Titus Mocanu biografia
Titus Mocanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MOCANU Titus (prenumele la nastere: Titus Vasile), se naste la la 1 nov. 1923, Braila.
Fiul lui Teodor Mocanu, conductor-arhitect, si al Alexandrinei (n. Avram).
Scoala primara in orasul natal (193l-l935); clasele liceale la „N. Balcescu", Braila (bacalaureatul in 1943).
Facultatea de Filosofie a Univ. clujene (in refugiu la Sibiu), intre 1943 si 1947 (licenta la Cluj, 1947); doctorat in filosofie, la Univ. din Cluj (1969) cu o teza Despre sublim (publicata in 1970). Urmeaza, paralel, studii de matematica.
Asistent la filosofie (curs de Logica la Facultatile de Filosofie si Drept), intre 1947 si 1948; scos din Univ. dupa reforma comunista din 1948, devine cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Filosofie al Acad. (filiala Cluj), intre 1948 si . Profesor de matematici si „director de studii" la Scoala Medie Tehnica si de Instalatii, Cluj (1952-l954); prof. la Bucuresti (1954-l959), la o scoala de acelasi profil; prof. de matematica si fizica la Scoala elementara de 7 clase din comuna Starchiojd (jud. Prahova), 1960-. Reintegrat in invatamintul superior in 1964: lector la Institutul Politehnic Bucuresti (curs de istoria stiintelor, 1964-l965); lector, apoi conferentiar si prof. la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu", titular al Catedrei de estetica (1965-l979).
Membru al Uniunii Artistilor Plastici (secretar al Sectiei de critica). in 1979 se stabileste in Germania. A debutat in 1942 cu eseu in revista liceului din Braila; colab. la revista Viata Romaneasca, Contemporanul, Arta, Revista de filosofie, Forum, Steaua etc. Debut editorial cu romanul Staplnii (1964), dupa care se consacra studiilor de estetica si fenomenologia artei: Despre sublim (1970), Morfologia artei moderne (1973). Dupa stabilirea in Germania, cercetator stiintific la Acad. de Arta din Diisseldorf. Col'ab. la The Southwestern Journal of Philosophy (SUA, 1980), emisiuni la radio „Europa Libera" etc.
Dupa publicarea romanului Staptnii (1964), inspirat din realitatea contemporana a satului romanesc, foarte „datat" ca viziune si interpretare istorica, Titus Mocanu isi defineste optiunile, indreptindu-se spre domeniul studiului teoretic, de estetica si morfologie a artei. Teza sa din 1969, Despre sublim, aparuta in 1970, e marturia unei reale apetente analitice si sintetice, demersul avind deja caracterul unei constructii cu sarpante ferme si articulatii coerente.
Lucrarea porneste de la ideea potrivit careia evolutia, in sensul contemporan al civilizatiei si al culturii, ca si directia stilului de viata modem, constituie in esenta marea performanta a umanitatii, cu conditia ca orizontul spiritual spre care aspira sa nu fie tributar canoanelor tehnicii si sa se sustraga delimitarilor riguroase ale gindirii stiintifice. Titus Mocanu aduce in acest context exemplul unor reactii celebre fata de procesul de crestere a distantei dintre cei doi termeni ai polaritatii, spiritualitatea si viata cotidiana automatizata si industriala. Din fericire insa, subliniaza autorul, umanitatea pare sa-si gaseasca mereu echilibrul, un rol important jucindu-l, in aceasta ordine, sublimul, care, ca orizont fundamental ontologic, aduce accente majore in intelegerea fenomenului integral al culturii si al evolutiei civilizatiei in general.
El reprezinta „unul dintre reperele de baza ale intregii aspiratii umane catre intelegerea autentica a lumii reale si catre desavirsirea spirituala". Situata, dupa marturisirea autorului, intre ontologie si estetica, dar cu perspective deschise spre istoria filosofiei, lucrarea e structurata in cinci capitole, primul dintre acestea constituindu-l o ampla si lamuritoare Introducere. Cel de-al doilea si al treilea, intitulate Sublimul ca stare de tensiune in fata maretiei lumii si ca uimire si Dimensiunea rationala a sublimului si modalitatea lui simbolica, sint consacrate analizei aspectelor esentiale ale ideilor privind sublimul, tezelor elaborate in istoria filosofiei si a esteticii de catre Pseudo-Longin, Kant si Hegel. Epifania lumii reale in orizontul sublimului si al structurilor.
Pentru o intemeiere riguros ontologica a sublimului, capitolul IV, isi propune o sistematizare a ideilor de baza enuntate in Introducere, pentru ca paginile finale, Aspiratia catre sublim si spiritul epocii contemporane, sa urmareasca citeva dintre directiile cele mai fecunde din istoria filosofiei, esteticii si a culturii in general. Volumul din 1973, Morfologia artei moderne, vine sa confirme calitatile demersului anterior, infatisindu-se ca o la fel de solida si temeinic argumentata constructie. Cartea trateaza despre aspectele de baza ale sensibilitatii estetice si ale artei contemporane, propunind interesante puncte de vedere asupra raportului domeniului estetic cu realitatea tehnologica actuala. in mare parte, volumul este consacrat insa studiului propriu-zis morfologic, urmarindu-se detasarea unor categorii de forme expresive in alcatuirea artei modeme. Se vorbese astfel despre forme geometrice si nazuinta catre geometric in arta contemporana, despre forme dinamice si, implicit, despre un dinamism sugerat si o miscare tangibila, despre forme fantastice, protagoniste ale unui spatiu in care domina abstractia si proiectarea fantastica, despre forme obiectuale si forme „capricioase", pentru ca in final sa evidentieze relatia stabilita intre atitudinea stilistica a sensibilitatii si formele de baza ale comportamentului uman. Cercetarea continua cu o pertinenta analiza a atributelor formelor vizuale, care sint spatiul expresiv, timpul, miscarea, lumina si culoarea, aceasta din urma privita ca o calitate originara a formei. Un ultim capitol rezuma si fixeaza teza propusa, a artei si meditatiei estetice din perspectiva istorica si prin optica ideologiei anilor '.
Autorul se va arata astfel preocupat de modalitatile prin care se realizeaza „chemarea misionara" si angajarea sociala a artistului. Numeroasele si amplele prefete semnate de-a lungul anilor la lucrari de referinta din domeniul esteticii si filosofiei culturii, precum cele la studiul lui Jean Cassou, Panorama artelor plastice moderne, la Jean Ginipel, Despre arta si artisti, la Werner Hofmann, Fundamentele artei moderne. O introducere informele ei simbolice, la Nicolas Schoffer, Noul spirit artistic, la W. Tatarkiewicz, Istoria esteticii etc. completeaza cu succes tabloul cercetarii riguroase si sistematice intreprinse de Titus Mocanu
OPERA:
Stapinii, roman. Bucuresti, 1964;
Despre sublim. Aspiratia catre sublim si spiritul epocii contemporane, Cluj. 1970;
Morfologia artei moderne. Bucuresti, 1973. |
REFERINTE CRITICE:
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 4, 1971;
M. Muthu. in Steaua, nr. 2, 1971;
Gr. Zanc, in Steaua, nr. 23, 1971.
|
