Valentin Tascu biografia
Valentin Tascu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TASCU Valentin, se naste la 23 ian. 1944, Petrosani.
Critic si istoric literar.
Fiul inginerului constructor de cai ferate Dragos Tascu si al Anei (n. Morar).
Primele patru clase, succesiv, la Scoala elementara din Dealul Stefanitii (jud. Maramures), Scoala elementara nr. 2 din Cluj si scolile elementare nr. 5, respectiv 3 din Constanta (1950-l954); ciclul gimnazial la Liceul nr. 3 din Cluj (1954-l956) si la Scoala medie mixta nr. 2 (devenita, in 1959, Liceul „Horia, Closca si Crisan") din Alba Iulia, unde da si bacalaureatul (1961). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (196l-l966). Cercetator la Institutul de Lingvistica si Istorie Literara (colectivul de istorie literara) din Cluj-Napoca.
Debuteaza in Tribuna (iun. 1968). Debut editorial cu volum Incidente (1975).
Preocupari de istorie literara (Istoria presei literare din Transilvania, 1980 — in colab. cu Mircea Popa ), exprimate in paralel cu reflectii pe marginea artei plastice clujene contemporane (Alexandru Cristea - Dincolo de alb si negru, 1979; Paul Sima, 1982). Se impune mai mult atentiei cu Dincoace si dincolo de F(1981), pedanta analiza din interior a operei lui D. R. Popescu . A ingrijit si prefatat ed. din G. Ibraileanu si Radu Brates si a colaborat la volum colectiv De la N. Filimon la G. Calinescu. Elemente de sociologie a romanului romanesc (1982). Structural Valentin Tascu este un istoric literar nutrind, bovaric, pasiunea criticii totale ilustrata si in volum
Poezia poeziei de azi (1985). A semnat si cu pseudonimul Horia Blindu, Maria Pop si Vaier Tarcu.
Tensiunea dintre hipertrofia aspiratiei totalizatoare, exprimata programatic in Argument, si cumintenia majoritatii paginilor domina volumul de debut, intitulat Incidente (1975). Criticul nu ezita sa se autoincadreze in descendenta criticii totale, exprimindu-si in acest sens o indelung gindita profesiune de credinta: „Nu o data mi-am format convingerea ca tipul criticului contemporan trebuie sa insumeze deopotriva meticulozitatea si averea informationala a istoricului literar, rigurozitatea teoreticianului si exuberanta, agresiva ori patimasa, a criticului propriu-zis". Pe linia unui asemenea deziderat, care-I situeaza in descendenta scolii clujene de critica, rezultata in urma imbinari^ pasiunii pentru arhiva a lui Bogdan Duica Pervain cu optiunea morala Popovici , el va milita, programatic, pentru riscul intelectual, indispensabil oricarei creatii critice: „Prefer de o mie de ori eroarea indrazneata, decit probitatea afisata sub masca eruditiei." Asa transant exprimata, optiunea este discutabila, insa daca parcurgem cartea, ne dam seama ca este vorba de un simplu bovarism. Departe de a deschide perspective sclipitoare, departe de a-si asuma riscul superb al erorii constructive, criticul ramine tot timpul egal cu sine, preferind aventurii rigoarea mimetica. Se simte in aproape fiecare text preocuparea de a nu violenta adevaruri sedimentate, grija pedanta de a mentine demonstratia in perimetrul unor limite rezonabile. O exceptie, totusi: eseul Visul de Paris al scriitorului, indiciu al disponibilitatilor latente pentru critica de finete.
