Stefan Popescu biografia
Stefan Popescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
POPESCU Stefan, se naste la 20 iul. 1912, Bucuresti - moare in 16 ian. 1995, Bucuresti.
Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Vasile Popescu, taran din Prahova, ajuns meserias la Bucuresti, si al Zoei (n. Stefan).
Scoala primara „Aug. Treboniu Laurian" (azi „Delavrancea") din Bucuresti; Liceul „Matei Basarab" din Bucuresti; Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. bucurestene (1935). A lucrat ca bibliotecar (1935-l940), director al revista Cadran (un singur nr., dec. 1931, si 15 sept. - 15 dec. 1939), redactor la ziarul Timpul (1940) si la Radio Bucuresti (1945-l948); prof. (1933-l936); tehnoredactor, la Editura pentru Literatura si Arta; director adjunct la Reclama comerciala (1965-l967).
A debutat cu versuri in revista Liceului „Matei Basarab" din Bucuresti (1928).
Colaboreaza la Cadran, XY, Cristalul, Viata literara, Revista scriitorilor romani, Lumea, Orizont, Convorbiri literare. Viata Romaneasca, Reporter. Romanismul. Comentar, Gazeta literara. Luceafarul etc.
Debut editorial cu volum Poeme (1939, sub pseudonimul Sabin Vasia); in acelasi an publica si volum de versuri Alfabet. Atras de toate genurile literare, a publicat numeroase alte volum de versuri (Leroi-ler si Excursie in munti, 1941; Cu inima In pumni, 1944; Cum a fost cu putinta si Se ridica ceata, 1945; Tuturor, 1948; Nestematele unelte, 1969; Puterea iubirii, 1971; Imnuri, 1971; Ascuns, 1972; Zapezi, 1973; Murmur, 1974; Triumf, 1975; Maiastra, 1976; Aievea, 1984), romanele Premiera de gala (1957), Pasala, (1969), Pajura cu doua capete (1977), Sfetnic de taina (1985), De din vale de Rovine (1986), volum de nuvele Adio, Xenia Vilari (1969). Este si autorul unei mici piese de teatru. Nici cu gindul nu gindesti (1943) si al unei dramatizari pentru leatrul de papusi dupa Harap Alb, de Ion Creanga. A publicat si eseuri critice (Poesia trubadurilor, 1942; Critice, I. Realitati si exigente literare, 1947, distins cu Premiul Acad. Romane in 1948) si studii de arta plastica consacrate lui Van Dyck, Turner si Michelangelo.
A tradus din Lu Sin, Igor Newerly, Alex. Wedding, Ludwig Renn, Montesquieu, Iannis Ritsos, Menelaos Ludemis, Dido Sotiriu etc. Poezia lui Stefan Popescu mizeaza pe expresia directa, simpla si spontana a sentimentelor, vizind elogiul energiilor umane elementare (cu ecouri din Whitman), angajarea sociala, intr-un discurs ce nu evita prozaismul si retorica abstracta a lozincii. Prozatorul, atras indeosebi de tematica istorica (epoca fanariota, vremea lui Mircea cel Batrin si a lui Mihnea voda Turcitul) o interpreteaza din perspectiva prezentului (cu simplificari, uneori, teziste), dar si cu merite in evocarea unor portrete si descrierea pitoreasca a mediilor.
