Vadim Corneliu Tudor biografia
Vadim Corneliu Tudor opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TUDOR Corneliu Vadim, se naste la 28 nov. 1949, Bucuresti.
Poet si eseist.
Fiul lui Ilie Tudor si al Eugeniei (n. Vladareanu).
Studii elementare (1956-l963) si liceale (1963-l967) la Liceul „Sf. Sava" din Bucuresti. A urmat Facultatea de Filosofie, sectia sociologie, a Univ. din Bucuresti (1967-l971). Dupa absolvire, redactor la Romania libera (197l-l974), apoi redactor Agerpres (1975-l989). Bursier Herder la Viena (1978-l979), propus de E. Barbu . Colaborator permanent al revista Saptamina, unde publica versuri, recenzii, reportaje si o serie de art. polemice.
Debuteaza in 1977 cu Poezii, volum in care oda convietuieste cu balada si „pavana" sentimentala. Culegerea urmatoare, rodul stagiului vienez, Epistole vieneze (1979), cuprinde 50 de poeme de dragoste. Orientarea sa catre poezia politico-patriotica devine marcanta in Poeme de dragoste, ura si speranta (1981), Saturnalii (1983) si in sectiunea lirica din volum hibrid Idealuri (1983). Antologia publicata in col. „Cele mai frumoase poezii", Miracole, beneficiaza de prefata generoasa a aceluiasi E. Barbu care remarca inclinatia poetului spre „temele majore ale vietii" si registrul „declamativ, optimist" al versurilor sale activiste. Volumele de publicistica reprezinta culegeri compozite de art. polemice, eseuri, recenzii si medalioane pe teme istorice ori de stringenta actualitate: Istorie si civilizatie (1983), Mindria de a fi roman (1986).
T. este un neotraditionalist bivalent: cind evlavios si imnic, cind polemic si pamfletar, inzestrat cu mare disponibilitate mimetica, se asaza fara complexe in descendenta lui O. Goga si A. Cotrus , dar si a idolului Eminescu . intr-un poem retoric precum Eminescu la 33 de ani, poetul contemporan se adreseaza, in numele inaintasului, unor dusmani imaginari ai tarii uzind de termeni virulenti, preluati aievea din Doina eminesciana. intr-alt poem cu rezonante istorice, 1 decembrie 1918, este recognoscibil ritmul folcloric al doinei adaptat registrului imprecativ. Altadata, este rescrisa Miorita prin devierea baladei in pamflet liric. Fara a fi paseist, poetul, in ipostaza divinatorie, asimileaza in discursul sau, cu egala lejeritate, limba „hrisoavelor", limbajul arhaic cronicaresc, ca si limbajul semi-religios al psalmilor arghezieni.
Alternanta facila a stilurilor si formelor literare, culte sau populare (elegie, satira, oda, meditatie sociala, colind, balada, blestem, epistola, pamflet) este, de asemenea, un semn al mimetismului artistic.
Conditia pe care si-o asuma energic, in versuri declamatorii de orator public, este aceea de poet militant pentru care elogiul constituie formula predilecta. Poeme-le de dragoste, ura si speranta (1981) debuteaza cu un grupaj de versuri encomiastice dedicate „patriei fara de moarte" (Trei colinde), conducatorului comunist vazut ca un erou statuar (Nicolae Ceausescu) si Partidului -„ctitor demn si triumfal". Dar dragostea (din titlu) este inlocuita treptat de ura si timbrul festivist este parasit pentru cel satiric. Poetul cuprins de o revolta supradimensionata vitupereaza impotriva „strigoilor" din afara granitei si a .^tradatorilor de tara". Asemeni lui A. Paunescu , pe urmele caruia paseste, Vadim Corneliu Tudor isi revarsa revolta in tipare hugoliene, dind curs impulsului revolutionar irepresibil. Simulind un gen de constiinta planetara, el traieste afectat patimile si suferintele omenirii, la modul paunescian, inclinind catre tonul sumbru in divinatii apocaliptice. „Epistolele nationale" din Saturnalii (1983) au acelasi caracter sarbatoresc, numai ca, de aceasta data, este slavit, alaturi de „fiul Tarii" care vorbeste despre Independenta, si poetul national, Eminescu. In acest ciclu este mai evidenta inclinatia catre istorie, spre glorificarea trecutului eroic in spirit pasoptist, in versuri pur discursive sint evocati cu evlavie Avram Iancu, Simion Barnutiu sau martirii de la Marasesti. Simptomatica aici, cit si in celelalte volume, este trecerea lesnicioasa de la oda la pamflet, de la imn la elegie si apoi la „romanta", inteleasa ca poezie de dragoste patimasa. O forma literara invechita reconsiderata de Vadim Corneliu Tudor este balada, dar intr-un registru atipic, in raspar cu baladescul poetilor din Cercul literar de la Sibiu. Fiindca baladele sale sint indeobste evocari istorice in aceeasi tonalitate adica: Balada din Cimpia Turzii, Balada pentru Domnul Tudor, Mircea, mare voievod s. a.
OPERA:
Poezii, Bucuresti, 1977;
Epistole vieneze (50 de poeme de dragoste), pref. de E. Barbu, Bucuresti, 1979;
Poeme de dragoste, ura si speranta, Bucuresti, 1981;
Idealuri, publicistica si versuri, Bucuresti, 1983;
Saturnalii, versuri, Bucuresti, 1983;
Istorie si civilizatie. Bucuresti, 1983;
Mindria de a fi roman, eseuri, recenzii, medalioane, Bucuresti, 1986;
Miracole, pref. de E. Barbu, Bucuresti, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
D. Zamfirescu, in Saptamina, nr. 13, 1983;
L. Arghir, in Pentru patrie, nr. 3,1983;
A. Silvestri, in Luceafarul, nr. 21, 1983;
I. Rotam, O istorie. Bl;
O. Paler, in Romania literara, nr. 23, 1988.
|
