Victor Delamarina Vlad biografia
Victor Delamarina Vlad opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VLAD DELAMARINA Victor, se naste la 31 aug. 1870, Satu-Mic (azi Victor Vlad Delamarina), judetul Timis - moare in 3/15 mai 1896, Herendesti (Pietroasa Mare), judetul Timis.
Poet si memorialist.
Familie de intelectuali: tatal, Ion Vlad, era jurist („solgabirau"), iar mama, Sofia Vlad-Radulescu, dintr-o familie inrudita cu cea a Bredicenilor, a scris versuri si scenete dramatice de oarecare rasunet local, fiind publicata si de Familia.
Copilaria la Lugoj. Eliminat in 1884 de la gimnaziul maghiar catolic din acest oras, repeta un an la Colegiul „Sf. Sava“ din Bucuresti (1884-l885), apoi urmeaza cursurile liceelor militare din Craiova (1885-l887) si Iasi (1887-l890); dupa inca doi ani la Scoala militara superioara din Bucuresti, devine, in 1892, ofiter de marina. De aici isi deriva supranumele cu care-si va semna versurile trimise, in 1894-l895, ziarului timisorean Dreptatea, condus de Yaleriu Braniste; poezia de debut este Toaca la Logo), publicata in nr. din 13 mart. 1894 al ziarului.
Murind prematur (tuberculoza pulmonara), renumele ii va fi resuscitat postum de Titu Matorescu, intr-un cunoscut art. din Convorbiri literare (nr. 2, 1898); in 1902, Victor Delamarina Vlad Braniste aduna, din insarcinarea Astrei, putinele versuri ramase de la Victor Delamarina Vlad D. in volum Poezii. Banatenesti. intocmiri, tiparit la Lugoj. Postum vor fi adunate intre coperte de carte si scrierile sale in proza: volum Schitele mele de calatorie (1936) cuprinde impresii din itinerariile parcurse in 1891, ca elev, la bordul bricului „Mircea" (Marea Neagra, Bosfor, Constantinopo! Arhipelagul grecesc etc.) si in 1894, ca ofiter, la bordul crucisatorului „Elisabeta" (Odessa, Sevastopol, Constantinopol, Taranto, Ancona, Triest etc.). in 1972 se tiparesc pentru prima data „paginile autobiografice" din Cartea vietii mele (scrise, probabil, in 1895) si O nimica toata! (ms nedatat). Au mai ramas de la Victor Delamarina Vlad D. incercari in pictura, insuficient cunoscute inca.
Elogiat de Maiorescu pentru versurile sale „dialectale" (din scrupul dialectologie, se prefera azi perifraza: versuri „in grai banatean"). Victor Delamarina Vlad D. va avea numerosi continuatori ce vor prelungi pina in plina epoca interbelica, unii chiar pina azi, traditia literaturii „dialectale" (in versuri, mai ales) prin care, la sfirsitul secolului trecut, Banatul suplinea sui generis o prezenta mai redusa decit a celorlalte provincii romanesti in viata literara a tarii: George Girda (autor al cunoscutului refren care sustine „Ca tat Banatu-i fruncea"), Cassian R. Munteanu, Ion Curea, Grigore Bugarin , Traian Russu-Sirianu s. a., traditie recent reluata de Marius Munteanu, Marcel Luca s. a, Port-drapel al acestui savuros „banatenism", mindru de sine si sigur pe sine, etalindu-si cu aplomb jovial faconda fanfarona sau falosenia limbuta, anulate insa prin exces voit, .jucate" la modul simpatic, gascon, - ramine desigur, inca si azi, irezistibilul „Sandu Blegia, tabacaru", ajuns sa se creada „Al mai tare om din lume“, dupa ce, trintindu-l in tarina pe „comegiantul" ce-si pusese in joc titlul mondial in harmalaia unei „minajarii" de bilci provincial, pretinde, implacabil, si „hircia d’a d’o suta" promisa ca recompensa la inceput, dar refuzata prin subterfugii ipocrite la sfirsit: „S’ada suta!" -isie Blegia / Ca da nu: ’t fac prau comegia!!!"
Aproape toate cele 21 de poezii, cite au ramas in total de la Victor Delamarina Vlad D., sint construite pe un astfel de sumar schelet anecdotic, „epic"; aproape toate („minus, bineinteles, cele 4 „intocmiri" in limba literara) mizeaza pe pitorescul si pe insolitul lingvistic pentru a atinge timbrul autenticitatii, circumscris registrului comico-umoristic. Bunavointa transpunerii in epoca, acordarea sensibilitatii prezente la circumstante revolute de loc, de timp, de temperament, nu pot totusi contracara pe deplin - astazi, cind procesul de unificare literara a limbii e, fireste, mai avansat decit in urma cu un secol - amorsarea involuntara de efecte bufone, parodice, burlesti, prin acelasi pitoresc ori insolit dialectal, prin mecanica autonoma a expresiei ce anexeaza astfel automat registrului umoristic continuturi care, evident, nu erau date ca atare in intentie. Mai mult, la o prima lectura insolitul lingvistic, impins nu o data dincolo de limita inteligibilului, deturneaza perceptia, fie si numai pentru moment, spre deschideri semantice ambigue, indeterminate, arbitrare, de tipul celor pe care le cultiva cu delicii limbajele poetice imaginare, „pasaresti", poezia scrisa „in limbi care nu exista".
OPERA:
Poezii. Banatenesti. intocmiri, ed. de V. Braniste, Lugoj, 1902;
Schitele mele de calatorie, ed. de A. Cosma junior, Timisoara, 1936;
Poezii in grai banatean, pref. de Al. Bistritianu, Timisoara, 1936;
Doi scriitori banateni: Victor Vlad Delamarina si Ioan Popovici Banateanul, comentati de Al. Bistritianu, Craiova, f. a.;
Al mai tare om din lume. Versuri, proza memorialistica, scrisori, ed. si pref. de S. Dima, Timisoara, 1972. |
REFERINTE CRITICE:
T. Maiorescu, Critice, III, 1908;
M. Dragomirescu, Teoriei poeziei, 1906, 1927;
I. D. Suciu, Literatura banateana de ta inceput pina la Unire, 1940;
G. Calinescu, Istoria-, O. Taslauanu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 8, 1942;
T. Banateanu, ibidem-, V. Vinfiiescu, Victor Vtad Delamarina, 1967;
G. Muntean, in Orizont, nr. 7, 1970;
G. Tepelea, Studii de istorie si limba literara, 1970;
N. Tirioi, Premise literare, 1976;
A. Cosma, Prin Timisoara de altadata, 1977;
T. Maiorescu, Opere, II, 1984.
|
