Teodor Vargolici biografia
Teodor Vargolici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VARGOLICI Teodor, se naste la 12 febr. 1930, comuna Valea Cinepii, judetul Braila. Istoric literar.
Fiul lui Constantin Vargolici, preot, si al Zenobiei (n. Vasilescu), invatatoare.
Scoala primara in comuna natala (1937-l941); urmeaza Liceul „Nicolae Balcescu" din Braila (194l-l949). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1949-l953). Student fiind, e numit preparator (1952-l953) la Institutul de Istorie Literara si Folclor al Acad. (devenit ulterior Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“); la acelasi Institut e apoi cercetator stiintific (1953-l966) si cercetator stiintific principal (1968-l969). intre 1966 si 1968, director adjunct al Muzeului Literaturii Romane. Din 1969 e redactor-sef al Editurii Minerva. Doctor in filologie al Univ. din Bucuresti (1971) cu teza: Dimitrie Bolinti-neanu si epoca sa.
A colaborat la Studii si cercetari de istorie literara si folclor. Tinarul scriitor, Gazeta literara, Romania literara, Luceafarul, Viata Romaneasca, Tribuna. Steaua etc.
Debuteaza cu poezia Naufragiu in revista Facla din Braila (16 apr. 1947). Debut editorial cu volum inceputurile romanului romanesc (1956). Autor de monografii si micromonografii (Alecu Russo, 1964; Doi nuvelisti: Emil Girleanu si I. A. Bassarabescu. 1965; Dimitrie Angliei, 1966; Gala Galaction, 1967; Mateiu l. Caragiale, 1970; Dimitrie Bolintineanu si epoca sa, 1971; Introducere in opera lui Dimitrie Bolintineanu, 1972; Perpessicius, 1974), sinteze literare si culturale (Ecourile literare ale cuceririi independentei nationale, 1976; Interferente literare romano-franceze, 1977; Epopeea nationala in literatura romana, 1980; Scriitorii romani si unitatea nationala, 1988) si culegeri de studii (Retrospective literare, 1970; Comentarii literare, 1971; Aspecte istorico-literare, 1973; Scriitori si opere, 1978). Un volum este dedicat Prieteniei literare (1975). A prefatat si ingrijit ed. din scriitori romani, principalii beneficiari ai ostenelilor sale in acest domeniu fiind D. Bolintineanu' si Gala Galaction . Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1981 pentru volum I din ed. de Opere a lui D. Bolintineanu ; Premiul Acad. pe 1986 pentru volum Aspecte ale romanului romanesc din secolul al XlX-lea; Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1988 pentru ed. Jurnalului lui Gala Galaction .
Pentru modalitatea scrisului profesat de Teodor Vargolici sint exemplificative monografia despre Bolintineanu (Dimitrie Bolintineanu si epoca sa, 1971) si sinteza privind reflectarea in literatura a razboiului de independenta (Ecourile literare ale cuceririi independentei nationale, 1976). Spre a media o cit mai exacta si completa cunoastere a scriitorului si a epocii in care a trait, cercetatorul a intreprins tot ce era posibil in vederea unei documentari integrale. A strabatut periodicele din timpul vietii lui Bolintineanu , a citit corespondenta inedita a poetului, dispersata in mai multe biblioteci, a consultat diverse publicatii rare, depozitate la Biblioteca Nationala din Paris, a parcurs cam toata memorialistica privind evenimentele si personalitatile veacului trecut.
Pe scurt, si-a luat cum nu se poate mai in serios calitatea de biograf. Clarificind o seama de date confuze sau controversate, monografia reconstituie totodata, cu acuratete, momente esentiale din activitatea publica a scriitorului, integrate desfasurarilor istorice. Biografului ii revine meritul de a fi recompus, prin evocari de fapte si prin ample citate din presa atmosfera de la College de France in preajma insurectiei din 1848, reliefind implicit rolul insufletitor al profesorilor Jules Michelet, Edgar Quinet, Adam Mickiewicz, deveniti adevarati directori de constiinta pentru tinerimea revolutionara, si relevind raporturile acestora cu studentii romani; merit completat in urmatoarele capitole prin refacerea minutioasa a celorlalte etape din biografia lui Bolintineanu , integrata miscarii istoriei. Se stabileste, in parte pe baza de date necunoscute sau prea putin puse anterior la contributie, masura participarii scriitorului la miscarea pasoptista si mai cu seama la redactarea Poporului suveran; se reconstituie in detalii activitatea si peripetiile adesea dramatice din lungii ani ai exilului, cum si febrila munca pe multiple planuri de dupa inapoierea in tara, indeosebi in timpul domniei lui Cuza. Portretul moral ce se detaseaza din datele prezentate (chiar daca portretizarea nu e urmarita deliberat) e al unui luptator care efectiv nu voia „nimica pentru sine", ci, asemenea contemporanului sau Grigore Alexandrescu , voia cu tot dinadinsul sa-si uneasca soarta cu a „multimii".
