Vasile Spoiala biografia
Vasile Spoiala opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SPOIALA Vasile, se naste la 3 sept. 1935, Bistrita - moare in 7 aug. 1993, Oradea.
Prozator si traducator.
Fiul lui Theodor Spoiala, medic, si al Anei (n. Paraschiv).
Scoala primara la Timisoara (1942-l945) s'i Bistrita (1945-l947); liceul la Bistrita, Beius, Oradea (Liceul „Emanuil Gojdu", absolvit in 1953; coleg de clasa cu D. R. Popescu ). Facultatea de Medicina din Cluj (1953-l957; studii intrerupte); maseur la Dispensarul regional pentru cultura fizica si sport Cluj (1958). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1959-l963), prof. de limba si literatura romana la Miercurea Niraj (1963), metodist la Casa regionala a creatiei populare Tirgu-Mures (1964), transferat pe acelasi post la Oradea (1965-l968), redactor la revista Familia (din 1968). Debut poetic in Tribuna (1957); adevaratul debut in Steaua (1960) cu schita Domnul cu palarie alba.
Colaboreaza la: Scrisul banatean, Gazeta literara, Orizont, Luceafarul, Tribuna, Familia, Steaua, Utunk etc.
Debut editorial cu volum Ploaia de atunci (1967) bine primit de critica. Traduce din Y. Kawabata, prin intermediar german (Kyoto sau Tinerii indragostiti din vechiul oras imperial, 1970), F. Werfel' (Povestiri din doua lumi, 1971), Nelly Sachs, Stefan George, B. Brecht, poeti germani din Romania. A scris ocazional si teatru (needitat). Cu bune relatii in lumea literara maghiara, a fost antologat in culegerea Kulonos latogatas (1969). Poet intermitent, publicist, Vasile Spoiala s-a impus ca un prozator al automatismelor provinciale care instituie mediocritatea tragica.
S. a publicat putin, la intervale destul de mari, asteptind cu un anume calm validarea critica, insa boala i-a curmat prematur implinirea artistica. Debutul editorial cu volumul de schite si povestiri Ploaia de atunci (1967), singurul tiparit, de altfel, in celebra colectie Luceafarul, sta sub semnul unei surprinzatoare maturitati. Sub aparenta unor exercitii de virtuozitate prozele de mica intindere ale lui Vasile Spoiala releva disponibilitatea autorului pentru varii subiecte si comportamente ale spetei umane. Format la „scoala" marilor rusi (Gogol, Dostoievski, Tolstoi) dar si a prozei americane (Faulkner, Hemingway, Salinger), Vasile Spoiala scrie foarte „modern" - o adiere hemingwayana trece prin pagini, nu atit in scriitura cit in modul de a concepe viata. Proza „barbateasca" a lui Vasile Spoiala, decisa de nonsalanta unei mentalitati sportive, sta sub zodia clipei de fata si este capabila sa transmita sentimentul frust al vietii.
Prin resursele analitice (o reactie antiprousuana nu lipseste totusi), stiinta dialogului, bune intuitii, tehnica absurdului, lapidaritate, Vasile Spoiala fixeaza citeva fizionomii morale diferentiate. Desi se exerseaza pe subiecte mici sau minore (mediul urban, provincia ca stare de spirit, dar si cercurile snobe), prozatorul stie declansa dezlantuirea afectivitatii elementare (Iulie), abrutizarea mecanomorfa indusa de razboi (intr-un oras, Soldatul Thomas), explozia de vitalitate complicata de problematizari intelectuale (Ploaia de atunci), bucuriile simple ale omului mediu, cazuri ale virstei juvenile (tineri blazati, amatori de frai usor, adunati in bande „vesele"), existente larvare definite prin stereotipie exasperanta (refulari, sterile intrigi erotice, promiscuitate intretinuta de plictiseala etc).
Nu ii este straina nici sondarea psihologiilor ciudate cu tangente la comicul absurd (Cum a vindut Mache sufletul magarului lui Silvestru Gaman, Cum a spart un cizmar vioara lui Paraschiv si s-a preschimbat In catel). Ochiul autorului e intors cu ironie, umor, sarcasm, detasare, candoare simulata spre lumea interioara, preocupat de nuantele subtile si inedite ale mutatiilor constiintei. Desi destinul a impiedicat implinirea operei, insemnele modernitatii nu lipsesc din proza lui Vasile Spoiala, un descriptiv care minuieste dezinvolt analiza, stiind sonda banalitatea, monotonia, abjectia chiar, daruite cu un coeficient de valabilitate existentiala.
OPERA:
Ploaia de atunci. Bucuresti, . Traduceri: Yasunari Kawabata, Kyoto sau Tinerii indragostiti din vechiul oras imperial, in romaneste de ~, Bucuresti, 1970;
Franz Werfel, Povestiri din doua lumi, in romaneste, de ~, Bucuresti, 1971.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Cristea, in Amfiteatru, nr. 17, 1967;
Magdalena Popescu, in Gazeta literara, nr. 17, 1967;
C. Novac, in Tomis, nr. 4, 1967;
Z.(aharia) S.(angeorzan), in Cronica, nr. 15, 1967;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 11, 1967;
D. Chirila, in Crisana, nr. 152, 1967;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 4, 1967;
M. Mincu, Critice, 1969;
Beke Gyorgy, Fara interpret, 1972.
|