Primele versuri publicate de Stefan Popescu se revendica de la poetica whitmaniana („religia mea e viata, / cred in ce nu stiu / si ma inchin celor ce se vor intampla miine") si de la o expresie de maxima simplitate a starilor sufletesti, libera de orice artificiu
„Aratam frumosul ca sa-l cunoastem
fara masti si fara diafane valuri
Cu fierarii, cu plugarii, de-a valma
sa scriem fara ifose de-alesi
cuvintele care sa vorbeasca ca vazduhul, ca iarba" |
In legatura cu aceste prime poeme, VI. Streinu a afirmai ca „ocolirea oricarui artificiu poetic e atat de departe impinsa, ca rima si ritmul devin dispensabile". Angajamentul ramine insa adesea la nivelul programului, carti precum Leroi-ler (1941), in care Stefan Popescu Constantinescu identifica ecouri argheziene stangaci fructificate, sau Excursie in munti (1941) si Cu inima in pumni (1944), Se ridica ceata (1945), Cum a fost cu putinta (1945), Tuturor (1948), fiind „discutabile sub raport artistic, deoarece cultiva goale lozinci" (Al. Piru). Tributare sloganului „angajarii" si, in genere, sicitatii conceptuale sint si versurile din Nestematele unelte (1969), cu variatiuni, in trei cicluri, pe tema portii, a vesniciei si a „nestematelor unelte" ale poeziei; in Puterea iubirii (1971), temele supuse acelorasi derivatii reflexive depasind rareori locul comun vor fi iubirea, tacerea lacrimilor, nelinistile („Duram nelinisti perpetue, / duram viata eterna, / duram Istorie"); in Ascuns (1972), titlul ofera tema centrala pentru comentariile mai mult sau mai putin inspirate ale poetului („Ce-i simplu n-are nod. / Nod e ascunsul / si poate vraja, facut", „Pe dupa ce ne-am mai putea ascunde / cind si tacerea se aude"?), iar in Zapezi (1973), pretextele discursului vor fi stelele („Luciti, scinteiati! / Sus, cit de sus, / daca nu si in launtru / nu-i de-ajuns"), roua („roua - neprihana", „Taina roua-i scrisa-n rune", „Bob de roua! Bob de roua! mir de-ai fi / ne-ai curati / picurat de ne-ai fi noua"), zapezile („lacrimi sleite pe-obrazul vazduhului, / ingindurare ne-aduce ninsoare", „zapezile sint invelisul epic al intinderilor nemarginite; / toiagul drumetului prin viata, cu merinde pastaile dulci ale ingaduintei; / pelerina purtatorului naframei albe: solie de pace"), seninul („Suie / seninul ti se descuie / si vezi / neintelesuri", „aud albastrul / fiindca el cinta").
Abstracte, si conventional-retorice sint Imnuri-le din 1971, regasibile, in parte, si in culegerea Triumf (1975), din „poemele celor trei decenii ce-au trecut de la victoria asupra fascismului[], poemele triumfului nostru popular in Tara libera" - cum le caracterizeaza autorul. Ceea ce se voia „dulce fierbinte cintare / luminind faptele celor uniti sub culorile" patriei nu depaseste, nici in volumul Maiastra (1976), intentia programatica, pur enuntiativa. In afara unor reusite fragmentare, ca lot atatea grame de aur in tonele de minereu verbal inregistrate in cartile mentionate, deasupra mediei acestei creatii se ridica versurile din Neobosita lauda, scrise in 1962 si tiparite in . Mai ales primul ciclu, Amar, de filiatie argheziana, e remarcabil prin pitorescul verbal („Fa, Aurora, solzoasa mreana, / hitra, zbanghie impungi viespeste / si din bold intepi holbata rana / ca poezia, tarfa, cu tine preacurveste"), in timp ce in grupajul intitulat Lacrymarium domina tonalitatea calm-elegiaca a unor texte in care simplitatea confesiunii e ceva mai convingatoare decit altadata („Odihnit, ascult tic-tacul lacrimilor / petrecindu-ma pe drumul deschis de altii, / pe drumul ce vi-l arat"). Sub semnul inseninarii contemplative stau si versurile din Aievea (1984), unde cele trei cicluri, Pax, Semne, Tacere, trec anii, continua formula variatiunilor pe o tema data, in secvente ce capata uneori o tenta aforistica („Tarina batrina, / vietii stapina / amiroase a pace / cind tace"; „Iara piatra / odihneste, precum vatra / stramoseasca piroteste / prin Istorie dulcea memorie"; „Semnul e starea, repaosul impacat, / desavirsit, adevarat pe cit nu greseste"; „Tacere, trec anii!").
Din proza lui Stefan Popescu se retin paginile de evocare a vremurilor fanariote din romanul Pasala (1969). pentru „simtul arhaicului" si savoarea unor descrieri, „dispunerea faptelor intr-o structura baladesca", scrierea fiind afectata, totusi, de schematism in constructia personajelor vazute strict antitetic si de „prea desele patetisme si efuziuni sentimentale" (M. Muihu); celelalte romane de inspiratie istorica isi impart cam aceleasi merite si scaderi, acestea din urma tinind de schematizarea „tezista" a mesajului. In nuvelele din volumul Adio, Xenia Vilari (scrise, in majoritate in anii '50, dar publicate abia in 1969) s-au putut descifra ecouri stilistice din Mateiu I. Caragiale si M. Sadoveanu.
