avut asupra postumitatii sale literare un efect nefavorabil.
In Istoria literaturii romane contemporane, E. Lovinescu il considera pe Vintila Paraschivescu „o editie de buzunar a lui Cema in scoarte simboliste", intr-adevar. Cascadele luminii (1921) cultiva, in unele titluri, „lirica de idei" a lui Cerna. Retine atentia amplul poem Vraja valurilor, in care apare dilema metafizica a eului poetic. Luindu-si libertati de tehnica si vocabular (pe care tocmai le impuneau curentele moderniste), poetul evoca, in alte versuri, „parcurile roze, parfumate, / Cu arbori zvelti si plante dantelate", „tarmurile noastre funerare", „acorduri de harfe", „orase in amurg", tinuturi exotice, interioare luxoase, in ritmuri muzicale dragi simbolistilor:
„Dar noaptea-si azvirle hlamida ei fina,
Tesuta din umbra si flori de lumina;
Departe,
Acorduri de harfe
Se-aud, in surdina,
in zare;
Sub raze de luna
Izvoarele taina-si aduna" (Visul poetului). |
Editia a doua cuprinde si citeva poeme asezate sub genericul „Imnul muncei" (in maniera lui V. Voiculescu din Ptrga, 1921). Aici D 'ogiaza, rind pe rind, munca pe ogor, in mina, in ateliere sau uzina:
„Voi pregatiti cu munca grea de azi
Lumina zilelor de miine"
sau:
„Voi bateti pe imense nicovale
in ritmuri variate de ciocane
Eternul imn al muncii creatoare". |
Citeva „privelisti din razboi", mai putin reusite, infatiseaza
„armatele negre,
Ducind fiecare departe
Saminta de moarte"
(Razboiul).
De un interes strict documentar sint cinci povestiri si nuvele din volumul Pe vifor (1938), suprinzind fapte de vitejie din timpul razboiului (Asteptlnd clipa revederii, Intr-o noapte pe front) sau drame erotice, romantioase (Regina re-muscarii, Hora de la Vetrisoaid). Singura realizata artistic e nuvela titulara, in care eroul isi ucide tovarasul de pahar, intr-o noapte de vifor, dar ochii deschisi ai mortului il vor tortura apoi ca o obsesie, surprinsa de autor cu suficienta finete psihologica.
OPERA:
Cascadele luminii, versuri. Bucuresti, 1921 (ed. II, 1938);
Pe vifor, nuvele si povestiri. Bucuresti, 1938.
|
REFER'INTE CRITICE: E Sperantia, in Viata noua, nr. 1l, 1921; P. Paltanea, in Mercure de France, nr. 653, 1925; E. Lovinescu, Istoria; A. T., in Viata Romaneasca, nr. 11, 1938; C. Ciopraga, Literatura; Documente literare, II, 1973.
|
