Tudor Popescu biografia
Tudor Popescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
POPESCU Tudor (prenumele la nastere: Teodor), se naste la 8 sept. 1930, Constanta - moare in 22 aug. 1999, Bucuresti.
Dramaturg si prozator. Fiul subofiterului de marina Gheorghe I. Popescu si al Ecaterinei (n. Barbulescu). Scoala primara la Constanta (1937-l941), Liceul „Mircea cel Batrin" din aceeasi localitate (194l-l948), ultima clasa la Liceul „Matei Basarab" din Tirgoviste (1949).
Studii universitare la Bucuresti: Facultatea de Filosofie (1949-l953), Institutul de Teatru „I.L. Caragiale" (1953-l955), ultimul ne-lerminat. Redactor (sef de redactie) la Editura Tineretului (1956-l966), directorul unei Case de filme din Bucuresti (1967), redaclor-sef al revista Educatia pioniereasca (1969-l975), redactor la Era socialista (rubrica literar-artistica), apoi la Urzica, unde in 1989 este redactor-sef.
Debut cu romanul Ultima aventura (1957); in dramaturgie - cu piesa Uneori liliacul infloreste spre toamna (Baia Mare, 1976).
A mai publicat volum de proza Un baiat priveste marea (1960), Un dac la Roma (1967), precum si romanele de aventuri Ecuatia cu trei necunoscute (1965), Doi domni fara umbrele (1971), Turistul singuratic (1974) s.a. Dramaturg de succes, de un eficient oportunism, i se joaca, rind pe rind, Terra 2 (1978), Baiatul cu floarea (1978), Scaunul (1979), Concurs de frumusete (1979), Paradis de ocazie (1979), Ispita (1979), Dulcea ipocrizie a barbatului matur (1979), Arta prezicerii pe termen scurt (1980), Nu ne nasiem toti la aceeasi virsta (1980), Jolly Joker (1980), Infernul blind (1981), Casa nebunului (1982), Lunga poveste de dragoste (1982), Transmitem in direct (1983), la teatre din capitala, Piatra Neamt, Satu Mare, Constanta, Arad, Cluj, Baia Mare, Sibiu, Oradea, Iasi, Bacau, Tirgu Mures, Craiova, Pitesti, Botosani, Birlad, Braila s.a. Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti pe 1979, Premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor pe .
Colaboreaza sustinute la televiziune si radio, cu piese, scheciuri etc.
Beneficiind de o excelenta priza la actualitate, exprimata tematic, stilistic si socio-ideologic, alaturi de calitatile indispensabile arsenalului unui dramaturg de succes (asimilarea / adecvarea „orizontului de asteptare", limbajul etajat, de la accesibilitatea imediata, pina la deliciul eufemistic, constructia pe structuri insolite si eficiente a situatiilor dramatice, forta sintetica a replicii, tehnica aliajelor - grotesc / tragic, teza / surpriza, realism / parabola ele), piesele lui Tudor Popescu pot fi interpretate deopotriva ca act artistic si cronica sociala. Atunci cind ilustreaza pur si simplu, comedia bucura si are un efect catharctic.
Atunci cind satirizeaza, ea devine un soi de exorcism, unde risul se plinge, particularul tinde sa capete amploare categoriala, iar propunerea raului devine echivalenta extirparii acestuia. Tudor Popescu este mai mult decit un „dramaturg de succes", expresie nu o data subtil-minimalizatoare. O piesa jucata simultan la mai multe teatre, doua, trei piese pe stagiune, zecile de cronici laudative, afluxul de spectatori, incomodarea autoritatii de partid de catre sumedenia de „sopirle" si aluzii subversive s.a.m.d. - sint, fara doar si poate, indici de talent si, desigur, factori de natura sociologica, dar care nu inseamna foarte mult din unghi artistic.
Pentru comediograf, raportul esential este cel dintre perisabilitate si perenitate: a detecta in (sau dincolo de) moment fizionomia duratei, a transfera estetic datele relativului in planul absolut al valorii morale - iata ecuatia postlovinesciana a caragialismului, de care nu poate scapa in veac autorul roman de comedie. La Tudor Popescu, elementele acestui transfer exista, chiar daca nu in totalitatea operei. Cind facem acest amendament, nu ne gindim atit la cele peste zece romane de aventuri, desi unele dintre ele sint produse de „consum" de certa calitate (,Ji.W." isi cauta umbra, Turistul singuratic, Doi domni fara umbrele s.a.) cu suspans, piste false, abilitate narativa. Dar chiar in opera dramatica, unde pregnanta si potentialul scenic al unor lucrari precum Scaunul, Jolly Joker, Nu ne nasiem toti la aceeasi virsta se disociaza de artificialitatea unor texte precum Satana cel bun si drept, ca si de constructia excesiv sarjata ori schematic-tezista a altora (Arta prezicerii. Transmitem in direct, respectiv Infernul blind. Lunga poveste de dragoste).
