Valentin Silvestru biografia
Valentin Silvestru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SILVESTRU Valentin, se naste la 20 oct. 1924, Vaslui - moare in 25 nov. 1996, Bucuresti.
Critic teatral, teatrolog, prozator, eseist si dramaturg.
Liceul National din Iasi (absolvit in 1942), Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1948).
Debut publicistic in Ecoul (1943), cu un medalion Henrik Ibsen; in beletristica, primul text publicat este nuvela satirica Luminatorii satului (in Contemporanul, 1947). Reporter la Victoria (1944-l945) si Romania libera (1945-l946), redactor la Rampa (1946-l947) si Flacara (1948-l950), director artistic la Studioul Cinematografic Bucuresti (1950-l951), redactor-sef la Probleme de cinematografie (195l-l953), seful sectiei de arta si cronicar dramatic al revista Contemporanul (pina in 1969) si Romania literara (din 1969).
A mai colaborat la Lumea (1946), Gazeta literara, Viata Romaneasca, Teatrul, Tribuna, Cronica, Astra, Familia, Ateneu, Ramuri s.a. Oficiul de cronicar dramatic exercitat timp de peste trei decenii i-a oferit lui Valentin Silvestru, pe linga notorietatea publica, si materia prima a unor note de calatorie (U.R.S.S., Franta, China, Spania) si a unor volume de critica teatrala si teatrologie: Personajul in teatru (1966), Prezenta teatrului (1968), Spectacole in cerneala (1972), Caligrafii pe cortina (1974), Clio si Melpomena (1977), Elemente de caragialeologie (1980), Ora 7930(1983), Un deceniu teatral (1984) s. a. Valentin Silvestru s-a facut cunoscut si ca autor de schite umoristice: v6l. Glastra cu sfecle (1965), Tufa de Venetia (1971), De ce rideau gepizii (1973), Cind ploua, taci si-asculta (1974), Zina castravetilor (1976), Arta imbrobodirii (1982), Ce mai faci? (1988) s. a., glosind istoric si teoretic pe marginea genului (Umorul in literatura si arta, 1988).
A colaborat la volum colective: Teatrul romanesc in contemporaneitate (1964), Teatrul de papusi in Romania, O istorie a genului (1968), Teatrul romanesc contemporan. Studii teoretice (1975), Carte despre Toma Caragiu (1984). A semnat scenarii pentru filme de desene animate (Casute ascunse, 1961), pentru filme documentare de lung metraj (Ziua unei artiste - Lucia Sturdza Bulandra, 1961), pentru televiziune (Arta conversatiei, 1975), pentru filme artistice de lung metraj (Tufa de Venetia, 1975). A tradus din Lope de Vega, Cervantes, Federico Garcia Lorca, Prosper Merimee, Anatole France, Aim6 C6saire s. a. Premiul Acad. R.S.R. pentru volum Teatrul romanesc contemporan (1975); Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volum Elemente de caragialeologie (1980).
Recomandate de autor, in subtitlurile volumelor, cind ca „schite vesele", cind ca „schite umoristice", prozele lui Valentin Silvestru suit efectiv astfel mai intii numai intre ghilimele: in volumele O femeie apriga (1955) si Jurnalul cu file violete (1955), „veselia" si „umorul" trudesc si icnesc din greu la edecul sabloanelor si canoanelor proletcultiste, generale in epoca. De-abia incepind cu volumul Glastra cu sfecle (1965) ghilimelele se vor putea treptat ridica, efect de care nu va fi fost straina experienta umorului radiofonic (in genul „Radio Erevan", dar nonfictiv si apolitic) practicat cu intermitente de Valentin Silvestru si ilustrat, prin cele mai memorabile „perle", in sectiunile Posta vesela (titlu preluat de la emisiunea radiofonica sustinuta de Valentin Silvestru) ce incheie volumele Tufa de Venetia (1971), De ce rtdeau gepizii (1973), Cind ploua, taci si-asculta (1974) si Ce mai faci? (1988).
Mai poate fi retinut, sub acest unghi, si scenariul radiofonic Orele strazii, difuzat in 1957 si inclus apoi in sumarul volumului Glastra cu sfecle (1965). Model autoritar, I. L. Caragiale, cel din Momente si schite, ofera schitelor umoristice - de fapt, mai mult satirice decit umoristice - ale lui Valentin Silvestru nu numai sugestii formale (cele mai multe „schite" sint de fapt scenete, dialog pur sau pus in pagina doar printr-un minim comentariu naratorial), dar si spiritul insusi in care este perceputa realitatea abordata, contemporana cu autorul in cazul discipolului ca si-n cazul maestrului, si egala cu sine, mutatis mutandis, la distanta de un secol: cele mai reusite din schitele satirice ale lui Valentin Silvestru surprind ipostaze si deghizamente de imediata actualitate ale binecunoscutului, .moft" romanesc dintotdeauna, acidul ironiei si glacialitatea sarcasmului, nu o data de cea mai buna calitate, vizind de preferinta locvacitatea „balcanica" si tembela suficienta de sine ale unui „bun-simt" plafonat si semidoct, „voia buna" si aplombul vital fara fisura ale unei genuine mentalitati kitsch, nemuritoare in ipostaza autohtona inconfun-dabila a mahalagismului. Omagiu adus maestrului inegalabil si marturie a eternei sale actualitati - volumul Elemente de caragialeologie (1980) retine atentia nu numai prin faptul ca pune in circulatie „un termen nou, acela de caragialeologie", „a carui fonie pare rebarbativa, dar care isi are aceeasi ratiune ca si mai vechile shakespeareologie, eminesco-logie sau brechtologie", ci si prin procedeul, uzual la Valentin Silvestru, gratie caruia materia prima a cronicii dramatice din pagina de revista este redistribuita si reasezata in pagina de carte in vederea configurarii unor posibile lineamente tipologice, teoretice si istorico-literare. Astfel tratata, cronica dramatica aspira a-si depasi conditia si a deveni teatrologie, studiu ori eseu - aspiratie vizibila si in volumele Personajul in teatru (1966), Prezenta teatrului (1968), Spectacole in cerneala (1972), Caligrafii pe cortina (1974), Ora 19J0 (1983), Un deceniu teatral (1984), in buna masura si Umorul in literatura si arta (1988). Sub raportul restituirilor istorico-literare, se cer mentionate sectiunea Piesa uitata din volumul Clio si Melpomena (1977) si Antologia piesei romanesti intr-un act (4 volume, 1979-l982); Dintre notele de calatorie, interes literar prezinta numai cele 1000 de ore in Spania (1972), volum ce include si un insolit interviu (14 pagini), pe teme de tauromahie, cu doi dintre cei mai aclamati toreadori ai momentului - Paco Camino si Diego Puerta.
