Stefan Gabrian biografia
Stefan Gabrian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GABRIAN Stefan M. (pseudonimul lui Stefan Mathe), se naste la 3 ian. 1936, Sibiu.
Prozator.
Fiul lui Imre Mathe si al Anei (n. Cioran).
Absolvent al liceului din Sibiu si al unei scoli tehnice sanitare. Debut in revista Vatra (1973); debul editorial cu volum de nuvele Gari cardinale (1974), urmat de Om in mers (1979), Fereastra la strada (1982), Fotolii si birouase (1983), Garduri si leoparzi (1985) si Iubiri (1986).
Colaboreaza la revista Vatra, Transilvania, Romania literara, Tribuna, Luceafarul, Flacara, Echinox etc.
Prima carte a lui Stefan Gabrian, Gari cardinale (1974), este un volum de proza scurta, in care autorul cultiva parabola, absurdul si grotescul, satiri-zind aspecte ale birocratismului. Intentii innoitoare pot fi sesizate indeosebi in ultima parte a acestui volum, unde explorarea banalitatii cotidiene si accentuarea observatiei creeaza o impresie de realism critic. Nu intimplator in romanul Om in mers (1979) autorul va relua spiritul acestor proze si chiar unele intimplari relatate pentru prima oara aici.
Se remarca un refuz al conventiilor moderniste, precumpanitoare in romanul romanesc contemporan, si o apropiere de formula romanului traditional. De altfel, chiar de la incepui, prozatorul avertizeaza ca va renunta la „toate aceste nevinovate tertipuri la care scriitorul modern este obligat sa se dedea" pentru a-si cuceri cititorii. Dar Stefan Gabrian urmareste o distantare nu numai pe acest plan al retoricii prozei. Desi o parte intinsa din actiunea cartii se petrece in deceniul al saselea, el evita sa scrie o cronica a perioadei. Cind un taran ii cere sfatul in legatura cu inscrierea in colectiva, personajul principal marturiseste ca nu cunoaste „problema colectivizarii decit tangential, din auzite", desi ea se petrece sub ochii lui. Aceasta izolare de o anumita istorie are la origini sciziunea dintre protagonist si tatal sau, fost ilegalist cu stagiu de inchisoare si apoi activist necrutator in anii '. Principala grija a lui Stefan Gabrian e de-a nu se indeparta de „realitatea inconjuratoare", de-a nu-si construi „in spatele fruntii o lume de hirtie", in care totul „satisface pe deplin, in care nu vor exista contradictii si framintari".
Imperativul realismului se conjuga in cartea sa cu oroarea de realitate, re-strinsa la lumea functionarilor, satirizati inca din Gari cardinale. Repartizat, dupa absolvirea cursurilor de igienist, la tara si angajat ca functionar la Inspectoratul sanitar, Serbu Minai are prilejul sa afle citeva „noutati crude despre realitate". Partizan al unei „constiinte ireprosabile", el se trezeste deodata intr-o lume pentru care „constiinta e tartinabila". Deceptionat Ia virsta entuziasmelor, personajul constata cu amaraciune ca „parca totul e astfel aranjat, incit sa te descumpaneasca si sa-ti fie impotriva'. Desi romanul lui Stefan Gabriandezvaluie optiunea clara pentru un nou realism, el ramine in cileva privinte tributar prozei scrise de predecesorii lui imediati. Astfel, conditionarea materiala a personajului, care este o trasatura specific realista, este inlocuita, in cazul lui Serbu Mihai. cu o conditionare ideala. Format in spiritul unei „situatii ideale", el va refuza intotdeauna sa recunoasca „situatia data".
Determinarea ideala se observa chiar din titlurile capitolelor, care alcatuiesc un adevarat cod moral: Sa raminem oricum in picioare, Sa nu ne dam pe brazda, cind brazda e strimba, Sa ne bucuram ca miinile noastre mai pol si mai vor sa munceasca. Plecarea protagonistului din Inspectoratul sanitar si angajarea intr-o uzina sint gesturi demonstrative, care dovedesc aceeasi determinare ideala a actiunilor sale. Dezamagii de patura functionarilor, Serbu Mihai va afla o solutie in solidarizarea cu „omul modest" al uzinei. Din intreaga mitologie a prozei contemporane. in romanul lui Stefan Gabrian supravietuieste un singur mit: cel al uzinei. Numai ca munca este descrisa aici in lipsa oricarui fard ideologic. In urmatoarele carti -Fereastra la strada (1982), Fotolii si birouase (1983), Garduri si leoparzi (1985)-. scriitoi ui exploateaza acelasi filon al prozei satirice, descriind, in fraze ironice si uneori sarcastice, laturi negative ale vietii cotidiene.
Personajele sint gestionari, gospodine, functionari, diversi directori, soferi etc, care savirsesc fel de fel de escrocherii, delapidari, abuzuri. Aceste „vie-lati". cum le numeste autorul, ce par desprinse mai degraba dintr-un bestiariu decit dintr-o umanitate, nu sint demne sa poarte nici macar un nume omenesc. Ele se numesc Ion Stringa-toru, Gogiltan, Rozveta Curchelescu, Jugana-ru, Ion Opielitu. Musmulea etc. Autorul nu urmareste verosimilul, ingroasa liniile si foloseste mijloacele fanteziei in scopuri caricaturale. Schitele sint teziste si au un caracter demonstrativ. Naratorul isi exprima direct indignarea si sanctioneaza personajele in finaluri justitiare destinate sa aduca un suris de multumire cititorului, confruntat el insusi cu probleme asemanatoare.
OPERA:
Gari cardinale. Bucuresti. 1974;
Om in mers, Bucuresti, 1979;
Fereastra la strada. Bucuresti, 1982;
Fotolii si birouase. Bucuresti, 1983;
Garduri si leoparzi. Bucuresti, 1985;
Iubiri, Bucuresti, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
L. Ulici, Prima verba, I, 1976;
M. lorgulescu, Scriitori;
D. Culcer, Serii si grupuri, 1981;
C. Moraru, Semnele realului, 1981;
I, Simut, in Familia, nr. 2,1983;
G. Nistor, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1984;
FI. Berindeanu, in Amfiteatru, nr. . 1985;
V. Chifor, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1986;
A. Cosma, in Vatra, nr. 7,1986;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 19, 1987;
A. Cosma, Romanul, I.
|
