Tudor Soimaru biografia
Tudor Soimaru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SOIMARU Tudor (pseudonimul lui Gheorghe Dragusanu), se naste la 29 dec. 1898, Bucuresti - moare in 18 sept. 1967, Bucuresti.
Dramaturg si prozator.
Liceul la Pitesti; studii universitare incepute in Franta, neterminate.
Debuteaza in Cronica din Iasi (1918).
Redactor la Universul, Dreptatea, Adevarul, Romania literara (director: Cezar Petrescu ). impreuna cu P. Constantinescu , Vladimir Streinu si Serban Cioculescu , infiinteaza revista Kalende (1928); a condus, cu Victor Rodan si G. Legrel, revista satirica incotro? (193l-l938).
Publica interviuri si cronici teatrale la Viata Romaneasca, Adevarul literar. Miscarea literara si Aurora. Doua carti reprezinta sinteza activitatii sale publicistice: Constanta (1936), care pune in relief arta reporterului, si Istoria vietii publice in Romania (1938), revelatoare pentru verva ironica a cunoscatorului vietii publice interbelice.
A debutat ca dramaturg cu o comedie, Furtuna in Olimp (1946), urmata de comedia lirica Cind infloresc anemonele (1948) si de drama satirica Afaceristii (1953; Premiul de Stat). Alte piese: Albastrelele (1955); Zorile Parisului (1956; evocare a Comunei), Ce naste din pisica (1955), dramatizare libera dupa Ciocoii lui N. Filimon , si Povestea Unirii (1959), celebrind Centenarul evenimentului istoric. A mai scris doua monografii, dedicate actorului Grigore Manolescu (1959) si lui Cezar Bolliac (1962). Un roman, Cintece si flacari, a aparut postum (1968). Format in climatul spiritual interbelic, Tudor Soimaru a fost un bun gazetar si reporter, cu o inzestrare creatoare modesta insa. Intrind in literatura propriu-zisa in anii imediat urmatori celui de-al doilea razboi mondial, s-a acomodat cu usurinta unor presiuni ale dogmatismului literar si a trecut de la formula comediei bulevardiere la schematismul dramaturgiei proletcultiste. A fost, in schimb, un bun cronicar dramatic.
Avind un acut „simt al scenei" (S. Cioculescu ), Tudor Soimaru incepe sa scrie teatru relativ tirziu, izbutind mai mult in comedie. Piesele istorice, legate prea ostentativ de momente aniversare, au o valoare modesta (Zorile Parisului; Povestea Unirii). In Furtuna in Olimp, se satirizeaza - sub haina alegoriei mitologice — moravuri sociale si altele, legate de razboiul ce tocmai se sfirsise. Scrisa in intervalul 1944-l945, piesa se joaca abia in . Conflictul (adaptind vag procedeul lui Giraudoux din La Guerre de Troie) e superficial, desi axat pe problematica grava a unei istorii imediate: Junona ii declara un razboi perfid lui Jupiter. in plasa curselor pe care si le intind se prind si altii; e in joc mai ales onoarea zeitei Venus. Piesa are un aer conformist, plina de locuri comune si de replici studiate, dind impresia la tot pasul de dija vu. Totusi, place, prin inteligenta regiei textului si finetea ironica. Autorul stie sa minuiasca poanta spirituala, dar e mai mult abil decit spontan. Mitologia insasi e adusa in cadrul cotidian, amintind procedura lui Giraudoux. Tudor Soimaru vadeste, in ansamblu, o conceptie eclectica, propagandistica.
Inca de acum se observa ca se raliaza grabit, din mers cum se spune, noii directii din teatrul romanesc, dorind sa puna bazele unei alte dramaturgii. Mai puternica e fara indoiala drama Afaceristii, o satira a vechiului politicianism, insa cu vadite simplificari, in spiritul metodei realist socialiste; era usor in anii '50 sa faci satira trecutului interbelic. Scrisa cu verva publicistica, fara pretentia adincimii, piesa reconstituie credibil o epoca pe care autorul o cunoaste din interior. Fireste, imaginea e sarjata, iar dictiunea retorica, discursiva, cu unele detalii de senzatie. De fapt, autorul nu-si propune sa creeze tipuri, ci o atmosfera; dupa cum nu i se poate contesta stiinta teatrului, ci numai firescul situatiilor. Multe clisee par introduse fara a-si gasi locul cel mai nimerit. Se remarca, de altfel, cu usurinta o oarecare nepotrivire intre procedee si gindirea scenica in raport cu materia si ideea propagandistica. Din pacate, prozele fantastice sau doar fanteziste, citite unele si in cenaclul Zburatorul"', si care l-ar reprezenta mai exact pe autor, au ramas risipite prin reviste. Unicul roman, Cintece si flacari H968), sufera de ambitia documentarii, ca si studiile sau unele piese istorice, de epoca, propunindu-si sa rezolve artisticeste problemele starii claselor sociale si ale miscarii nationale in secolul trecut, cel mai inofensiv de evocat. Nu numai ca e concurat, in epoca, de Camil Petrescu , fara a straluci nici acesta, dar tabloul realizat de Tudor Soimaru e sec si simplist, lipsit total de inventie epica.
OPERA:
Constanta, Bucuresti, 1936;
Istoria vietii publice in Romania, Bucuresti, 1938;
Furtuna in Olimp (in Caietul Teatrului National, cu o pref. de S. Cioculescu), Bucuresti, 1946;
Grigore Manolescu, Bucuresti, 1959;
Cezar Bolliac, Bucuresti, 1962;
Teatru, cu o pref. de V. Rapeanu, Bucuresti, 1966;
Cintece si flacari, roman. Bucuresti, 1968.
|
REFERINTE CRITICE:
C. T. Paraschivescu, in Contemporanul, nr. 55, 1966;
V. Bradateanu, Comedia in dramaturgia romaneasca, 1970;
S. Cioculescu, Amintiri, 1975.
|
