Vasile Dobrian biografia
Vasile Dobrian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DOBRIAN Vasile, se naste la 3 sept. 1912, comuna Rod. judetul Sibiu.
Poet si pictor.
Fiul lui Nicolae Do-brian, agricultor, si al Anei (n. Aldea). Liceul ,.Gh. Lazar" din Sibiu; Acad. de Pictura din Bucuresti (1930-l934).
Desenator la Institutul Central de Statistica (1939-l945); prof. la Scoala Superioara de Arta din Bucuresti (1945-l949); prof. si director de studii la Institutul de Arta (1949-l953) si la Scoala Medie de Arte Plastice din Iasi (1953-l956); secretar al Uniunii Artistilor Plastici (1962-l966).
Debut poetic in revista Santier (1934).
Colaboreaza la Cuvintul liber, Drum, Societatea de miine, Viata literara. Cadran, Gazeta Transilvaniei etc. Debut editorial cu volum Steaua inimii (1938), urmat de Alfabetul singelui (1946), Jocuri in filigran (1946), Umbra unei melancolii (1947), cuprinzind poeme de inspiratie suprarealista.
Indatorate partial aceleiasi tehnici sint si volum Crepuscul intim (1969) si Un anumit anotimp (1977). Sub titlul Personagii secrete din trecutul imediat (1947) sint tiparite citeva „medalioane" in stil urmuzian.
Prestigiul artistului plastic a impins in plan secund activitatea poetica a lui Vasile Dobrian O legatura directa intre cele doua spatii creatoare este, de altfel, greu de stabilit: daca grafica militanta din anii colaborarii la Santier si Cuvintul liber isi gasea corespondentul imediat in versurile debutului (1934-l937), inchinate explicit „luptei pe viata si pe moarte a intregului norod", „revoltei mocnite"din „glasul omului asuprit", evolutia sa spre o viziune plastica iubitoare de rigori geometrice, concentrare si sinteza se inscrie in contrast cu libera desfasurare a imagini lor di n poezia publicata indeosebi in deceni ui al cincilea, dar si mai tirziu.
De la Alfabetul singelui (1946) la Umbra unei melancolii (1947), se contureaza un teritoriu liric aflat in intima legatura cu poetica suprarealista, in expresia ei mai moderata, asa cum o ilustrase in anii '30 miscarea de la unu. Poetul cu care Vasile Dobrian are cele mai multe afinitati este Sasa Pana (care a fost si editorul unora dintre cartile sale). Mai putin bogata si exuberanta decit la un Voronca sau Roii, imaginatia sa ramine atrasa de „sugestiile imponderabilului" si „ratacirile mirifice" intr-o geografie flotanta, stapinita de „albele reverii", straina de tensiunile acut dramatice (proclamate totusi, uneori, oarecum artificial si exterior).
Mai adecvata temperamentului sau liric este ceea ce un titlu de poem numeste „transfuzia fragila" a starilor sufletesti catre „peisagiile trecute in pupile" intr-o miscare lenta, de obiecte cu contururi nesigure, plutire si zbor printre transparente si in „locurile unde luminile se topesc incerte". Nu lipsesc nici „fluturarea de flacari", nici „noptile incendiate de somn" sau „orizonturile cu pasari sfisiate", amintind de o anume recuzita spectaculara, tipica universului suprarealist. Asemenea imagini sint insa concurate mai peste tot de ,jocurile in filigran" ale unei fantezii delicate, fara mari tulburari, definitorie pentru o atitudine melancolic-contemplativa. Dupa doua decenii, poezia lui Vasile Dobrian (Crepuscul intim, 1969) nu atesta schimbari insemnate ale tehnicii si tonalitatilor lirice. Daca poezia erotica, dominanta aici, este mai accentuat confe-siva, registrul imagistic ramine in linii mari acelasi, desi oarecum mai sarac.
Mai mult decit altadata, poetul cauta acum lirismul in gestul cotidian, nespectaculos, propunindu-si in mod explicit apropierea de „lucrurile simple", familiare, alcatuind ambianta unui „crepuscul intim" acceptat cu intelepciune. Prezente fragmentar in toate poemele, asociatiile „automate" definesc mai ales suita de Dicteuri pentru aniversarea ta, ce incheie cartea. O remarcabila osmoza intre notatia faptului de fiecare zi si evenimentul subiectiv insolit se realizeazain volumul Un anumit anotimp (1977), cel mai valoros din creatia poetului, cu numeroase redeschideri spre „minunatul"in care Andre Breton vedea adevarata frumusete. Discursul liric vorbind din nou „despre lucruri si fapte marunte / pe care unii poeti le ocolesc", dar cu mai multa indrazneala in constructia imaginilor, comporta adesea semnificative intreruperi prin „notele" de subsol de curata factura suprarealista, ce intrerup in mod fericit desfasurarea fireasca a notatiei sau confesiunii, ca tot atitea brese prin care patrunde „scinteia revelatoare".
OPERA:
Steaua inimii, versuri, Bucuresti, 1938;
Alfabetul singelui, versuri, Bucuresti, 1946;
Jocuri in filigran, versuri. Bucuresti, 1946;
Umbra unei melancolii, versuri, Bucuresti, 1947;
Personagii secrete din trecutul imediat, Bucuresti, 1947;
Crepuscul intim, versuri. Bucuresti, 1969;
Un anumit anotimp, versuri. Bucuresti, 1977. |
REFERINTE CRITICE:
I. Serbu, in Dreptatea noua, 6 ian. 1947;
V. Kernbach, in Veac nou, 11 ian. 1947;
D. Micu, in Romania literara, nr. 36, 1969;
I. Pop, ibidem, nr. 44, 1982.
|
