Tristan Tzara biografia
Tristan Tzara opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TZARA Tristan (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), se naste la 16 apr. 1896, Moinesti - moare in 24 dec. 1963, Paris.
Poet.
Fiul lui Filip Rosenstock si al Emiliei (n.7). Studii la Liceul „Minai Viteazul" din Bucuresti, absolvit in 1914, cind se inscrie la Univ. (matematica si filosofie), inca elev, intemeiase, impreuna cu Ion Vinea si Marcel Iancu, revista Simbolul (1912). in nov. 1915 pleaca la Zurich, unde se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie. Alaturi de Hugo Ball, Hans Arp, M. Iancu s. a., lanseaza aici miscarea „Dada", la cabaretul Voltaire, in febr. . Din 1920, urmeaza la Paris studii de chimie si participa la miscarea dadaista, apoi suprarealista.
In timpul razboiului, face parte din miscarea de rezistenta antifascista franceza. Viziteaza Romania in ian. 1947, cu ocazia unui turneu de conferinte. in 1948, primeste cetatenia franceza. Debut in revista Simbolul (1912), unde semneaza cu pseudonimul S. Samyro. in revista Chemarea (scoasa impreuna cu I. Vinea , in oct. 1915) semneaza pentru prima oara Tristan Tzara. Poeziile scrise intre 1913 si 1915, publicate, prin grija lui I. Vinea in Noua revista romana, Contimporanul, unu, vor alcatui volum Primele poeme ale lui Tristan Tzara, editat in 1934 de Sasa Pana. Cu poeme in limba franceza, continua sa colaboreze la revista Integral (1925-l928) si unu (1928-l932).
Numeroase volum de poezii, teatru, eseuri, texte cu caracter de manifest cuprind creatia sa franceza: La premiire aventure celeste de M. Antipyrine (1916), Vingtcinq poimes (1918), De nos oiseaux (1923), Sept manifestes Dada (1924), L'homme approximatif (1931), Grains et issues (1935), Midi gagnes (1939), Parler seul (1956) etc.
Versurile tiparite de Tristan Tzara in revista Simbolul sint inca departe de a anunta atitudinile iconoclaste ale viitorului sef de scoala dadaist: ele se inscriu in linia unui simbolism epigonic, cumulind, intr-un tipar discursiv de evidenta sursa minulesciana, locurile comune ale liricii timpului, tributara alegorismului: „riul vietii", „cautarea idealului", apelul „marilor-himere", tentatia evaziunii - „vesnic gind de mai departe" - simbolistica naiva a culorilor, „mistica numerelor" etc. Tinarul poet (unele texte sint datate 1913) evolueaza insa rapid spre o poezie de cu totul alta factura, atestind depasirea simbolismului minor prin atitudini accentuat ironice, anticonventionale, apropiate de lirica demistificatoare a unui Jules Laforgue. Paralel cu Adrian Maniu si indeosebi cu Ion Vinea , Tristan Tzara procedeaza, in aceste „prime poeme", la o reconsiderare „critica" a temelor mari ale liricii, printr-o coborire a lor intr-un plan mai terestru si mai prozaic, chiar daca un anume ton sentimental-elegiac nu e cu totul inlaturat. Prin el, poezia sa comunica inca cu universul de „sera", „spital" si „pension" al unor simbolisti, dominat de langori si nostalgii ale evadarii dintr-un cadru prea strimt si deprimant, intr-o „provincie" mai libera, deschisa spre firescul existentei. Registrul acestui mic sentimentalism este insa frecvent subminat printr-o gesticulatie nonconformista, menita sa „scandalizeze" bunele maniere mic-burgheze.