OPERA:
Poeme, Sighisoara, 1939 (sub pseud. Sabin Vasia);
Alfabet, versuri, Bucuresti, 1939 (sub pseud. Sabin Vasia), Leroi-ler, versuri, Bucuresti, 1941 (sub pseud. Sabin Vasia);
Excursie in munti, versuri, Bucuresti, 1941 (sub pseud. Sabin Vasia);
Poesia trubadurilor. Bucuresti, 1942;
Nici cu gindul nu gtndesti, Craiova, 1943;
Cu inima in pumni. Bucuresti, 1944;
Cum a fost cu putinta, versuri. Bucuresti, 1945;
Se ridica ceata, versuri. Bucuresti, 1945, Critice, I. Realita 'i si exigente literare. Bucuresti, 1947;
Tuturor, versuri. Bucuresti, 1948;
Premiera de gala, roman, Bucuresti, 1957;
Poeme (193l-l965), pref. de S. Iosifescu, Bucuresti, 1965;
Pasala, roman, Bucuresti, 1968;
Adia, Xenia Vilari, nuvele, Bucuresti, 1969;
Neobosita lauda, versuri, Bucuresti, 1969;
Nestematele unelte, versuri, Bucuresti, 1969;
Van Dyck, Bucuresti, 1969;
Michelangelo. Vremea, omul. opera. Bucuresti, 1970;
Imnuri, Bucuresti, 1971;
Puterea iubirii, versuri, Bucuresti, 1971;
Ascuns, versuri. Bucuresti, 1972;
Un pitic cit un ibric. Bucuresti, 1972;
Poeme cu soldati, Bucuresti, 1972;
Zapezi, versuri. Bucuresti, 1973;
Murmur, versuri, Bucuresti, 1974;
Triumf, Bucuresti, 1975;
Maiastra, versuri. Bucuresti, 1976;
Pajura cu doua capete, roman, Bucuresti, 1977;
Aievea, versuri, Bucuresti, 1984;
Sfetnic de taina, roman, Bucuresti, 1985;
De din vale de Rovine. roman. Bucuresti. 1986;
Pina la marea cea mare. Bucuresti, . Traduceri: Lu Sin, Adevarata poveste a Iui Ah-Qui, Bucuresti, 1954;
Igor Neverly, Amintiri de la „Celuloza", Bucuresti, 1955;
Alex. Wedding, Chemarea ghetarilor. Bucuresti, 1956;
Ludwig Renn, Ti ini. Bucuresti, 1957;
Montesquieu, Scrisori persane. Bucuresti. 1957;
Iannis Ritsos, Poeme (in colab.). Bucuresti, 1958;
Menelaos Ludemis. Un copil numara stelele. Bucuresti, 1959;
idem. Orologiul lumii batea miezul noptii. Bucuresti, 1961;
Dido Sotiriu, Mortii asteapta. Bucuresti, 1961;
Menelaos Ludemis, Zile zbuciumate. Bucuresti, 1963;
Charles Lamb, Eseurile lui Elia (in colab.), Bucuresti, 1973;
Marivaux, Taranul ajuns (in colab.). Bucuresti, 1975. |
REFERINTE CRITICE:
VI. Streinii, in Timpul, 1 sept. 1939;
G. Calinescu, Istoria;
Perpessicius, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 1, 1945;
P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1970;
Al. Piru, Panorama;
S. Damian, in Romania literara, nr. 6, 1969;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 23, 1969;
G. Muntean, in Contemporanul, nr. 30, 1969);
M. Muthu, in Steaua, nr. 6, 1969;
D. Cristea, in Romania literara, nr. 6, 1971;
Al. Lungu, in Ateneu, nr. 9, 1972;
M. Blaga, in Cronica, nr. 42, 1975;
M. Minculescu, in Romania literara, nr. 32, 1977;
E. Manu, in Romania literara, nr. 30, 1987;
T. Vargolici, in Romania literara, nr. 6, 1987. |
