Stejar Ionescu biografia
Stejar Ionescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IONESCU Stejar, se naste la 10 apr. 1898, comuna Corbii, judetul Braila - moare in iun. 1928, linga Slanic.
Prozator.
Copilaria si primii ani de scoala la Sinaia. Studii secundare la Ploiesti si Iasi; Facultatea de Drept a Univ. din Iasi (absolvita in 1919). Scurta cariera de avocat, abandonata in favoarea activitatii redactionale, ziaristice. Debut in proza cu schita Framintarile domnului Popoiu, in Insemnari literare (1919).
Publica reportaje, recenzii, cronici dramatice in ziarul iesean Opinia si in revista Viata Romaneasca, Adevarul literar si artistic, semnind si cu pseudonimul Stejar Ionescu Luchian. Singurul sau voi- de proza, Domnul de la Murano (1928), apare cu citeva luni inaintea tragicului accident de automobil, care-i curma viata. M. Sadoveanu, M. Ralea, M. Sevastos si Ionel Teodoreanu ii evoca silueta discreta; cel din urma promite chiar sa continue un ms ramas neterminat al lui Stejar Ionescu, Game. Alt prieten. Cezar Petrescu, publica unele texte postume in 1933, in Adevarul literar si artistic. Scriitorul e redescoperit abia in 1971, prin ed. postuma ingrijita de L. Baconski.
Stejar Ionescu e un timid, reticent cu propriile sentimente, un meditativ amenintat de aripa abuliei, torturat de eros ca si Gib Stejar Ionescu Mihaescu, dar fara accentul pasional-viril al aceluia. Nuvelele lui evolueaza de la o tenta de umor bonom catre si raturi afective difuze, ezitind intre un pitoresc tipologic (ilustrai in fisele pentru un viitor roman. Colectie) si o febra adolescenta nepa-satoare la epic, urmarind capricioase si efemere structuri psihologice.
Visul nu lipseste din aceste arhitecturi repede naruite si recladite cu fervoare, dar coeficientul romantios inlocuieste acel accent halucinatoriu care da forta de seductie prozelor lui Anton Holban sau Gib Stejar Ionescu Mihaescu. Confrate in substanta cu acestia, lui Stejar Ionescu ii lipseste totusi voluptatea torturii. Ispita luciditatii il apropie, dimpotriva, de Camil Petrescu, cel dintii care a subliniat talentul debutantului: o „siguranta in expresie" care „nedumereste ca virtuozitatea unui copil precoce. Putini intre cei mai buni scriitori ai nostri ar putea povesti cu atila arta o mai cumplit de banala intimplare." Remarca priveste nuvela Domnul de la Murano (1928), constructie echilibrata, cu o patina clasica, in buna traditie a nuvelisticii lui Duiliu Zamfirescu din Spre mare sau O muza. Stejar Ionescu corecteaza insa anecdota romantica eliberind o paleta de tonuri impresioniste in evocarea Venetiei, cadru si pretext al epicului.
E aici o voce fascinata de lumina Sudului, de reflexele incerte, de halourile inselatoare, raspunzind vagului psihologic, disponibilitatii amoroase a eroului. O sensibilitate nordica, retractila cenzureaza insa abandonul in decorul animat de betia coloristica. Alternanta lumina -intuneric, explozie - retransare o regasim in tonurile de umbra si senin dintr-un panoramic al Florentei (Iubirea lui Dionis), mareind tot astfel ritmurile intimitatii eroului. Exista o constanta a neimplinirii in toate personajele lui Stejar Ionescu: avocatul din Catiusa, povestitorul din Zina fumului. Marc din Game, Dionis din Iubirea lui Dionis etc, venind dintr-o cautare descurajata, dintr-o renuntare fricoasa, o evitare a infruntarilor cu destinul sau - alteori -dintr-un presentiment al mortii, al carei semn marcheaza peisajul provincial sau geometria iernii, lintoliul zapezii etc.
Motivul revine in nuvela antologica Ploaia in tonuri neasteptat grotesti- halucinatorii, cu unele ecouri din Leo-nid Andreev. Proiectii ale infruntarii cutezante sint in proza lui Stejar Ionescu numai aparitiile feminine: Yvette, Catiusa, Adriana. Salvia, siluete fragile, strabatute de melancolii enigmatice, adu-cind acel aer bizar slav care le inrudeste cu eroinele lui Turgheniev si cu Adela lui Ibraileanu.
Nelinistitul „Domn de la Murano" traieste, in registrul unei sensibilitati modeme, dileme sentimentale care-I apropie de universul afectiv eminescian. Traduse in plan istoric, aceste framantari amintesc termenii traditionali ai controversei Occident - Orient, inaugurata in alt veac si prelungita prin proza lui Cezar Petrescu'in contemporaneitate. Dezechilibrul, „dezradacinarea", morala unui „fiu risipitor" (Marc, din Game) opune optimistei credinte in posibilitatea adaptarii „platei mentalitati apusene" intr-un sol de aluviuni rasaritene un semnificativ scepticism.
OPERA:
Domnul de la Murano, Iasi, 1928 (ed. noua, studiu introductiv, note si bibliografie de L. Baconski, Cluj. 1971).
|
REFERINTECRITICE:CamilPetrescu, in Cetatea literara, nr. 4, 1926; Perpessicius, Mentiuni, II; idem. Opere, III, 1971; M. Zaciu, Colaje, 1972.
|