Daca genul dramatic, acest Ianus bifrons de doua ori ostracizat la noi (ca literatura - de catre cronicarii de specialitate; ca produs scenic-sincretic - de catre critica literara) ar beneficia de o justa intelegere, s-ar vedea (si) in piesele lui Tudor Popescu mai mult decit replica sclipitoare, efectul sigur la public s.a.m.d. S-ar vedea, efectiv, exploziva insumare a elementelor ce compun una dintre orientarile majore ale romanului romanesc din ultimele decenii: realismul politic. Conflictul (dar si interconditionarile) dintre putere si adevar, anularea optiunii individuale, depersonalizarea, culpabilizarea si elanul justitiar, compromisul (tragic ori sadic, disperat sau de rutina, teoretizat cu savoare), opresiunea dogmatica, paralel cu instaurarea unor noi forme revolutionare, „rinocerizarea" si obsesia puritatii. Toate acestea sint puse explicit in tiparele reci ale dramei (Nu ne nastem toti la aceeasi virsta, Scaunul, Lunga poveste de dragoste), dar si implicit, in caruselul elastic si fierbinte al comediei (Jolly Joker. Milionarul sarac.
Paradis de ocazie, Concurs de frumusete). Cele mai multe dintre personajele lui P, sint „sechele vorbitoare" ale unor maladii vechi de cind lumea, insa adaptate la istoria si geografia spirituala si etica a locului: Romania si comunismul. Minciuna, lasitatea, cupiditatea, traficul de influenta, delatiunea, dogmatismul, obtuzitatea violenta, sadismul, vinatoarea de oameni, oportunismul, carierismul si toate celelalte obiective clasice ale satirei intra in creuzetul scenic fara sarcasm si cinism, ci cu un soi de bonomie intelegatoare, bine pusa in scena, la vremea respectiva, de regizori de talia unor Alexandru Darie, Silviu Purcarete, Dinu Cernescu, Alexandru Tocilescu s.a. Mincu din Jolly Joker, Tudor din Sarpele monetar, Blanda, Avram si Grozu din Scaunul, Nastu din Lunga poveste de dragoste sau Stefan din Nu ne nastem toti la aceeasi virsta devin fizionomii sintetice ale unei istorii, povestesc o intreaga epoca, a ceausismului in prima si ultima sa faza. Indiferent de forma dramatica aleasa, semnificatiile umane se inscriu in sfera interogatiei constructive.
Daca mare parte din opera dateaza, citeva titluri se impun, fara indoiala, dincolo de vreme.
OPERA:
Ultima aventura, roman. Bucuresti, 1957;
Un baiat priveste marea, proza, Bucuresti, 1960;
Dragostea incepe oricind. Bucuresti, 1962;
Drum fara intoarcere. Bucuresti, 1963;
Bratara de creta. Bucuresti, 1964;
Vulpea isi simte capcana. Bucuresti, 1964;
Ecuatia cu trei necunoscute, roman, Bucuresti, 1965;
„H.W." isi cauta umbra, roman, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1970);
Un dac la Roma, proza, Bucuresti, 1967;
Doi domni fara umbrele, roman, Bucuresti, 1971;
Turistul singuratic, roman, Bucuresti, 1974;
Urcusul, Bucuresti, 1975;
Paradis de ocazie. Bucuresti, 1981;
Cocorii sufletului nostru. Bucuresti, 1982;
Jolly Joker, Bucuresti, 1983;
Un prieten devotat, Bucuresti, 1985;
Sorin si Irina, Bucuresti, 1985;
Domide contra Napoleon, Bucuresti, 1986;
Arta dialogului. Bucuresti, 1987;
Milionarul sarac. Bucuresti, 1987.
|
REFERINTE CRITICE:
D. Solomon, in Gazeta literara, nr. 32, 1967;
V. Bugariu, in Astra, nr. 8, 1967;
I. Horea, in Romania literara, nr. 3, 1981;
S. Vlad, in Tomis, nr. 4,1981;
I. Cocora, Privitor ca la teatru, III, 1982;
M. Ghitulescu, O panorama;
Titu Popescu, in Transilvania, nr. 2,1985;
M. Ghitulescu, in Steaua, nr. 3, 1986;
V. Bibicioiu, in Teatrul, nr. 10, 1988.
|
