Veronica Micle biografia
Veronica Micle opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MICLE Veronica (numele la nastere Ana Cimpeanu), se naste la 22 apr. 1850, Nasaud - moare in 3 aug. 1889, manastirea Varatec.
Poeta si prozatoare.
Fiica cizmarului Ilie Cimpeanu (Cimpan), luptator in revolutia de la 1848, si a Anei (n. ?).
Ramasa din timpuriu vaduva Ana Cimpeanu trece in Moldova, stabilindu-se la Tirgu Neamt si apoi la Iasi, unde Veroniea urmeaza cursurile scolii primare si ale Scolii Centrale, absolvita in . Casatorita, in 1864, cu Stefan Miele, prof. de fizica si chimie, o vreme rector al Univ. din Iasi.
A debutat in 1872, in Noul Curier roman, cu doua nuvele semnate Corina. O mare dragoste o va lega pina la moarte de poetul Mihai Eminescu, pe care-l cunoaste la Viena, in 1872, si caruia ii sint dedicate majoritatea poeziilor publicate in Columna lui Traian, Convorbiri literare, Familia etc. si adunate in placheta Poezii (1887).
Talent real, dar fara amploare, strivita de comparatia de neinconjurat cu genialul ei prieten si inspirator Eminescu, Veronica Micle a lasat poezii nu prea numeroase, dar capabile, totusi, sa contureze o personalitate cu trasaturi proprii in literatura romaneasca din a doua jumatate a veacului trecut. intre poetii convorbiristi de nivel mediu ea se distinge printr-o productie restrinsa, ceea ce denota nu numai subtirimea filonului creator, ci si. lucru dovedit de corespondenta si de siguranta cu care-l remarca inca de la inceput pe Eminescu. o intuitie critica ce putea stavili tentatia manifestarii publicistice facile.
Placheta Poezii (1887) e unitara nu numai tematic si stilistic, ci si valoric, caci daca preferintele cititorului pot distinge citeva piese (Lui Eminescu. Cind imi plec Cind noaptea e adinca. Sa pot intinde mina. Lui X. Nu esti tu, Lac-oglinda, Aubade s.a.), lectura atenta e nevoita sa constate ca diferentele fata de celelalte sint mici, iar stridentele si neimplinirile - judecate la nivelul propriu poetei - lipsesc cu totul. Veronica Micle scrie o poezie fara exuberante imagistice, pe care le detesta de altfel si la ceilalti, concentrata, dind glas unei pasiuni intoarse asupra ei insesi, atenta la fiecare vibratie sufleteasca, inregistrata cu exactitate, dar si cu o anume masura si discretie. Textele lirice sint scurte, uneori cu rezonante de versificatie folclorica, de multe ori cu o compozitie circulara sau epigramatica, satisfacind cerinta clasica a unitatii de ton si de continut, fara a dispretui nici efectul de surpriza provocat de schimbarea brusca in final a coloritului afectiv.
Tema fundamentala a poeziei Veronicai Micle e dragostea, cintata ca o pasiune aiotstapinhoare, „dureroasa" si „dulce", antrenind toate puterile sufletului, colorindu-i viziunea asupra universului, imprumutindu-i vesnic o asteptare inclestata, mereu nesatisfacuta si tinjind in strafunduri spre uitare si moarte. Nestatornicia sentimentului si constiinta superioritatii de neatins a iubitului nuanteaza totul cu un soi de fatalism a carui expresie, desi lipsita de amploare, nu e mai putin definitiva. Unele dintre cuvintele-cheie ale liricii eminesciene, „luna", „pustiul", „norocul", „visul", „iluzia", in acceptii imagistice uneori foarte apropiate de cele ale marelui prieten si model, se regasesc in poezii care sint, in unele cazuri, replici declarate ale textelor pe care i le-a dedicai Eminescu (Ai plecat. Singurul noroc Nu plinge, Singura, Rime la un amic s.a.).
Poezia Veronicai Micle nu are, desigur, adincimea infinita a poeziei eminesciene, nici puterea de a semnifica o adevarata filosofie asupra existentei si a raporturilor ei cu arta; in cadrele modeste ce-i sint proprii insa, si pe care nu a incercat niciodata sa para a le depasi, ea are o anume rotunjime si autosuficienta, o gratie feminina si o sinceritate stapinita, care dezvaluie un suflet superior.
Corespondenta, relativ recent adunata intr-un volum reprezentativ, e de valoare si efect, la lectura, inegale. Scrisorile adresate lui Eminescu, asa cum era de asteptat, prin insasi omeneasca autenticitate a termenilor, trivializeaza in cele mai multe cazuri o poveste de dragoste de mult intrata in zona ideala a legendei; cele catre luliu Rosea, in schimb, cu care relatiile Veronicai Micle s-au mentinut in termenii unei prietenii spirituale, denota un cuget limpede, de intelectuala fara pedanterie, nu lipsita de finete si spirit critic, capabila de introspectii juste si gasind adesea expresia adecvata a unor ginduri interesante, chiar daca nu surprinzatoare.
OPERA:
Poezii, Bucuresti, 1887;
Poezii, cu o pref. de l.S. Mugur, Iasi. 1909;
Poezii, sub ingrijirea lui I. Nadejde, Bucuresti, 1914;
Poezii, ed. ingrijita si pref. de Aug. Z.N. Pop, Bucuresti, 1969;
Corespondenta, ed., pref. si note de Aug. Z.N. Pop, Cluj-Napoca, 1979. |
REFERINTE CRITICE:
O. Minar, Veronica Miele, 1914;
L. Morariu, Veronica Miele, 1942;
Aug. Z.N. Pop, Marturii. Eminescu. Veronica Miele, 1967;
R. Florea, in Studii de istorie a literaturii romane. De la CA. Rosetti la G. Calinescu, 1968;
G. Sanda, Veronica Miele, 1972;
I.L.R., III;
Aug. Z.N. Pop, Pe urmele Veronicai Miele, 1981;
Irina Petras, Un veac de nemurire: Mihai Eminescu, Ion Creanga, Veronica Miele, 1989;
Aug. Z.N. Pop, Marturii. Eminescu. Veronica Miele, Chisinau, 1989.
|