Atasat aceluiasi crez pentru care si-a daruit viata Balcescu , poetul Legendelor istorice l-a urmat cu o consecventa ce nu e a multor revolutionari din acea vreme. Pentru apararea lui n-a ezitat sa se ridice, dupa 1859 si mai ales dupa 1866, impotriva fostilor comilitoni, dupa cum n-a sovait sa-si rosteasca, in diferite imprejurari, ferm, ca ministru, parerea diferita de a lui Cuza, ba chiar sa-si dojeneasca domnul si prietenul. Cind dezacordul in vreo problema devenea radical, Bolintineanu isi dadea demisia din functia detinuta. Pe buna dreptate, monografia insista asupra campaniilor duse de scriitor in Dimbovita, asupra contributiei sale, ca demnitar, la elaborarea unor legi si hotariri de speciala insemnatate, precum secularizarea averilor manastiresti, infiintarea universitatii bucurestene sau lovitura de stat din mai 1864, neomitind nici consemnarea misiunilor indeplinite in calitate de consilier intim al domnitorului. In Dimitrie Bolintineanu si epoca sa avem, fara indoiala, cea mai completa si exacta biografie a poetului. Asupra operei se aduc de asemenea numeroase informatii de ordin istorico-literar, menite sa o situeze cit mai adecvat in contextul dinamic al scrisului romanesc din secolul al nouasprezecelea. intocmindu-se fisa bibliografica a fiecarei scrieri, se stabileste implicit locul acesteia in evolutia genului si speciei pe care le reprezinta. Consemnarea aparitiei lui Manoil, bunaoara, e insotita de un istoric al inceputurilor romanului romanesc, iar aceea a Legendelor nationale de prezentarea intregii literaturi de inspiratie istorica.
In Ecourile literare ale cuceririi independentei nationale, Teodor Vargolici nu se multumeste sa ia pur si simplu act de existenta literaturii inspirate de razboiul din 1877, in contextul operei scriitorilor care au produs-o; mentioneaza ecourile pe care ele le-au avut in epoca si „ecourile peste decenii" ale evenimentului pe care il celebreaza, dupa ce in prealabil aminteste „traditiile literare ale ideii de independenta nationala" si releva „atitudinea civica a scriitorilor". Cartea ne vorbeste, cum este natural, despre o seama de scrieri unanim cunoscute, ca Ostasii nostri, Cintece de vitejie, in razboi, despre multora familiarele Povestiri de razboi ale lui M. Sadoveanu si 1877 - schite de razboi de Emil Girleanu , despre inceputul stiutului roman Papucii lui Mahmud al lui Gala Galaction , dar in afara de aceste opere la indemina oricui, ea inregistreaza un numar nebanuit de mare de alte productiuni (lirice, epice, dramatice) inspirate de razboiul pentru neatimare, semnate de autori mai putin notorii, unele ramase pina azi uitate in diverse publicatii periodice. Aceasta deshumare nu e deloc de prisos, chiar daca textele obtinute de pe urma ei lasa, cele mai multe, de dorit in planul realizarii estetice. Compunerile „scoase din uitare" sint, cum cu dreptate afirma cercetatorul, „mentionabile cel putin sub aspect documentar“, si daca pentru istoria literara ele sint de insemnatate modesta, pentru istorie constituie documente de pret. insusi faptul ca foarte numerosi oameni - cu sau fara inzestrare literara deosebita - au tinut cu tot dinadinsul sa lase marturii scrise ale adeziunii lor entuziaste la decizia istorica a emanciparii de orice dependenta fata de o putere straina este, in sine, edificator si impresionant. EI atesta adincimea si intensitatea dorului de libertate si autonomie nationala propriu in permanenta poporului roman. De altfel, printre stihurile inchinate luptei pentru independenta de catre poeti ce nu pot sta alaturi de Alecsandri sau Cosbuc se gasesc unele de reala forta expresiva, precum urmatoarele, apartinind lui G. Bengescu:
„Se tot duceau voinicii, se tot duceau nainte!
Si moarte era-n urma si moarte-n fata lor!
Din ce in ce mai groaznic pornirea lor se-ncinge,
Se gramadesc la santuri, cu mortii pod zidesc
Ajung pe meterezuri, sus unul pe-aitu-mpinge,
Strabat, si-nfipt pe coasta vad steagul romanesc" |
ori cele de o atit de nobila cadenta din Pui de lei a lui Ioan Nenitescu, participant la razboiul de neatimare din primul moment si in prima linie:
„Eroi au fost, eroi sint inca,
Si-or fi in neamul romanesc,
Caci rupti sint ca din tare stinca
Romanii orisiunde cresc"
sau acelea, in tonalitate maiestuoasa, din
Vointa neamu- lui,
aceluiasi:
„in tara noastra romaneasca vrem insine stapini sa fim
Si stapinirea tarii noastre cu nimenea s-o impartim“.
