Victor Ivanovici biografia
Victor Ivanovici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IVANOVICI Victor (prenumele la nastere: Victor Constantin), se naste la 24 aug. 1947, Tuicea.
Critic literar, traducator si eseist.
Fiul lui Nicolae Ivanovici, jurist, si al Afroditei (n. Ioanni-dis).
Studii elementare si gimnaziale la Tuicea (1954-l961), studii liceale la Liceul de limba greaca din Bucuresti (1962- 1966); Facultatea de Lb. Romanice, Clasice si Orientale, sectia Spaniola-Romana, a Univ. din Bucuresti (1966-l971).
Asistent universitar la Catedra de Lingvistica Romanica, Italiana si Spaniola a Univ. din Bucuresti (din 1971). in 1984 se stabileste la Atena, unde preda limba spaniola in in vatamintul privat. Intensa activitate culturala (conferinte, traduce, emisiuni radiofonice) in Grecia si Spania. Membru al Institutului International de Literatura Ibero-americana din Pittsburgh (SUA), al Asoc. Internationale a Prof. de Spaniola si a Hispanistilor (din Madrid); membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Asoc. Scriitorilor Greci.
Debut cu un sonet in Scanteia tineretului; din 1966 colab. cu traduce si recenzii la Amfiteatru, Romania literara (cronica teatrala). Luceafarul, Echinox, Cahiers rou-mains d'etudes litteraires. Contemporanul, Steaua, Tribuna, Viata Romaneasca, Roma-nian Review. Din 1985 colab. cu traduce si eseuri la To Dentro, I Lexi. ANTI, Cielo Mediterraneo - toate din Atena, Paratiritis din Salonic, Por-phyras din Corfu, Equivalencias, Erytheia din Madrid, Voz de Tenerife, La Bufanda del Sol din Quito, La Bicicleta din Santiago de Chile, LAR din Concepcion, Stremej din Skopje.
Debuteaza in volum in limba greaca cu Triptic neoelen. Kavafis, Seferis, Sikelianos, Atena, 1979 si in limba romana cu Forma si deschidere (1980).
A colaborat cu eseuri la volum colective (Istoria literaturii spaniole, 1975; Stil si compozitie in romanul hispano-american de azi, 1976; Conflictele Epocii de Aur la marii scriitori ai barocului: Quevedo, Gangora, Calderon, Gra-cian, 1976; Ceasuri de seara cu Ion Agarbi-ecanu, 1982; Literatura Hispanica, 1989), a prefatat o ed. din poezia lui Justo Jorge Padron (Solo muere la mano que te escribe. Los ro-stros escuchados, 1989) si a publicat (singur sau in colab.) traduce in limba romana din eseistii hispano-americani, din Odysseas Elytis, Omar Lara, Kostas Karyotakis, ca si volum de estetica al lui Evanghelos Moutsopoulos si in limba greaca din Manuel Scorza, Octavio Paz, E. Rodnguez Monegal, precum si din poezia romana moderna. A tradus in limba spaniola din poezia populara romaneasca si din Ion Barbu si a ingrijit, in Grecia, ed. din Borges si Mircea Eliade.
Critic deschis celor mai variate metodologii moderne (de la critica arhetipala la cea structuralista si hermeneutica), traducator din si in limba romana, greaca si spaniola, Victor Ivanovici este unul dintre numele reprezentative ale generatiei afirmate in spatiul literar in anii '70.
In prima sa carte. Triptic neoelen, aparuta in limba greaca (1979) si in alte studii, aparute in reviste, unde se ocupa de scriitori greci de prima marime, . nu uita literatura romana (Papadiamantis e studiat in comparatie cu Victor Ivanovici Agarbiceanu, Karyotakis e comparat cu G. Bacovia) si nici perspectiva comparatista (Kavafiscititprin Proust, poezia lui Elytis prin trimiteri la poetii provensali etc). Victor Ivanovici este insa in primul rind un teoretician literar (studii despre teoria traducerii si teoria textului) si un critic universitar, pentru care perspectiva teoretica este indispensabila. in formarea orizontului sau critic, peste un prim nivel intemeiat pe psihanaliza (freudiana si, mai apoi, jun-ghiana, cu consecinta ulterioara a utilizarii resurselor criticii arhetipale) s-au suprapus (dar nu neaparat in aceasta succesiune) sugestii formaliste, structuraliste, semiotice, pragmatice, sociologice, hermeneutice. Procedarea concreta va lua cel mai adesea contururile unei stilistici superioare, atenta la valorile textului si la toate pliurile si nuantele sale, ridicind intr-un punct (un fragment, un vers, o fraza) o constructie cu semnificatie mai vasta pentru intreaga opera analizata.
