Teodor Murasanu biografia
Teodor Murasanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MURASANU Teodor, se naste la 19 iul. 1891, Cimpia Turzii, judetul Cluj - moare in 2 sept. 1966, Turda.
Poet.
Fiul lui Vasile Murasanu si al Dochitei (n. Danciu), agricultori.
Studii liceale la Blaj (1904-l912), unde-l are prof. pe scriitorul Al. Ciura. Urmeaza apoi facultatile de teologie, litere si filosofie la Univ. din Budapesta (1912-l916), completate la Univ. din Cluj (1918-l919), ajungind prof. de limba romana la liceul din Turda, unde a profesat pina la pensionare.
Debut cu versuri in Unirea din Blaj (1906); in voi., cu Poezii (1920). Colaboreaza la Luceafarul, Gtndirea, Tara noastra, Societatea de miine.
Universul literar, Gind romanesc. Darul vremii. Tribuna s.a. A initiat si a condus revista Pagini literare (1934-l943) la Turda, incurajind scriitorii tineri ardeleni ai epocii, intre care si pe Pavel Dan. A mai semnat si cu pseudonimul P. Padure, Hyperion, Silviu Bardes, Ion Codrin, nu numai poezie, ci si fragmente de proza, art., cronici, recenzii s.a. Unul din animatorii vietii literare din Transilvania interbelica.
A publicat volum Lumini suflate de vint (1923), Fum de jertfa (1925; Premiul Acad.), Chiot cimpenesc (1926), Lilioara (1938), Ape de munte (traduce si prelucrari, 1944), Din poemele lui Ady (1948). A mai tradus, in colab., din AranyJanos(1961).
Ca la toti poetii ardeleni, ideea traditiei ramine tiranica si la Teodor Murasanu, chiar daca revista intemeiata si animata de el (Pagini literare, continuind Abecedar-ul tinerilor G. Boldea si E. Giurgiuca) incerca felurite moduri de a depasi o anume matrice spirituala. in Poezii (1920) si Lumini suflate de vint (1923), poetul se prezinta ca un continuator al liricii minore a lui St.O. Iosif, mai ales a motivului „dezradacinarii". Accentele barbatesti din Goga lipsesc deocamdata, inlocuite cu poza livresca din raza poeziei samanatorise, cu figuratia cunoscuta: peisaj idilic, timbru nostalgic, figuri rustice evocate generic.
Mai autentic e tonul baladesc romantic din Pacat, Moara arsa, sau cel simbolic, cu valoare de arta poetica in Floarea soarelui. Un mic poem. Povestea satului, anunta in final Reintoarcerea lui L. Blaga. in Chiot cimpenesc (1926), revine imaginea satului bucolic, dar evenimentele sale sint acum proiectate cosmic. Programatic, Teodor Murasanu se mentine in aceeasi zona mitic-folclorica, cu accentul pe naturismul stilizat, asa cum o declara in poezia Izvorul si intr-un mic eseu din 1935 (Pentru primenirea populismului literar, in Pagini literare, II, 1935, nr. 8-9), dar el vrea sa descopere, dincolo de viziunea superficiala, „minunea inconjuratoare a omului: cimpul, anotimpul, uneltele, asa cum se reflecta ele organic, periodic si cantitativ in sufletul mereu interesant si neexplorat al satelor romanesti". Ceremonii si ritualuri stravechi sint vazute la confluenta dintre munca si arta. Consecintele sint sensibile in Lilioara (1938), unde Teodor Murasanu topeste experientele anterioare, elimina ecourile traditionale prea evidente, tentind -dupa expresia lui G. Calinescu - „sa interpreteze proaspat izvoarele".
Poetul incearca o sinteza fragila, cu echilibrul mereu instabil, intre lumea armoniei clasice intuita in peisajul autohton si fondul arhaic, poate tracic, al unor nelinisti ce urca din vechime catre sufletul senin al cintaretului. Greul Pamintului sta alaturi de Penelopa; naiadele si Pan isi incruciseaza fuga cu zborul lui Lerui-Ler si cu flacarile de pe comori. Dar mai presus de aceste atitudini, poetul adera la un simbolism tirziu si prin bogata orchestratie a versurilor. Universul e perceput aproape muzical. O lume de zgomote si sunete familiare sau stranii, venind din ambianta cotidiana sau din miscarea misterioasa a naturii, alteori din adincuri imemoriale, ne impresoara. Anotimpurile sint percepute sonor, pastelurile devin mici poeme simfonice: clopote pling, padurea rasuna de soapte, vinturi trec vaitindu-se, apele sint „gurese" sau evoca sonuri de orgi si laute; cimpul se aude cum respira, prin aer trec filfiiri de cherubimi etc.
Titlurile insele (Imn, Bocet, Cintec, Acord amar s.a.) marcheaza sfera muzicalitatii, cu intrumentatia tipic simbolsita din text: goarne, fanfare, lire, flaute, alaute, orgi. Imaginea conventionala nu e nici ea absenta din acest manierism muzical. Poezia agresta e „fluier de soc" cu „seva amara"; cetera si flautul alterneaza, pentru a exprima realitati primordiale. Tentatia unei cromatici „impodobite" (remarcata si de Emil Giurgiuca in 1940) are un revers lexical cu stridente regionaliste sau termeni rustici vehiculati ostentativ: ortaci, teleni, hoaspe, bunget, jirebi, larma, datini, poiata, ogrinji, suhat, steriste, grabos sau forme verbale bizare stau alaturi de neologismul curent, fara ca fuziunea sa se realizeze estetic.
Cultivind si poemul in proza (Floarea soarelui), fara virtuti deosebite, sau o proza de notatie a realitatilor rurale (in spirit naturalist), Teodor Murasanu ramine in primul rind poetul sensibil al naturii Cimpiei transilvane, cu peisajul ei sarac si salbatic.
OPERA:
Poezii, Turda, 1920;
Lumini suflate de vtnt, versuri, Arad, 1923;
Avram lancu. Viata si faptele lui de vitejie. Turda, 1924;
Cioburi de oglinda, proza. Arad, 1925;
Fum de jertfa, versuri, Cluj, 1925;
Chiot cimpenesc, versuri. Cluj, 1926;
Lilioara, Sighisoara, 1938;
Tolba cu notite, proza, Turda, 1942;
Ape de munte, trad. si prelucrari, f.l., 1948;
Lilioara, ed. ingrijita de L. Bucur, Cluj-Napoca, 1982. |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, III;
G. Calinescu, Istoria;
I. Breazu, Literatura Transilvaniei, 1944;
I. Apostol Popescu, Literatura ardeleana noua, 1944;
I. Chinezu, Pagini de critica, 1969;
M. Zaciu, Glose, 1970;
R. Brates, Oameni din Ardeal, 1973;
V. Fanache, „Gind romanesc" si epoca sa literara, 1973;
R. Demetrescu, insemnari critice, 1979;
N. Antonescu, Scriitori uitati, 1980;
I. Parvu, in Steaua, nr. 4, 1983;
M.I. Casimcea, in Tribuna, nr. 9, 1987.
|
