Tudor Olteanu biografia
Tudor Olteanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OLTEANU Tudor, se naste la 16 dec. 1943, Timisoara.
Comparatist si teoretician literar.
Absolvent al Liceului „Mihai Viteazul" din Bucuresti (1961); Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti, unde isi ia licenta in filologie romana (1966).
Asistent la Catedra de literatura comparata si universala la Facultatea de Filologie din Bucuresti.
Debuteaza in Gazeta literara (1964) si apoi editorial cu Morfologia romanului european in secolul al XVIII-lea (1974). Cercetarea de factura academica, incadrabila in critica universitara, va fi continuata cu Morfologia romanului european in secolul al XlX-lea (1977).
A prefatat traduce in romaneste din F.R. Chateaubriand, Fritz Martini^ Oscar Walzel s.a. Din 1985, stabilit in Olanda. inclinat spre studiul de sinteza, Tudor Olteanu conjuga perspectiva comparatista cu achizitiile naratologiei modeme.
Aplecarea spre sinteza fundamentata pe examenul analitic si erudit, precum si pe cuprinderea panoramica particularizeaza cercetarea academica a lui Tudor Olteanu Morfologia romanului european in secolul al XVIII-lea (1974) admite ideea, mai veche, despre absenta oricarei poetici oficiale a genului, Tudor Olteanu pledind, si el, pentru dreptul prozei „de a cuprinde orice in eternul sau proteism".
Teoreticianul numeste totusi romanescul si antiromanescul drept „cei doi poli magnetici ai romanului modern, ai fiecarei faze a evolutiei sale si, implicit, ai celei din secolul al XVHI-lea". Cadrul acesta, mult prea larg pentru a raspunde la intrebarea „ce este un roman in secolul al XVIII-lea?", circumscrie insa citeva formalizari, extrase din analizele minutioase, de factura comparatista: reducerea distantei dintre povestire si roman, convergentele dintre vocea autorului si vocea cititorului, folosirea, programata, a persoanei intii, dezvoltarea romanului epistolar din autobiografie, relatia contrapunctica dintre prefacerile prozei si metamorfozele conceptiei despre roman etc. - toate acestea se regasesc in doua conventii de baza ce asigura, dupa Tudor Olteanu, unitatea romanului.
Este vorba de conventia de oralitate si, derivata din aceasta, conventia scripturii (,.Daca intre vorbitor si ascultator se interpune o ruptura spatiala, o distanta temporala sau diferente de limba, comunicarea dintre ei este incredintata unui text, pentru a lega scriitorul sau de cititorul sau").
Stabilirea, tipologic vorbind, a celor trei clase ale genului (de teme, de modalitate si de tehnica) si, mai ales, exemplificarile de apartenenta la fiecare dintre acestea (,.romanul feminin" pentru prima, „romanul epistolar" pentru a doua, „romanul sceptic" pentru a treia etc.) complica desenul teoretic, citeodata prolix, in decalaj fata de valoroasele analize la obiect, consacrate lui Diderot, Richardson, Senancour, Chateaubriand s.a. De altfel, o alta taxinomie teoretica va propune, in 1982, tot un universitar, Radu Toma. care supune proteismul sans rivages al romanului iluminist la trei reguli (de validare, de sinceritate, a continutului propozitional) si la doua paradigme epistemice (newtoniana si leibniziana).
Pe de alta parte, adevarul, convingator sustinut de catre Tudor Olteanu, ca „romanul s-a nascut din distrugerea omogenitatii epopeice, o data cu constiinta distinctiei dintre eul naratorului si lumea narata" va fi dezvoltat si exemplificat in Morfologia romanului european in secolul al XlX-lea (1977).
Discursul critic, la fel de erudit, dar mai bine stapinit, delimiteaza, pe de o parte, continuitatile cu secolul precedent: sentimentalismul, libertinismul, stilul pedagogic de coloratura goetheana etc. Se analizeaza, pe de alta parte, inovarile operate in cadrul unor formule consacrate, precum trecerea de la romanul epistolar la asa-numitul „roman personal" sau elaborarea unei „pedagogii a visului" prin basm, exemplificat cu dubletul Novalis -Eminescu. In sfirsit, tranzitia spre persoana a treia, suprematia poeticului, functionalitatea ironiei, desfiintarea limitelor epicului prin renuntarea la criteriul verosimilitatii, urmarile - in fictional - ale proceselor de scientizare, formula „romanului pentru roman", la care se adauga aparitia unor forme constitutive romantismului (romanul fantastic, romanul dramatic ori sociogoniile romanesti) alcatuiesc un tablou coerent al momentului romantic din evolutia genului. Si acest volum, organic legat de primul, impune prin comentariile pertinente la Tolstoi, Balzac, Stendhal, Flaubert s.a., in vecinatatea carora autorul introduce si un substantial paragraf despre Nicolae Filimon. Studiul doct, in care examenul naratologic e sprijinit de perspectiva comparatista, alcatuieste un termen de referinta in contextul criticii noastre de tip universitar.
OPERA:
Morfologia romanului european in secolul al XVIll-iea, Bucuresti, 1974;
Morfologia romanului european in secolul al XlX-lea, Bucuresti, 1977.
|
REFERINTE CRITICE:
M. Iorgulescu, Scriitori;
1978;
Dana Dumitiru, in Cahiers Roumains d'itudes litteraires, nr. 4, 1979.
|
