Urs Ioan Soricu biografia
Urs Ioan Soricu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SORICU Ioan Urs] se naste la 15 iun. 1882, Sacele, judetul Brasov - moare in 11 ian. 1957, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Urs Soricu, mic proprietar. Liceul „Andrei Saguna" din Brasov.
Facultatea de Drept, neterminata, la Cluj si Facultatea de Litere la Bucuresti. Profesor la Cimpulung-Muscel, la Liceul „Gheorghe Lazar" din Sibiu si la Liceele „Sf. Sava" si „Mihai Viteazul" din Bucuresti. impreuna cu E. Girleanu si G. Tutoveanu , redacteaza, la Birlad, revista Fat-Frumos. Face parte din comitetul de conducere al revista Ramuri (1905-l915).
S-a manifestat si in politica, fiind o vreme senator. La cerere, desi suferind de o maladie a vederii, participa la primul razboi mondial si lupta pe frontul din Moldova. A lasat cea mai ampla col. de creatii folclorice extrase din corespondenta purtata de soldati in timpul razboiului.
A fost apreciat de N. Iorga , care a vazut in poet un reprezentant de seama al samanatorismului.
Colaboreaza la Familia, Flacara, Cosinzeana, Junimea literara. Ramuri, Semanatorul, Universul literar. Luceafarul, Florile dalbe, Flamura s. a. in revista Transilvania, sub pseudonimul R. Silviu, tine multi ani Cronica de duminica. impreuna cu N. Oancea a alcatuit manuale de muzica pentru clasele primare.
A publicat volum de versuri (Florile dalbe, 1912; Doine din zile de lupta, 1917; Doinele mele din zile de lupta, 1919; ingerul a strigat, 1939; Plinea neagra, 1939; Poezii si cintece nationale, 1939) si piese de teatru (Cind pleaca regimentul, f. a.; Mirica, 1943). Traduce din Leonid Andreev, Gustav Meyrink si Goethe (Faust). in esenta, literatura lui Urs Ioan Soricu e una de propaganda morala, mizind pe ambiguitatea dintre aspiratie si izbinda prin credinta.
Considerata de Lovinescu drept „poezie intirziata", creatia lirica a lui Urs Ioan Soricu e lipsita de orice exigenta artistica, de personalitate si de timbru propriu. Autorul creeaza in umbra folclorului, combinind cu nonsalanta produsele proprii cu cele ale poeziei populare. Florile dalbe (1912) proslaveste credinta aducatoare de fericire, poetul fiind in cautarea unei continue iluminari si revelatii. Sentimentele si starile sint vazute ca proiectii ale religiozitatii. Rareori poeziile dau la iveala cite o imagine mai nimerita: „De tine pieptul meu s-a luminat/ Ca o biserica uitata, sfinta,/ In care vine-un inger credincios/ Si-aprinde iarasi candela si cinta" (Carmen). E aici un gindirism terre a terre, fara substrat metafizic, anticipare mediocra a celui de mai tirziu. Alte poezii contin un amestec de franciscanism si misticism elegiac, cu ecouri din Cintarea Cintarilor, bazat pe tehnica hiperbolizarii amanuntului. Sufletul, coplesit de traire, se afla intr-o permanenta nevoie de eliberare. Poetul proclama exaltarea si descatusarea in versuri care seamana uneori a chiuituri. Mai rezonabile sint cele citeva sonete, cu un limbaj mai propriu, care imprima iubirii o aura celesta, purificatoare.
Din sentimentul indoielii provine cautarea iubirii puritane. Doine din zile de lupta (1917) aduc o perceptie tulbure a lumii, o viziune eschatologica si nelinisti proiectate cosmic.
Volumul abunda in versificari facile, in naivitati stilistice (rime cliseizate, abundenta gerunziilor si a diminutivelor). Multe poezii au provenienta folclorica, fiind prelucrari ale doinelor de catanie ca si cele din Doinele mele din zile de lupta (1919). Aici doinele si colindele sint laicizate printr-un regim alegoric. Agresiunea istoriei e vazuta ca profanare a sacrului si a credintei. ingerul a strigat (1939) subordoneaza idealul moral unei prezente transcendente, de unde confuzia dintre invocatie si rugaciune. Piinea neagra (1939) invoca in versuri infantile renasterea naturii, asociata cu renasterea morala prin credinta. in genul satiric a dat Popesti din patru unghiuri (1936), iar in cel dramatic, doua piese tendentioase, propovaduitoare de idealuri crestine: Cind pleaca regimentul (f.a.) si Mirica (1943). Preceptul religios al „muncii sfinte" se amesteca cu acela samanatorist al luminarii. Intriga e falsa, tensiunea, absenta. Opera lui Urs Ioan Soricu e un hibrid intre samanatorism si gindirism, in tot ce au mai involutiv acestea.
OPERA:
Florile dalbe, poezii, Craiova, 1912;
Doine din zile de lupta. Iasi, 1917;
Doinele mele din zile de lupta, Orastie, 1919;
Noul dor de neam. Cintece de lume (in colab. cu V. Dragusanu), Bucuresti, f. a.;
Cind pleaca regimentul, Bucuresti, f. a.;
Ziua mamei. Cuvinte catre tineret, Sibiu, 1929;
Influente romanesti in poezia si folklorul unguresc, Sibiu, 1929;
Nicolae lorga. Sibiu, 1931;
Pasarea maiastra. Bucuresti, 1936;
Popesti din patru unghiuri. Satire si scrisori, Bucuresti, 1936;
Piinea neagra, versuri, Bucuresti, 1939;
ingerul a strigat Poezii si cintece nationale, Bucuresti, 1939;
Mirica, Bucuresti, 1943.
|
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria;
N. lorga, Ist. Ut. cont., II;
Gh. Cardas, Poezia romaneasca de la origini pina in zilele noastre (1673-l937), I, 1937;
P. Constantinescu, Scrieri, III;
Perpessicius, Opere, 6;
* *, Carturari brasoveni. Ghid bibliografic (sec. XV-XX), 1972;
Al. Piru, Varia, II, 1973;
P. Komoceanu, Poeti de la Samanatorul, 1978.
|
