Stelian Oancea biografia
Stelian Oancea opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OANCEA Stelian, se naste la 25 iun. 1938, comuna Blejesti, judetul Teleorman.
Poet. Fiul lacatusului Dumitru Oancea si al Niculinei (n. Stanciu). Studii liceale la Bucuresti (bacalaureatul in 1956).
Urmeaza apoi Facultatea de Fizica a Univ. bucurestene (1957-l962).
Functionar in Ministerul Afacerilor Externe, a fost consilier de Ambasada la Paris.
Debut cu poezie in Luceafarul (1968). in voi., cu placheta Timpul stiut (1973).
Colaboreaza la revista Luceafarul, Romania literara, Tomis, Steaua, Contemporanul etc. Voi. urmatoare, imparatia sorilor (1978), Seminte de timp (1982), Litera imperfecta (1985), contureaza profilul unui lirism intelectualizat, simplu in expresie, dar nu lipsit de profunzime. Poetul s-a afirmat si ca traducator.
Formatia stiintifica a lui Stelian Oancea se simte in tentatia pitagoreica: el e atras de „armonia triedrului", a „sunetelor pure", exaltind „ideogramele" si „semnele" simbolice ale unei geometrii a imaginarului: focul, lumina, soarele, timpul, piatra. Atitudinea interioara consecventa este o melancolie luminoasa, orientata spre purificare spirituala si elevatie. inca de la Timpul stiut (1973), in care gasim si o poezie erotica discreta si tandra (Gradinile de dragoste), Stelian Oancea traverseaza o experienta lirica hranita in principal de afinitati blagiene. in imparatia sorilor (1978) si Seminte de timp (1982), acest lirism traieste sub osbesia unei lumi aurorale, a unei existente intrezarite ca un miracol perpetuu, in care lumina invadeaza orizontul fiintei: „in valuri cit muntii/ Vine lumina". Tensiunile unei sensibilitati intelectuale, marcata de constiinta limitelor, sint surdinizate.
Desi cultiva cu prioritate starile unei „risipe de clar si transparente", ale unui suflet contopit cu „imparateasca lumina imbobocind de sori", poezia lui Stelian Oancea nu evita unele sensuri polemice, cind ironizeaza falsele iluzii ale unei civilizatii hipertehnicizate (Civilizatie). Metafora predilecta a Atlantidei, inchipuind acceptarea unui destin irepresibil, e revelatorie:
„fara patimi, angoase
o lume suficienta siesi
se scufunda incet". |
Un anume conventionalism si o tendinta prea pronuntata spre abstractizare intuneca uneori conturul unei lirici, in genere senina si luminos meditativa. Litera imperfecta (1985) aduce o esentializare a discursului poetic. Interiorizate, peisajele suit surprinse cu o linie somptuoasa si rafinata, dintr-o perspectiva estetizanta, pe un fundal de melancolie, de reflexie asupra angoaselor modeme, ce nu sint clamate niciodata. Poetul nu afecteaza niciodata mari drame existentiale. Mizeaza mai degraba pe sugestia fina, pe discretia tuselor, pe rafinamentul scriiturii.
OPERA:
Timpul stiut, versuri, Bucuresti, 1973;
imparatia sorilor, versuri. Bucuresti, 1978;
Seminte de timp, versuri, Bucuresti, 1982;
Litera imperfecta, poezii, Bucuresti, . Traduceri: Jean-Jouis Etienne, Pe jos spre Pol, trad. si note de ~, Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
Al. Piru, Poezia romaneasca contemporana, 1975;
V. Fanache, in Steaua, nr. 9, 1976;
I. Pop, ibidem, nr. 12, 1983;
I. Apetroaie, in Cronica, nr. 16, 1983.
|
