Victor Valeriu Martinescu biografia
Victor Valeriu Martinescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MARTINESCU Victor Valeriu, se naste la 16 sept. 1910, Craiova - moare in 12 dec. 1994, Bucuresti.
Poet si prozator.
Fiul lui Nicolae Martinescu si al Anei (n. Grigorescu).
Studii la colegiul iezuit din Craiova. Absolvent al Facultatii de Drept a Univ. din Bucuresti.
Redactor sef, in 1930, la revista Limba romana (director: VI. Corbasca), redactor (1934-l935) la saptaminalul Reporter. Cunsocut, in mediile cafenelei literare bucurestene a epocii, sub porecla „Marele Contemporan", pe care si-a dat-o el insusi.
A editat revista de avangarda Sis (1932-l935, 3 nr.). Dupa razboi, a fost'o vreme administrator al mosiei Marghioalei Cantacuzino, care, plecata dupa 6 martie 1945 la Paris, ar fi intervenit ca poetul sa fie inclus in lotul celor ce urmau sa paraseasca clandestin tara in 1947; condamnat, dupa aceasta tentativa, la inchisoare (1947-l952) si domiciliu fortat (linga Bucuresti). O noua detentie (1958-l964), datorita scrierii unor texte anticomuniste - poeme si insemnari „direct antiguvernamentale" - expediate spre publicare in Franta (vor aparea in 1956, prezentate de V. Ierunca, in revista Caiete de dor, sub pseudonimul Haiduc); dupa executarea pedepsei, a refuzat angajarea ca redactor la Fundatia Romania, intrucit acolo fusese „recuperat" N. Crainic.
A dus, pina la sfirsit, o existenta marginala si boema. Debut cu versuri in Revista invatatoarelor si invatatorilor (Caracal, 1924).
Colaboreaza la Democratul, Limba romana (unde a semnat cu pseudonimul Dellombra), Meridian, Observatorul, Reporter, Zodiac, Cruciada romanismului, Romania agricola, Revista Fundatiilor Regale, Gazeta literara, Viata Romaneasca etc. Debut editorial cu romanul-eseu Cocktail (1933). Din acelasi an dateaza volum de versuri Cele dintii stiri despre Victor Valeriu Martinescu.
Aici, ca si in celelalte carti (7 tite pergamute, 1934; Am un patrar de veac, 1935; Astazi v.v.m. la 33 de ani, 1944), Victor Valeriu Martinescu se defineste ca spirit nonconformist, militind pentru o poezie a „sinceritatii subversive", cit mai apropiata de „tot ce e puls, pasiune si viata organica". Neafiliat nici unei grupari de avangarda, poetul ilustreaza totusi atitudinile caracteristice acestei miscari. Ultima placheta tiparita - amplul poem Romania mea (1945) -elogiaza, in patetice accente whitmaniene, valorile spirituale romanesti si deschiderile sale spre universalitate.
Surprinzator de mature pentru virsta autorului, primele versuri ale lui Victor Valeriu Martinescu transcriu, sub titlul invariabil Pubertate, emotiile si nelinistile adolescentei, constituindu-se ca pagini dintr-un jurnal liric intim si anuntind, in felul acesta, predilectia poetului pentru poezia de tip confesiv, lipsita insa de sentimentalism si nazuind spre o cit mai directa comunicare cu planul real al trairii. Foarte curind, se evidentiaza si o accentuata constiinta a conventiei literare, discursul liric se intelectualizeaza. apare distantarea lucida, pe un fond de sensibilitate „bacoviana": un „sentiment substras" (e titlul unui poem din 1930), aproximat in notatii si autocomentarii de o rece ironie. Articole-manifest, publicate paralel, militeaza, in linia avangardei, pentru o poezie alimentata continuu de „viata" („toate clipele merita a fi traite, iar viata trebuie sa o gusti pe toate laturile ei") si evitind „osificarea" impulsului vital in poem printr-o deschidere spre „sinceritatea inconstientului".
