Vasile Nicolescu biografia
Vasile Nicolescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICOLESCU Vasile, se naste la 1 nov. 1929, Podenii Vechi, judetul Prahova - moare in 31 mai 1990, Bucuresti.
Poet si eseist.
Fiul lui Ion Nicolescu, agricultor, si al Floricai (n. Mihailescu).
Studii liceale la Ploiesti, terminate in . Licentiat al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1953).
Redactor-sef, sectia poezie si critica literara la Editura pentru Literatura (196l-l968), apoi director al Editurii pentru Literatura Universala, intre 1968 si . Director in Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste (pina in 1983).
A debutat cu versuri in ziarul Natiunea, condus de G. Calinescu (1946).
Colaboreaza la Contemporanul, Romania literara. Luceafarul, Secolul 20 etc. Debut editorial cu volum Liturghii negre (1946), urmat, abia in 1958, de Enescu. Suita lirica, apoi de Poeme (1963), Parabola focului (1967).
Poezia acestei perioade este expresia unui temperament romantic, ardent, desfasurind o gesticulatie retoric-teatrala, in decor cosmic, grandios. Bogate in metafore din recuzita romantica, fara a renunta cu totul la abstractiuni, sint si versurile din Sectiunea de aur (1973), Lumea diafana (1977), Intilnire in oglinda (1978), carti de maturitate, vadind aspiratia spre perfectiunea formala a unui poet cu o larga experienta livreasca, evidenta si in pretextele unor poeme. Salonul olandez (1979), suita lirica pe teme picturale, reprezinta realizarea cea mai insemnata a liricii lui Vasile Nicolescu Cartile urmatoare (O gradina pentru Orfeu, 1982; Semnatura fulgerului, 1983; Fugato, 1987) asociaza in continuare o sensibilitate neoromantica cu experienta culturala, intr-un discurs liric in care artificiul barochizant-manierist detine o pondere insemnata. Poetul e si un avizat comentator al unor personalitati ale artei plastice universale (a prefatat albume din Turner, Monet, Constable, Whistier, Caravaggio, Vermeer). Starea lirica (1975) contine eseuri despre scriitori romani si straini si despre interferenta artelor. Remarcabile traduce din R. Desnos (1969), H. Michaux (1970), Max Jacob (1974), Ezra Pound (1975), Ted Hughes (1977), Sylvia Plath (1980). Antologii tematice de poezie: Din lirica marii (1964) si Cintecul iubirii (1966).
Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1970 si .
Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti pe 1978.
Debutind cu Liturghii negre (1946) -..liturghiile poetilor descompusi de suferinta" -, Vasile Nicolescu propunea o poezie marcata de baco-vianism, in linia spectaculosului macabru, „decadent", cu inflexiuni din lirica protestatara a „generatiei razboiului". Gustul pentru inscenare si gesticulatia hiperbolica se prelungeste si in discursivele comentarii lirice la muzica lui Enescu (Enescu. Suita lirica, 1958) si, partial, in cartile imediat urmatoare, tributare declarativismului epocii.
Poezia programatic-energica este insa, tot aici, concurata de lirica starilor evanescente, de luminoasa reverie, ale unui spirit atras de formele pure si cautind in muzicalitatea rostirii un mijloc important de expresie. Romanticele inscenari in decor ridicat la scara cosmica si angajind elemente consacrate ca poetice asimileaza numeroase date livresti, lirismul derivind adesea dintr-o atitudine fata de faptul de cultura. Pornind de la teme generale si abstractiuni (poetul vorbeste despre „cupa destinului", „moara timpului in desertul uitarii", „crengi de vise", „crucea neantului", „stinca abisului" etc), meditatia cistiga, cu vremea, in individualitate.
Se observa, peste tot, grija de estet fata de armoniile sonore, incantatorii ( de la Unicornul din Parabola focului, 1967, la volumul Sectiunea de aur, 1973, si mai departe), tinuta clasica a versului si grafia studiata a imaginilor, ce ating uneori pretiozitatea unor „concetti". Multe poeme se constituie ca suite de metafore „baroce", aproximind un obiect sau o stare de spirit („bolnavul fluture al cetii", melcii -„ceasornice de fum", marea - „indigo pe care scriu delfinii cuartete pentru Judecata de Apoi" etc), altele isi iau ca pretext modele artistice (muzicale, plastice). Din prima categorie, cele mai reusite sint versurile ce contureaza un univers aburos, de imponderabile si suavitati. Oglinzile, roua „cristalul inefabil" al ninsorii, „lumina suspendata", „aerul de moar", „uterele divine" ale greierilor definesc aceasta lume a reveriei, careia i se potriveste perfect urmatoarea „arta poetica" din intilnire in oglinda (1978): „Poezia - amprenta a sufletului/ usor voalata" -, ca si titlul altei carti, anterioare, Lumea diafana. Realizari remarcabile are poetul si in aria liricii de factura fantezista (vezi ciclul Quasi una fantasia, din Intilnirile in oglinda, trimitind la imaginarul grotesc al unor pictori ca Brueghel sau Bosch). „Variatiunile" pe teme picturale, prezente pe tot parcursul creatiei, ocupa o intreaga carte - Salonul olandez (1979) - care este, neindoielnic, opera cea mai valoroasa a lui Vasile Nicolescu Experienta comentatorului artelor plastice isi spune aici cuvintul in reconstituirea, din citeva linii si culori, a unor lumi spirituale (de la Pieter de Hooch, Cuyp si J. H. Steen, la Vermeer si Rembrandt), ce se ofera ca pretexte de „lectura" a propriei sensibilitati.