OPERA:
Trenul regal, nuvela. Bucuresti, 1949;
intr-o noapte instelata, nuvela. Bucuresti, 1951;
Bordeiul de la Poarta Alba, schite, Bucuresti, 1952;
O femeie apriga. Schite umoristice, Bucuresti, 1955;
Jurnalul cu file violete. Schite umoristice, Bucuresti, 1955;
Din fotoliul spectatorului. insemnari teatrale dintr-o calatorie in U.R.S.S., Bucuresti, 1956;
Teatrul National „I. L. Caragiale" la Paris, Bucuresti 1957;
Necazurile lui Surubel, fabula vesela pentru papusi, in cinci intimplari, Bucuresti 1959 [litografiata];
intoarcerea zinei minunilor pe pamtnt. Comedii pentru papusi, Bucuresti, 1962;
Suferintele Haralambinei, comedie pentru papusi, Bucuresti, 1964;
Jules Cazaban. Monografie, Bucuresti 1964;
Glastra cu sfecle. Microfoiletoane, momente si schite vesele, Bucuresti, 1965;
Personajul in teatru. Bucuresti, 1966;
Prezenta teatrului. Studii critice. Bucuresti, 1968;
Tufa de Venetia. Schite vesele, Bucuresti, 1971;
Spectacole in cerneala. Studii teatrale, Bucuresti, 1972;
1000 de ore in Spania, Bucuresti, 1972;
De ce rideau gepizii Schite umoristice, Bucuresti, 1973;
Cind ploua, taci si-asculta Schite umoristice, Bucuresti, 1974;
Caligrafii pe cortina. Cinci glose critice, Bucuresti, 1974;
Zina castravetilor. Schite umoristice, Bucuresti, 1976;
Die Kamel (Camila). Antologie de piese scurte romanesti. Berlin, R. D. Germana, 1976;
Clio si Melpomena. Prezenta istoriei trecute si a celei actuale in universul literaturii dramatice si al scenei romanesti, Bucuresti. 1977;
Sub zodia comediei. Culegere de umor romanesc si strain, I-II, Vaslui, 1978-l980;
Antologia piesei romanesti intr-un act, I-IV, Cluj-Napoca, 1979-l982: I - Secolul XIX, 1979: II - Secolul XX (1900-l944), Partea I, 1980;
ni- Secolul XX (1900-l944), Partea a H-a, 1982;
IV - De la 1944 incoace, 1982;
Elemente de caragialeologie. Bucuresti, 1980;
Arta imbrobodirii. Schite vesele, satirice si de alte feluri. Bucuresti, 1982;
Ora . Studii critice asupra teatrului dramatic din deceniul opt al secolului douazeci, Bucuresti, 1983;
Un deceniu teatral. Studii de critica si istorie. Bucuresti, 1984;
Ce mai facil. Proza umoristica. Bucuresti, 1988;
Umorul in literatura si arta. Glose istorice si teoretice, Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 40, 1973;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 28, 1974;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 25, 1975;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 29, 1976;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 35, 1976;
Ileana Berlogea, in Ateneu, nr. 4, 1977;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 9, 1980;
Alex. Stefanescu, in Familia, nr. 2, 1980;
Doina Uricariu, in Luceafarul, nr. 13, 1980;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 3, 1980;
D. I. Suchianu, in Romania literara, nr. 15, 1980;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 26, 1980;
St. Cazimir, in Teatrul, nr. 7-8, 1980;
C. Cublesan, in Transilvania, nr. 12, 1980;
I. Cocora, in Tribuna, nr. 37, 1981;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 31;
1982;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 8, 1982;
I. Holban, in Cronica, nr. 35, 1982;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 43, 1982;
Irina Petras, in Tribuna, nr. 48, 1982;
A. Cosma, in Vatra, nr. 2, 1983;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 46, 1983;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 42, 1984;
S. Titel, /«. cautarea lui Cehov, 1984;
V. Tascu, in Steaua, nr. 11, 1985;
F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985;
Al. Calinescu, Biblioteci deschise, 1986.
|
