Teodor Pica biografia
Teodor Pica opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PICA Teodor, se naste la 1 ian. 1928, Ploiesti - moare in 16 iun. 1978, Bucuresti.
Poet. Fiul ceferistului Dumitru Pica si al Angelei (n. Cozoroff).
Scoala elementara in comuna Floresti-Dilga si la Frasinesti; liceul la Sibiu (1938-l944); urmeaza apoi cursurile Facultatii de Drept a Univ. din Bucuresti (1945-l946), fara a le termina; absolvent, fara licenta, al Institutului „Maxim Gorki" (1950).
Inca din timpul studiilor la Drept, Teodor Pica, fiind orfan de razboi, se intretine singur, muncind ca impiegat de birou, apoi muncitor necalificat C.F.R. Ulterior, fiind eliminat din Institut, munceste ca strungar la Uzinele „23 August" din capitala, apoi ca zugrav vopsitor, sortator de piei, monitor la Magurele, antrenor de box la Medgidia etc. Singurul sau volum de Poezii apare in . Dezinteresindu-se total de soarta creatiei lui, duce o viata boema, fiind una din figurile pitoresti ale cafenelei literare din anii '. A tradus (singur sau in colab.) din Djalil Musa, V.V. Ivanov, V.A. Kaverin, V.I. Siskov, Valentin Kataev.
Apartinind tipologic unei fronde interbelice prelungita tirziu intr-o atitudine hedonista, iar stilistic in manierismul protocolar al sonetului si baladei, Teodor Pica este un temperament ciclotimie, trecind, in poezie, cu usurinta de la starile dizolvante ale „damnarii" (La fund. La ananghie), la exaltarea puritatii si frumusetii, e drept ca aceasta numai in poemele de dragoste. La un capat sint tribulatiunile unui dezmostenit aflat „in gheara dezmatatului strigoi", villonesti fragmente dintr-un testament rostit „cu gura inclestata", spovedania nuda a patibularului personaj ce se imprieteneste mai degraba cu ciinii urbei sau viseaza culcusul unei iesle de vite; dincoace, dantela textului iveste un portret feminin cu delicate trasaturi:
„Strabunii tai in Vavilonul sfint
Cintau din harpe, zeii sa-i auda, -
Ai mei pindeau, flaminzi de carne cruda,
Galopuri, cu urechea la pamint", |
sau elogii de menesuel cu patima indatorat iubirii. Viziuni grotesti si de umor negru se instaleaza in metrica incantatorie a lui Teodor Pica, de exemplu o situatie de disperare famelica este impinsa pina la autofagie. in limbaj fermenteaza o simbolistica a descompunerii si a esentelor tari:
„Miros dulceag in jur atirna greu,
Pamintul ca un porc umflat se-mpute,
ori sint numai miasme cunoscute,
La vadul sterp al sufletului meu?" |
, insa adesea retine si cromatismul delicat, de inspiratie naturista, care evita acea hiperbolizare a fetidului de spelunca:
„Acest amurg de toamna mi-e nesfirsit de drag -
Ascult si azi cocorul meu pribeag.
Dar azi mi-e drag pamintul cum doarme ostenit -
Un tinar printre stele cu pieptu-mpadurit". |
Unele poeme incepute in regim de balada sfirsesc in fabula sau sufera de explicitare. Mare amator de contraste si imagini scoante, Teodor Pica este unul dintre acei poeti ce detin secretul firescului. Persoana fizica si imaginea ei inculcata poeziei se doresc identice. Iata de ce acest tip de poezie are doar regimul spovedaniei si nu ataca idei impersonale. Adunate probabil din mai multe, inegale si inconsistente etape, poeziile dau bizara imagine a unui poet ce pare sa si le fi dorit mai degraba circulind in anonima oralitate, decit prin semnele teascului. Ramine, vorba ceea, „un nume adunat pe-o carte".
OPERA:
Poezii (coperta si desene de Florin Puca), Bucuresti, . Traduceri: Djalil Musa, Ciniarea eroica, cu un studiu introductiv asupra autorului de Gazi Kassal, Bucuresti, 1958;
Vsevolod Viaceslavovici Ivanov, Culorile vtntului, trad. in colab. cu Mihail Cardas, Bucuresti, 1968;
Veniamin Aleksandrovici Kaverin, Scandalagiul sau Serile de pe Vasilievski Ostrov, trad. in colab. cu Suzi Racevschi, Bucuresti, 1968;
V.I. Siskov. Ceata, trad. in colab. cu Mihail Chitis, Bucuresti, 1970;
idem. Taigaua, trad. in colab. cu Mihail Chitis, Bucuresti, 1970;
Valentin Kataev, Delapidatorii, trad. in colab. cu Mihail Chitis, Bucuresti, 1971. |
REFERINTE CRITICE:
F. Neagu, in Romania literara, nr! 25, 1978;
T. Topa, in Vatra, nr. 10, 1978.
|