Apelul la joc, mimarea stingaciilor infantile, a unei anumite naivitati, pina si in fata spectacolului mortii (vezi de ex. poezia Glas) au semnificatia unei sfidari constiente a „seriozitatii" existentei rigid codificate si indica o acuta nevoie de eliberare, premergatoare programelor avangardei. O imagistica crescuta din asociatii insolite confera o particulara prospetime acestei poezii constiente de jocurile si artificiile sale. Imagismul sustine, pe de o parte, perspectiva ironica asupra modului traditional de a poetiza (pe cer, pasarile sint „nemiscate ca urmele ce lasa mustele", „au inflorit pe carare ramasitele dobitoacelor", „Dumnezeu scarmana lina indragostitilor supusi" etc), iar pe de alta, deviaza atentia dinspre fondul dramatic real al unor poeme, catre pitoresc si decorativ, contribuind astfel la ambiguitatea mesajului (vezi Glas, La marginea orasului. Dumineca). Citeva texte, precum Cintec de razboi ori Furtuna si cintecul dezertorului, propun totusi o viziune tensionata, de sursa expresionista. La fel cu „modernistii" momentului (I. Vinea , A. Maniu ), Tristan Tzara manifesta „antipatie" fata de „literatura", intelegind prin ea conventionalizarea expresiei, - de unde aluziile ironice din unele poeme:
„sint aratura de toamna la tara
si literatura e viermele ce roade drumul subteran
Prin care o sa curga apa ca sa iasa roade la vara",
„dragoste provinciala in curent cu miscarea literara",
„Asteptai sa formulez cu dictiune declaratie
Sa gasesc moment prielnic pentru comparatii potrivite
Versificate dupa regula veche si asezate ca florile in gradina",
„Cititorul e rugat aici sa faca o pauza
Si sa se gindeasca asupra celor ce a citit"
etc.
Viziunea „simultaneista" il apropie de asemenea de acesti poeti, precum si desfasurarea unei imagistici deschise in egala masura spre pretiozitatea estetizanta si prozaismul contrastant: „Trece frigul pe coridoare cind insereaza/ Ca un sarpe foarte lung tirindu-si coada pe lespezi,/ Lacul e cusut cu ata/ inecatii ies la suprafata - ratele se departeaza" etc. Apare, in schimb, o anume dereglare a discursului, a carui dezvoltare e lasata adesea in voia hazardului asociativ, a unui automatism ce nu evita discontinuitatile, contrasensurile, functionarea in gol, „urmuziana", a poemului. Daca observam si accentele de autopersiflare, inclinatia spre caricatural si jocul burlesc, mimarea frecvent ironica a „infantilismului", prozaismul voit, cultivat ca antidot al retoricii traditionale, si o neglijenta formala ce se opune „perfectiunii" operei finite, avem citeva date care argumenteaza in favoarea etapei romanesti a scrisului lui Tristan Tzara ca precursoare a „insurectiei de la Zurich". Fara sa fie inca un dadaist propriu-zis, autorul acestor Prime poeme e oarecum pregatit pentru aventurile viitoare. Textele sale romanesti sint simptomele unei crize care, favorizata de ambianta culturala mai larg-europeana, va deveni acuta. insusi poetul insistase, cu ocazia alcatuirii culegerii din 1934, asupra continuitatii, dincolo de socurile inerente, dintre experienta sa romaneasca si ansamblul operei. in volumul De nos oiseaux (1923), poemul va relua, de altfel, in versiune franceza, unul dintre aceste texte (Insereaza - Soir).
OPERA:
Primele poeme, urmate de Insurectia de la Zurich, prezentata de Sasa Pana, Bucuresti, 1934 (ed. II, completata, 1971);
Premierspoimes (trad. Claude Semet), Paris, 1965;
Poemes roumains, (trad. Serge Fauchereau), Paris, 1974;
Oeuvres completes (ed. Henri B6har), tome I (1912-l924), Paris, 1975;
tome II (1925-l933), Paris, 1977;
tome III (1934-l946), Paris, 1979;
tome IV (1947-l963), Paris, 1981.
|
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, III;
G. Calinescu, Principii;
idem. Istoria;
S. Cioculescu, Aspecte;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Revue roumaine, nr. 2, 1967;
S. Pana, in Steaua, nr. 4, 1968;
idem, in Ateneu, nr. 4, 1968;
St. Roii, in Contemporanul, nr. 50, 1968;
I. Pop, Avangardismul;
Alex. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 31, 1971;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 50, 1973;
D. Pillat, in Luceafarul, nr. 37, 1973;
P. Poanta, in Steaua, nr. 19, 1973;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 6;
8, 1974;
I. Pop, in Steaua, nr. 1, 1975;
M. Bucur, in Cahiers roumains d'etudes litteraires, nr. 1, 1976;
H. Behar, in Manuscriptum, nr. 1;
2;
3;
4, 1982;
E. Manu, Sensuri moderne si contemporane, 1982;
M. Mincu, Avangarda literara romaneasca, 1983;
D. Micu, Modernismul romanesc, II, 1985;
M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1986;
idem, in Steaua, nr. 9, 1987.
|
