Valeriu Oisteanu biografia
Valeriu Oisteanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OISTEANU Valeriu, se naste la 3 sept. 1943, Karaganda, Kazahstan.
Poet.
Fiul lui Mihail Oisteanu, prof. de istorie, si al Bellai (n. Iosovici), traducatoare.
Liceul la Bucuresti (1956-l961); studii la Institutul Politehnic din Capitala, Sectia inginerie chimica (196l-l966).
Redactor la Radiodifuziunea Romana (1967-l972).
In 1973 se stabileste in Statele Unite.
Colaboreaza la Romania literara, Luceafarul, iar in Statele Unite la East Village Eye, Daily-Weekly, Soho Weekly News etc.
Debuteaza in Povestea vorbii, supliment literar al revista Ramuri (1967). Debut editoral cu volum de versuri Proteze (1970), urmat de Underground Shadows (1977), Underwater Temples (1979), Do Not Defuse (1982) si Vis a Vis Bali (1985).
In momentul cind debuteaza editorial cu volumul Proteze (1970), Valeriu Oisteanu este printre foarte putinii practicanti, la noi, ai dicteului automat mostenit de la suprarealisti, de care uzeaza, dupa toate aparentele, fara vointa unei „corectari" ulterioare, menite sa confere textelor rezultate fie si o relativa unitate.
Poetul se arata mai degraba fascinat de hazardul intilnirilor fortuite dintre cuvinte, in procesul desfasurarii fara nici o cenzura a fluxului asociativ, in conformitate cu articolul de manifest propus cindva de Andre Breton. Unul dintre rarele texte care poarta un titlu si care trimite la numele volumului - Proteza totala - e subintitulat chiar Dicteu; altul se cheama Poem cu pulverizator, invitind programatic, in stilul teribilist al redactorilor de pe vremuri de la 75 H.P., la sfarimarea gramaticii si la abandonarea limbajului epuizat al vechii poezii intemeiate pe ratiune; acestuia i se prefera „incidenta", contiguitatea si contaminarea sonora, jocul verbal, ca surse ale producerii textului:
„ramine sa proclamam
Indicele incidentei
Al indolentei
Al indecentei
Al indiferentei
Al incoerentei
Al incompetentei
Al inconstientei,
Si al incontinentei
Neputinta de a retine urina
peste coroanele mortuare ale cuvintelor,
care trebuie sa soseasca
Pe aceste brazde liniare ale ratiunii". |
Altundeva, se invoca, pe aceeasi directie a definitiei clasice a suprarealismului, trecerea de la starea de trezie la cea a visului subversiv si totodata transfigurator:
„Dau la o parte linia de plutire a treziei
Si trec prin cavoul alchimistilor
Cu lazile de dinamita asezate temeinic
la subsuori si pe pintece
in vederea unei torte
incadrate de elevii scolilor de pirati"; |
sau se imprumuta masca piromanului, propus, ironic, ca „invitat de onoare": „Va rog sa punem manusile/ Domnule piroman/ Sintem invitati de onoare". Cite un poem se organizeaza totusi pe baza unor asociatii de elemente relativ convergente in sugestia, bunaoara, a starii de inertie si blocare a dinamicii existentei:
„in mijlocul camerei o simpla mlastina
O farmacie cu flamingo dezacordati
O uriasa blana de azbest
O fata cu trirema la subsuori
O familie cu mobila ecvestra
O caravela abandonata dupa pedalele clavecinului miscator
Toate cite le stiti intr-o singura roaba
Supusa si ea la eroziuni ca orice dromader". |
In genere insa, expresivitatea e fragmentara, „lumina imaginii", despre care vorbise Breton, iradiind deocamdata pe suprafete mici, unde insolitul ciocnirilor provoaca efemere scinteieri ale unui soi de umor negru, gustat si de predecesorii suprarealisti: „Acum se servesc raciturile vaduvei/ Bucata cu bucata"; „V-a sosit o scrisoare caligrafiata cu noduri"; „Clocitul e o ocupatie diversionista"; „Aprindeti tortele din inimi transplantate/ incepe condoleanta"; „asfaltul/ Care ofteaza ca un muribund/ La ultima sa conferinta" insa numeroase alte pagini se arata prea fidele inca primului jet al unui dicteu automat ramas in afara oricarui control al ratiunii, dar - tot conform definitiei lui Breton - si fara vreun vizibil cistig estetic. Viitorul (Underground Skadows, 1977; Underwater Temples, 1979; Do Not Defuse, 1982; Vis a Vis Bali, 1985) a confirmat in chip convingator programul acestei poezii care aspira la expresia unei sensibilitati ca si copilaresti in prospetimea ei: „Fireste, voi urma tainele redesteptarii cautatorilor rigorii intunericului/ Negresit copilul pe care-l atest cu miscari trucate/ Se va intoarce la formele respiratiei matrice".
OPERA:
Proteze, versuri'. Bucuresti, 1970;
Underground Shadows, New York, 1977;
Underwater Temples, New York, 1979;
Do not Difuse, New York, 1982;
Vis a Vis Bali. New York. 1985.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Pop, in Tribuna, nr. 42, . '
|
