Vasile Vlad biografia
Vasile Vlad opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VLAD Vasile, se naste la 4 iun. 1941, Constanta.
Poet.
Familie de muncitori. Liceul „M. Sadoveanu" din Bucuresti (absolvit in 1960); licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din acelasi oras (1965). Debut editorial cu volum de versuri Pedepsele (1969; Premiul revista Amfiteatru). Alte culegeri lirice: Omul fara voie (1970), Sarbatorile absentei (1971), indreptarile doctorului Faustus sau calea cea mai lunga (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), Omul fara voie, antologie (1980) si Ardere lina (1981).
In primele doua volume. Pedepsele (1969) si Omul fara voie (1970), poezia lui Vasile Vlad se arata a fi inca in cautarea propriei identitati, vadind o anumita sovaiala, indeosebi de ordin stilistic. Desi chiar in acele poeme de inceput se face simtit freamatul unei voci nelinistite, dornice sa exprime starea „omului decupat", bintuit de angoase si de sentimentul „pierderii de fiinta“, forma lor este inca ezitanta.
Critica a vorbit, pe buna dreptate, de un „limbaj de incercare". Poetul incearca sa impace lirismul meditativ, pentru care este in mod evident inzestrat, cu nazuinta de a-si crea un stil metaforic original. Imaginatia sa nu este insa intotdeauna pe masura gindirii sale lirice si de aceea se intimpla sa devina dizarmonica si abuziva. De aici fragmentarismul cam fortat, nuanta emfatica a cuvintelor, supuse unor combinatii nu tocmai revelatoare, aspectul difuz al imaginilor, in poeme ce par prolixe si datorita unor lungimi (Mi-a ramas mereu, Despartire crincena, Ochiul imi este greu). Ceea ce nu inseamna ca versurile fulgurante si profunde lipsesc.
Ele pot fi desprinse cu usurinta din aproape toate textele lui Vasile Vlad, ca de pilda din cel intitulat Scrisoare de aici:
„Daca miinile tale n-au crescut
pentru mine,
de ce-au mai crescut?".
Asemenea versuri sint mult mai numeroase in urmatoarele carti, Sarbatorile absentei (1971) si indreptarile doctorului Faustus sau calea cea mai lunga (1978), unde lirica lui Vasile Vlad isi dezvaluie reala profunzime, fiind mai pura, mai articulata, mai unitara (intentia ciclica) si reusind sa puna mult mai bine in acord meditatia cu metaforismul. Precedate de un fel de „indicatii de regie", care Ie expun ironic tema, poemele deseneaza in linii infiorate imaginea launtrica a modemului „om decupat". O imagine alcatuita dintr-o crispata interogatie metafizica, din incertitudine, singuratate, incomunicare, dintr-o iubire mereu coplesita de un sentiment al golului existential:
„In asteptarea inimii
lasa-ma Ia o adica
sa-i potrivesc privirii o lacrima.
In asteptarea inimii
scoate pamint de la mine din piept
si acopera golul" (in asteptarea inimii). Sau, intr-unul din cele mai laconice si mai sugestive poeme: „Eu
sint un gol inclinat.
Eu
sint albastrul cel mai prostit.
Eu
sint o molima de noiembrie.
O cumpana patrunsa de muschi.
O forma a refluxului.
O jumatate de esenta" (O, Katarina). |
O ironie indurerata, aproape patetica, de tip expresionist, vibreaza in glasul poetului, care, precum Rilke, este martorul unor „vremi sarace", cind
„intr-un ochi gol
se odihneste un ochi si mai gol"
si cind precaritatea fiintei atinge derizoriul:
„Si zice indubitabil zice totul va fi halal
halal zice de persoane, halal zice de lucruri,
halal de fenomene zice, halal zice de fenomenologia zice
halalului zice"
(Monologul celuilalt).
Aceasta ironie izbucneste amplu si in Ciuturile din indreptarile doctorului Faustus, carte care, de la primul rind („Om! Cearcan launtric al lumii") pina la ultimele („n-a mai ramas nici un munte-ngropat in pamint / pe care sa-mi incep rugaciunea?") desfasoara o remarcabila viziune a sacrului degradat si a patimirii in ei. Prinse, ca intr-un virtej, intre exclamatie si intrebare, notatiile cotidiene, aluziile mitologice, pasajele incantatorii, citatele latine si expresiile vulgare alcatuiesc aici un complex limbaj liric. Impresionant in intregul sau, ciclul devine memorabil in citeva din partile sale (cinturile V, VII, VIII, XII).
OPERA:
Pedepsele, versuri. Bucuresti, 1969;
Omul fara voie, versuri, Bucuresti, 1970;
Sarbatorile absentei, versuri, Bucuresti, 1971;
indreptarile doctorului Faustus sau calea cea mai lunga, versuri, Bucuresti, 1978;
Omul fara voie, antologie, cu o postfata de I. Caraion, Bucuresti, 1980;
Ardere lina, versuri, Bucuresti, 1981.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Felea, Sectiuni, 1974;
E. Simion, Scriitori, I;
E. Dorcescu, Embleme ale realitatii, 1978;
G. Alboiu, Un poet printre critici, 1979;
D. Dimitriu, Singuratatea lecturii, 1980;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 5, 1982;
M. Mincu, in Luceafarul, nr. 42, 1985;
E. Negriei, Introducere in poezia contemporana, 1985;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986.
|