Expresie a liberei reflectii si inventii in marginea unor imagini date, aceste poeme contureaza universuri deplin individualizate, intr-un limbaj modern, stapinit in mai multe registre stilistice. in ciclul de inedite Tacerea si fosnetul, cuprins in volumul selectiv Corabia de sunete (1981), poetul regaseste „silabele hipnotice" ale „lumii diafane" si „intilnirilor in oglinda", intr-un fel de recapitulare a temelor si tehnicilor definitorii pentru scrisul sau. O asemenea trecere in revista realizeaza si O gradina pentru Orfeu (1982), unde imnurile inchinate patriei, apelurile romantice la „lupta cu inertia", confesiunile elegiace, fanteziile grotesti, notatiile impresioniste de tipul „haiku"-ului, rafinate imagini manieriste se alatura intr-un evantai ilustrativ pentru disponibilitatile poetului. Noutati mari nu aduc, fata de volumele de pina acum, cartile urmatoare, Semnatura fulgerului (1983) -unde s-a remarcat, totusi, o mai mare apropiere a poeziei de real si notarea unor stari de anxietate „in ritmuri mai precipitate si disonante" (E. Simion) - si Fugato (1978). In general, scrisul lui Vasile Nicolescu a putut fi caracterizat prin „preferinta pentru delicat, suav si diafan", „un neoromantism clasicizant () in expresie baroca", „impresionism pictural" (D. Micu) si chiar concettism manierist (N. Manolescu), toate subordonate unei sensibilitati estetizante, cu un substantial fundament livresc.
OPERA:
Liturghii negre, versuri. Ploiesti, 1946;
Enescu. Suita lirica, 1958;
Poeme, Bucuresti, 1963;
Parabola focului, versuri, Bucuresti. 1967;
Clopotul nins, versuri. Bucuresti, 1971;
Sectiunea de aur, versuri. Bucuresti, 1973;
Turner, Bucuresti, 1974;
Starea lirica. Bucuresti, 1975;
Transfigurare - Remise en reve. Bucuresti, 1976;
Monet, Bucuresti, 1976;
Lumea diafana, versuri. Bucuresti, 1977;
Constable, Bucuresti, 1977;
intilnire in oglinda, versuri, Bucuresti, 1978;
Salonul olandez, versuri. Bucuresti, 1979;
Whistler, Bucuresti, 1981;
Corabia de sunete, versuri. Bucuresti, 1981;
O gradina pentru Orfeu, versuri. Bucuresti, 1982;
Semnatura fulgerului, versuri, Bucuresti, 1983;
Caravaggio. Bucuresti, 1983;
Vermeer din Delft, Bucuresti, 1985;
Magnolii si fum, pref. de E. Simion, Bucuresti, 1986;
Fugato, versuri. Bucuresti, . Traduceri: Robert Desnos, Noaptea noptilor fara iubire, Bucuresti, 1969 (in colab. cu T. Gheorghiu);
Henri Michaux, Spatiul dinlauntru, Bucuresti, 1970;
Max Jacob. Cornetul de zaruri. Bucuresti, 1974;
Ted Hughes, Din cintecele lui Kra. Bucuresti, 1977;
Sylvia Plath, Ariei si alte poeme. Bucuresti, 1980. |
REFERINTE CRITICE:
' Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 1, 1968;
. Biberi, in Ramuri, nr. 2, 1968;
Al. Piru, Panorama;
M. Tomus, in Steaua, nr. 2, 1971;
Marian Popa, in Saptamina, nr. 18, 1971;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 20, 1971;
A. Martin, Poeti contemporani. II, 1972;
D. Laurentiu, in Luceafarul, nr. 20, 1972;
N. Baltag, in Arges, nr. 12, 1973;
A. Marino, in Tribuna, nr. 50, 1973;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 50, 1973;
M. Petroveanu, Traiectorii lirice. 1974;
Al. Piru. Poezia, II;
M. Iorgulescu, Al doilea rond, 1976;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane. 1977;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 42, 1978;
Doina Uricariu, in Luceafarul, nr. 40, 1977;
E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 2, 1980;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 8, 1980;
G. Arion, in Flacara, nr. 20, 1981;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 21, 1981;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. . 1981;
E. Simion, in Ramuri, nr,.6, 1981;
M. Tomus, in Transilvania, nr. 8, 1981;
L. Ulici, in Contemporanul, nr, . 1981;
idem, in Romania literara, nr. 26, 1982;
M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 10, 1982;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 16, 1983;
Val. Condurache, Portret al criticului in tinerete, 1984;
Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984;
E. Simion, Scriitori, III;
M. Ivanescu, in Transilvania, nr. 7, 1976;
G. Pruteanu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1986;
D. Micu, in Romania literara, nr. 11, 1987;
E. Simion, in Romania literara, nr. 50, 1987.
|