Scris in intimitatea inhibanta a autorului cercetat, Dincoace si dincolo de F (1981) se deschide nu cu premise de lucru, ci cu un „portret al artistului la maturitate", lucrat in cerneluri encomiastice, care a trezit nu putine suspiciuni. Valentin Tascu opteaza fara prejudecati pentru alternativa criticii participative, afective, identificarea „sistemului de ipoteze si pretexte" din opera lui D. R. Popescu fiind principala lui preocupare. Meritorie e capacitatea de a gindi pe spatiul unei intregi opere, conexiunile si planurile referentiale identificate tradind nu de putine ori o reala subtilitate analitica. Tehnicii de lucru i se poate reprosa prea strinsa dependenta de litera.puzderiei de interviuri cu care D. R. Popescu a gasit de cuviinta sa-si expliciteze opera, insa si aici aparenta obedienta a criticului poate fi intoarsa in avantajul sau, fiindca proximitatea fizica a autorului cercetat il pune pe interpret (si vag discipol) in posesia unor tilcuri epice „de interior", din dezvaluirea carora cititorul ingenuu, tinut in afara climatului cultural de la Tribuna clujeana nu are decit de cistigat. Doua dintre acestea merita o atentie deosebita: decriptarea structurii de ancheta (dezvoltare de enigma) a prozei lui D. R. Popescu , in prelungirea tiparelor dilematice ale noului roman francez, si detectarea predilectiei scriitorului cercetat pentru bufoneria „subversiva", de sorginte shakespeariana, in teatru. E poate o exagerare sa vorbesti de „conditia shakespeareana" a teatrului lui D. R. Popescu , cum face Valentin Tascu, dar analogii epigonice se pot face, pastrind cu ponderatie limitele rezonabile ale comparatiei, restrictie care nu ii reuseste intotdeauna criticului nostru, care-si absolutizeaza pe alocuri tema de studiu, plusind stilistic enorm, ca in urmatoarea gradatie sublima: „Procedeul de a lasa sarcina adevarului pe seama bufonului este, atit la Shakespeare, dar cu atit mai mult la D. R. Popescu (!?), de o abilitate desavirsita."
Echilibrat in general, volumul scade in intensitate intr-un otios capitol grafic dedicat simbolurilor recurente din opera autorului cercetat, unde structuralismul transpus in volute si sinusoidale il amageste intr-atit de mult pe critic, incit el pierde simtul proportiilor, supralicitindu-si tema. Un relativ restrictiv - si pina la un punct: reconfortant -orgoliu de provincie motiveaza cuprinsul masivului volum de microportrete monografice Poezia poeziei de azi (1985), care, cu exceptia celor Sase portrete de culoare de la inceputul sau (Ioan Alexandru , Alexandru Andritoiu , Anghel Dumbraveanu , Geo Dumitrescu , Nichita Stanescu , Romulus Vulpescu ), contine numai texte dedicate unor poeti clujeni si ieseni, criteriul de includere fiind existenta a cel putin trei volume autonome publicate de catre fiecare autor luat in discutie. Prevaleaza, in consecinta, nume „istorice" inevitabile din cele doua arii geo-poetice (Eta Boeriu , Horia Badescu , Aurel Rau , Vasile Igna , Ion Cocora , Ion Pop , Adrian Popescu , Doina Cetea , Emil Brumam , Ioanid Romanescu , Haralambie Tugui , Horia Zilieru etc), dar apar, la nivelul aceluiasi barem critic altruist, si identitati peste care Timpul a intins intre timp un val de uitare (Pavel Bellu, Gabriel Pamfil, Ion Chiriac, Vasile Constantinescu, Aura Musat , Ion Hurjui). Duios cu prietenii, dar preocupat si de a satisface de la distanta asteptarile „Junimii" iesene, editura la care a aparut cartea, Valentin Tascu elaboreaza o critica generoasa, doar vag valorizanta, in care se simte, insa, vocatia pentru comentariul sistematic de-poezie si intensitatea reala a participatiei spirituale. In prefata e anuntata si continuarea intreprinderii, cu un volum dedicat optzecistilor, care n-a mai fost publicat
OPERA:
Incidente, Cluj-Napoca, 1975;
Alexandru Crislea - Dincolo de alb si negru, Cluj-Napoca, 1979;
Istoria presei literare din Transilvania, Cluj-Napoca, 1980 (in colab. cu Mircea Popa);
Dincoace si dincolo de F, Cluj-Napoca, 1981;
Paul Sima, Cluj-Napoca, 1982;
Poezia poeziei de azi, Iasi, 1985. |
REFERINTE CRITICE:
L.' Petrescu, in Romania literara, nr. 19, 1972;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 4, 1975;
M. Coman, in Luceafarul, nr. 12, 1980;
Bucur Tincu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1980;
L. Ulici, Prima verba, II, 1981;
Antoaneta C. Iordache, in Orizont, nr. 20, 1982;
E. Manu, in Romania literara, nr. 33, 1982;
Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 37, 1982;
N. Mocanu, in Steaua, nr. 3, 1982;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 6,1986;
C. Tuchila, in Steaua, nr. 7, 1986;
M. Ervin, intilnire cu anul 2000, 1989.
|
