Vasile Fabian Bob biografia
Vasile Fabian Bob opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FABIAN BOB Vasile, se naste la 31 dec. 1795, satul Rusu Birgaului, comuna Josenii Birgaului, judetul Bistrita-Nasaud - moare in 7 apr. 1836, Iasi.
Poet.
Fiul lui Petre Rau, caporal in Regimentul de graniceri din Nasaud, si al Anisiei (n. Bob), nepot al episcopului Ioan Bob; in scoala si-a schimbat numele in Bob si apoi l-a latinizat in Fabian.
Elev al Gimnaziului Romanesc din Blaj si al celui Romano-catolic din Cluj, unde incepe si studii juridice si filosofice, neterminate insa. In 1820 este invitat de Gh. Asachi la Iasi, ca prof. la Seminarul de la Socola. Din 1828 este prof. de matematica si de limba latina la Gimnaziul Vasilian din Iasi.
Apropiat al lui Asachi, este membru al Comitetului Scolar din 1832, redactor al revista Albina romaneasca, la care colaboreaza cu mai multe traduce si adaptari nesemnate.
Traducator de manuale scolare, autor de versuri in limba romana si limba latina, ultimele (intre care o Allusiu prilejuita de rein-staurarea domniilor pamintesti) raminind in ms si fiind, probabil, pierdute. Reproduse in Leplurariul lui Aron Pumnul, versurile sale au fost cunoscute de Eminescu si parafrazate intr-un pasaj din Epigonii.
Cele citeva poezii lasate in manuscris de autorul lor, dintre care trei au fost publicate peste citi va ani in Foaie pentru minte, inima si literatura a lui G. Barit prin diligentele unor fosti elevi si prieteni, contureaza profilul unui liric obsedat de locul sau intr-un univers nesigur si chiar de gindul mortii, ca un corolar al sentimentului zadarniciei, al esecului unei existente lipsite de mari satisfactii si departe de radacinile sale. Ezitind intre modelele culturii sale clasice, Ovidiu in special, si o melancolie care nu e numai a epocii, ci si a pozitiei sale de proscris, de dezmostenit al sortii, Vasile Fabian Bob isi drapeaza dilemele si nelinistile intr-un burlesc cu inflexiuni tragice, in versurile inedite din Versul ispitii, de pilda, dominate de gindul sinuciderii sau in orice caz de presentimentul mortii, acea „ispita rau ginditoare" la care-l aduce o viata bintuita de mari furtuni, dar lipsita de „placerile lumii" si de iubire probabil, adica „dorul ce poate sa stringa amarul ei" sau, altadata, intr-un burlesc colorat de o discreta autoironie, care nu poate totusi disimula sentimentul de criza, de suferinta: marile seisme sociale din 1821 proiecteaza individul intr-un spatiu cosmic, intr-o lume celesta ce pare a-si fi iesit din sistem („S-au intors masina lumii, s-au intors cu capu-n gios"), dupa un model care poate fi nu numai clasic, ci si popular, si acesta, ca orice stea ratacitoare, e in pericol de a disparea in foc, daca se apropie prea mult de soare, sau in inghet, daca se indeparteaza prea mult de el (Moldova la anul 1821,1839).
Citita la moartea unui fost scolar al sau, elegia Suple-ment la gheografie (1839) ilustreaza revenirea obsesiei sepulcrale prin ecouri ale unei teme curente in preromantism (D. Popovici credea chiar ca s-ar putea distinge reflexe din Elegia lui ThomasGray); cimitirul si lumea pasnici lor sai locuitori ar fi acea „mica tara" („suplimentul" la geografia cunoscuta de care pomeneste titlul) unde trupurile zabovesc o clipa inainte de a trece in marea imparatie a mortii, guvernata de alte legi decit ale noastre. Textul a avut parte de citeva parafraze in epoca, dovedind sensibilitatea poetului la orientarile veacului.
OPERA:
Moldova la anul 1821, in Foaie pentru minte. nr. 13, 1839;
Moldova la an 1829, in Foaie pentru minte, nr. . 1839;
Suplement la gheografie, in Foaie pentru minte, nr. 15, 1839;
reproduse in Lepturariu rumanese, voi. III, Viena, 1862. |
REFERINTE CRITICE; V. Popescu-Scriban. in Foaie pentru minte, nr. 20, 1839; V. Popp, in Foaie pentru minte, nr. 3l-34, 1840; I. Ratiu, Vasile Fa-bian-Bob, 1907; T. Tanco, in Steaua, nr. 11, 1986; M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988.
|