Forma si deschidere (1980) are in fruntea sa un eseu (Cartea ca simbol al vietii) ce infatiseaza, sub dubla insigna a unui vers din Mallarme si a unei viziuni borgesiene a paradisului ca biblioteca, evidenta convingere a autorului ca intre „carte" si „viata" (in toate infatisarile posibile ale acestei perechi de notiuni) nu exista niciodata o despartire radicala. Volumul e deschis de trei analize dedicate, in ordine, lui Tudor Arghezi", Lucian Blaga si lui Urmuz (acesta din urma citit „in oglinda" cu Julio Cortazar). in cea mai mare sectiune a cartii (Doua categorii deschise), formatia de hispanist a autorului isi arata primele rezultate substantiale prin citeva studii despre Cervantes, G6ngora, Borges, Gabriel Garcia Marquez. Cel dintii (Don Quijote -forma deschisa) incepe prin a confrunta lectura „filologica" si descriptiva a lui Auerbach cu ceaeseistic-interpretativaa lui Unamuno, riguros divergente, carora autorul le opune o lectura globala, articulata critic astfel incit sa imbine demersul descriptiv si cel interpretativ, orientata asupra a trei perspective distincte, izolabile in capodopera cervantina (perspectiva naratorului, subordonata categoriei realismului si oferind cadrul naratiunii; perspectiva lui Don Quijote, subordonata categoriei miraculosului si constituind sursa tragicului povestirii; si perspectiva lui Sancho, subordonata categoriei fantasticului). Perspectivele lui Don Quijote si Sancho se inscriu „continutului latent" al subiectului (echivalent „formei"), iar perspectiva naratorului e atribuibila „continutului manifest" al acestuia.
Autorul simbolizeaza apoi prin burla (batjocura, inselaciune) un factor „serial" ce anima cadrul static schitat mai sus, prin care „vitalul" isi cere drepturile si impune ordinea realista si naturala ordinii miraculosului si fantasticului. Pentru Victor Ivanovici dublul demers, critico-aplicati v si teoretic, este o constanta fie ca se ocupa de Gongora (cu o propunere a unei lecturi instalate in literalitatea textului), de Borges (la care livrescul e definit nu doar ca „substanta", ci si ca „forma a continutului"), de Thomas Mann sau de Garcfa Marquez. Sensibilitatea criticului nu se poate exprima decit in mod abstract, pare a avertiza L, care da prin Forma si deschidere nu numai o buna carte de hispanistica romaneasca, ci si unul dintre exemplele cele mai elocvente (de considerat azi cu oarecare melancolie retrospectiva) ale acelei „batalii" pentru metodologia critica aflata in primul plan al dezbaterilor literare din anii '70.
OPERA:
Triptic neoelen. Kavafis, Seferis, Sikelia-nos. Atena, 1979;
Forma si deschidere. Structuri si categorii literare, Bucuresti, 1980;
Celalalt suprarealistii. Atena, . Traduceri: Antologia eseului hispano-american, in colab.. Bucuresti, 1975;
E. Moutsopoulos, Categoriile estetice. Introducere la o axiologie a obiectului estetic. Bucuresti, 1976;
O. Lara, Calatorul neimplinit. Bucuresti, 1979;
Lirica popular tradicional rumana, in colab. cu O. Lara, Bucuresti, 1979;
O. Elytis, Iar ca sentiment un cristal, in colab., Cluj-Napoca, 1980;
I. Barbu, Juego secundo, in colab. cu O. Lara, Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
M. Coman, in Luceafarul, nr. 4, 1981;
M. D. Gheorghiu. in Convorbiri literare, nr. 1, 1981;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 20, 1981;
V. Popovici, in Orizont, nr. 4,1981;
R. Toma, in Cahiers roumains d'etudcs tilteraires, nr. 2, 1981.
|