Victor Valeriu Martinescu nu e totusi un suprarealist „ortodox". Amplele poeme din volumul Cele dintii stiri despre Victor Vaier iu Martinescu (1933) imbina, uzind de o retorica de factura whitmaniana, confesiunea si notatia nuda cu propozitii de manifest vizind surprinderea unui subiect „polivalent", consonant, la modul dionisiac-nietzschean, cu „pulsul lumii" si „vesnicul Suflet" ce o anima. Ironizind aspiratiile metafizice, intelectualismul livresc si conventia traditionala a frumosului, Victor Valeriu Martinescu scrie un fel de noi „poeme invectiva", inrudite cu cel ale lui Geo Bogza. orientate spre elementarul biologic, intr-un limbaj frust, de voita sfidare a „bunelor maniere".
Elogiul „evei multicellulara" refuza orice idealizare, transcrierea bruta a „chinului viril" se vrea o expresie a revoltei contra oricarui tabu impus de societatea burgheza. Este, in aceste poeme, ceva din sfidarea Cintecelor lui Maldoror, dar nu mai putin, un difuz sentiment - de sursa bacoviana si expresionista - al descompunerii si prabusirii universale, cu subliniate accente de revolta sociala (vezi mecanica monotona a existentei, atmosfera pluvioasa si de „spital", pornirile „instinctului satanic" profanator etc). Programatic, autorul Celor dintii stiri isi propune sa realizeze o poezie a „sinceritatii subversive", document existential in primul rind, si mai putin „opera" deplin rotunjita. Ca toti avangardistii, si Victor Valeriu Martinescu considera literatura un „obicei murdar", preferindu-i poezia, ca reflex al autenticitatii trairii. Raminerea in acest „plan primar" prejudiciaza insa, adeseori, structura viziunii, alaturi de numeroasele intruziuni conceptuale, ce dau discursului un aer prea marcat de manifest, cu dilatarile retorice caracteristice. Placheta intitulata Astazi v.v.m. la 33 de ani (1944) prelungeste atitudinile din primul volum, atenuind nota de fronda si accentuind, in schimb, tonalitatea imnica, in poeme de larga respiratie, ce fac elogiul iubim ca impuls primordial al fiintei, in „aerul liber" al unei existente fascinate de „vesnicia reala a lumii". Un fel de autobiografie lirica ofera intinsul poem Am un patrar de veac (1935), in timp ce versurile din Romania mea (1945) evoca si invoca, in spiritul „poetului camarad Walt Whitman", valorile spirituale ale neamului si puterile sale de regenerare, in pragul unui timp al innoirilor.
Proza lui Victor Valeriu Martinescu , adunata in volumul Cocktail (1933), poate fi caracterizata ca un fel de „anli-roman", scriere mozaicala, amal-gamind naratiunea cu eseul, intr-o viziune parodic-burlesca, ce ataca cliseele de expresie si tinde sa construiasca, in cele mai reusite secvente, o „comedie a literaturii"; ii lipseste insa echilibrul compozitional si stilistic. Mai multe volume in manuscris (poezii, grupate in trei mari cicluri de Postume — I: Marele Contemporan; II: Memento vivere; III: Ultimele stiri despre victorvaleriumartinescu - si eseuri si cugetari - volumele Abecedar pentru majorat si Ipoteze si axiome) isi asteapta inca editorul.
OPERA:
Cocktail, roman-eseu, Bucuresti, 1933 (ed. II, 1942);
Cele dintii stiri despre Victor Valeriu Martinescu, versuri, Bucuresti, 1933 (ed. II, 1943);
7 tite pergamute, versuri. Bucuresti, 1934;
Am un patrar de veac, versuri. Bucuresti, 1935;
Dragostea la oameni. Bucuresti, 1936;
Imanenta si primatul adevarului absolut. Bucuresti, 1937;
Tara reala si tara legala. Bucuresti, 1938;
Astazi v.v.m. la 33 de ani. versuri, Bucuresti, 1944;
Romania mea, versuri, Bucuresti, 1945 (ed. II, 1946;
ed. III, 1947);
Romani din Romania uniti-va. Bucuresti, 1946;
Rinduri pentru tineretea lui Theodor Hodosan, Bucuresti, 1946. |
REFERINTE CRITICE:
M. Alexandrescu, Confesiuni literare, 1971;
*** Reviste progresiste romanesti interbelice, 1972;
I. Serbu, Vitrina cu amintiri, 1973;
M. Mincu, Avangarda literara romaneasca, 1983;
I. Pop, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1983.
|