Pagini vrednice de interes se pot gasi - rezulta din cartea lui Teodor Vargolici - si in numeroasele „reconstituiri epice" ale unor episoade ale razboiului de neatirnare (realizate, intre altii, de N. Gane, Gr. H. Grandea, Al. Pelimon, N. p. Popescu), precum si in unele compuneri dramatice. Cercetatorul nu omite sa consemneze si productii anonime, in versuri si proza, pe tema luptei pentru independenta, multe oglindind nemijocit bataliile de la Grivita, Plevrta, Smirdan. Cautind sa-si introduca cititorii in atmosfera de frematator elan patriotic in care s-a scris literatura ce face obiectul cercetarii sale, autorul mentioneaza si citeva reactii umane ale unor personalitati de seama in anul declararii independentei. La aflarea faptelor de vitejie ale „ostasilor nostri", Alecsandri’ traieste clipe de adevarat extaz.
„Ce lucru uimitor ()- exclama el, intr-o corespondenta particulara. Simpli tarani, smulsi de la plug, sa devina dintr-o data eroi! Inima mea a luat proportii care ma inabusa, de cind cu cele petrecute la Grivita. In sfirsit, sintem cineva in lumea aceasta. E mult! E mai mult decit s-ar fi putut nadajdui." Spre a contribui si altfel decit pe calea scrisului la triumful marii cauze nationale, poetul tine in toamna si iama anului 1877 un sir de conferinte in folosul ranitilor, inflacarind cu elocinta sa populatia oraselor in care poposeste. De o inalta noblete morala este, si in timpul razboiului de independenta, ca in toate marile momente nationale, conduita lui C. A. Rosetti , care isi cheama acasa pe cei doi fii, Vintila si Horia, aflati la Paris, spre a se inrola in armata si a pleca pe front. In cuprinsul cartii isi gaseste, pe buna dreptate, reflectarea si publicistica (de calitate literara) generata de razboiul neatimarii, precum si o parte din cea anterioara, animata de ideea independentei.
Sint citate pasaje memorabile din articole, din scrisori si discursuri ale unor scriitori si oameni de cultura ca Eminescu , M. Kogalniceanu , G. Baritiu , Odobescu , Maiorescu si numerosi altii, inclusiv din cronicari si din D. Cantemir . Lucrare de informatie si sistematizare, Ecourile literare ale cuceririi independentei nationale faciliteaza sensibil documentarea asupra reflectarii in literatura a razboiului pentru neatirnare si, in genere, a luptei natiunii romane pentru independenta.
OPERA:
inceputurile romanului romanesc, Bucuresti, 1956 (ed. II revazuta si completata, 1963);
Alecu Russo, Bucuresti, 1964;
Doi nuvelisti: Emil Girleanu si . A. Bassara-bescu, Bucuresti, 1965;
Dimitrie Anghel, Bucuresti, 1966;
Gala Galaction, Bucuresti, 1967;
Mate iu /. Caragiale, Bucuresti, 1970;
Reirospective literare, Bucuresti, 1970;
Comentarii literare, Bucuresti, 1971;
Dimitrie Bolintineanu si epoca sa. Bucuresti, 1971;
Introducere in opera lui Dimitrie Bolintineanu, Bucuresti, 1972;
Aspecte istorico-literare. Bucuresti, 1973;
Perpessicius, Bucuresti, 1974;
Prietenia literara, Bucuresti, 1975;
Ecourile literare ale cuceririi independentei nationale, Bucuresti, 1976;
Interferente literare romano-franceze, Bucuresti, 1977;
Scriitori si opere. Bucuresti, 1978;
Epopeea nationala in literatura romana, Bucuresti, 1980;
Clasici si contemporani, Bucuresti, 1982;
Aspecte ale romanului romanesc din secolul al XlX-lea, Bucuresti, 1985;
Scriitorii clasici si armata romana, Bucuresti, 1986;
Idei si idealuri literare, Bucuresti, 1987;
Scriitorii romani si unitatea nationala. Bucuresti, 1988;
Eminescu si marii sai prieteni, Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
O. Papadima, in Luceafarul, 27 febr. 1965;
Perpessicius, in Gazeta literara, 29 sept. 1966;
16 nov. 1967;
Al. Piru, in Romania literara, 22 ian. 1970;
D. Micu, ibidem, 17 febr. 1972;
G. Dimisianu, ibidem, nr. 2;
34, 1975;
D. Micu, in Contemporanul, 10 dec. 1976;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 42, 1977;
S. Cioculescu, ibidem, nr. 19, 1977;
E. Manu, ibidem, nr. 14, 1979;
Z. Omea, ibidem, nr. 7,1980;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 4, 1982;
Al. Sandulescu, in Romania literara, nr. 17, 1982;
M. Ungheanu, Exactitatea admiratiei, 1985;
Z. Omea, in Romania literara, nr. 35, 1985;
G. Muntean, ibidem, nr. 19, 1986;
C. Trandafir, ibidem, nr. 2, 1988;
A. Tudor, ibidem, nr. 7, 1989.
|
