Stefan Fay biografia
Stefan Fay opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FAY Stefan J.; se naste la 2 iul. 1919, satul Seuca, comuna Bichis, judetul Mures.
Prozator.
Fiul lui Joseph de Fay si al Gabrielei (n. Kemany). Prin ambii parinti are o ascendenta ilustra.
Consemnata in documentele unguresti inca la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiti militari, ambasadori (la inalta Poarta si la Venetia), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni etc, precum Fay Andras (1786-l864), strabunicul lui Stefan Fay , clasic al literaturii maghiare.
Tatal, doctor in drept international, specialist in istorie si poliglot, a fost deputat al secuilor in primul parlament al Romaniei Mari (discursurile lui au fost elogiate de N. Iorga"), prieten politic cu Octavian si Eugen Goga, Oct. C. Taslauanu s.a., devenind ulterior ambasadorul Romaniei la Tokio si Bruxelles. Mama cobora din vita lui Ioan Kemeny, general si principe al Transilvaniei (1660-l662), autorul unor Memorii faimoase (publicate in 1856 de Academia Ungara), o exceptionala cronica a Transilvaniei pentru o perioada de treizeci de ani. Traditia s-a continuat prin casatoria lui Stefan Fay cu Voica Bogdan, descendenta mai multor familii domnitoare din Moldova - Bogdan, Cantemir, Sturza - si stranepoata a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.
F. urmeaza clasele primare la Scoala „Sf. Iosif" din Bucuresti (1926-l930); Liceul Militar de la Manastirea Dealu (1930-l935); frecventeaza Academia de Arte Frumoase din Bucuresti (1937-l939), sectia sculptura, ca elev al lui C. Medrea si Stefan Fay Jalea; fara a se inscrie la Univ., audiaza cursurile lui M. Eliade. Mircea Vulcanescu, H. H. Stahl, P. Comarnescu", D. Botta, Fr. Reiner ' s.a. Colaboreaza la Universul literar, Tinarul scriitor. Contemporanul, Bicazul, Femeia, Flacara, Viata militara, Astra, La Roumanie nouvelle etc. In 1949, expropriat din comuna Bi-chis, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Alba Iulia, de unde fuge si se angajeaza ca dulgher, apoi ca instructor normator pe diverse santiere din Bucuresti si Brasov (1949-l954); redactor si stilizator la sectia Metode inaintate in munca a Editurii Consiliului Central al Sindicatelor (1954-l958), de unde va fi concediat „ca fiu de diplomat"; o vreme lucreaza in atelierul de decoruri al Teatrului National din Bucuresti, apoi, impreuna cu pictorul Vasile Rudeanu, renoveaza pictura lui Gh. Tattarescu din diverse biserici si manastiri; bibliotecar tehnic si documentarist la ICSIM Bucuresti (1959-l981). A urmat Scoala Populara de Arta din Bucuresti, sectia pictura (1960-l964), participind la patru expozitii de grup si fiind remarcat de I. Frunzetti".
Debuteaza la Universul literar cu „eseul romantic" Fata Morgana (1940); debut editorial cu romanul Noul oras (1952), urmat de citeva volum de povestiri si reportaje (impreuna, 1953; Pe drumuri craiovene, 1954; Pe Soseaua Basarab, 1955; Minerii din Valea Jiului, 1955) si doua romane (Spre santier, 1953; Fata plutasului, 1956), toate semnate cu pseudonimul Stefan Andrei si acuzate de „proletcultism" de catre Paul Georgescu, la Congresul Scriitorilor din . Din acest motiv, Stefan Fay demisioneaza din Uniunea Scriitorilor, in-trerupindu-si activitatea scriitoriceasca vreme de cincisprezece ani. Revine cu reconstituirile istorice Acea noapte, acea zi de iarna '33 (1973) si La cina din noua sute sapte (1977).
Publica apoi un roman inspirat din primul razboi mondial (Caietele locotenentului Flo-rian, 1983), apreciat de M. Eliade", si Moartea baroanei(1988), un „roman de familie", cartea sa cea mai buna. In volum Amis, Demos et Ryth-mos (Belgia, 1984), tipareste un amplu studiu monografic despre Marcel Moreau.
Dupa debutul cu eseul Fata Morgana (1940), scris sub influenta lui A. Gide, era greu de prevazut evolutia autorului spre realismul socialist al epocii postbelice. Romanele publicate acum (Noul oras, 1952; Spre santier, 1953; Fata plutasului, 1956), ca si volumele de povestiri si reportaje (impreuna, 1953; Pe drumuri craiovene, 1954; Pe Soseaua Basarab, 1955; Minerii din Valea Jiului, 1955), aspru crilicate de Paul Georgescu pentru proletcultismul lor, sint scrise in maniera vremii, avind toate cliseele specifice. Dupa o tacere de un deceniu si jumatate, Stefan Fay revine in actualitate cu doua „reportaje retrospective": Acea noapte, acea zi de iarna '33 (1973) si La cina din noua sute sapte (1977), marcate si ele de cliseele politice si ideologice ale momentului (reliefarea rolului conducator al comunistilor, demascarea orinduirii burghezo-mosieresti etc), dar caracterizate prin „patrundere psihologica, simtul concretului, intuitia gesturilorsi atitudinilor tipice, caracterizatoare, talentul evocarii scenelor largi, de mase, al creionarii unor personaje viabile, al tabloului de atmosfera, al punctarilor ironice" (V. Cristea).
Net superior este romanul Caietele locotenentului Florian (1983), consacrat primului razboi mondial, care se inscrie tot in perimetrul literaturii ce foloseste documentul autentic in arhitectura epica. Dar capodopera lui Stefan Fay este romanul Moartea baroanei (1988), conceput dintr-un impuls polemic, ca o luare de pozitie fata de indelungata politica revizionista maghiara privind Transilvania.
Avind o constructie ingenioasa, cu actiune captivanta, desfasurata pe multiple planuri, Moartea baroanei este un roman istoric, militar, politic si diplomatic, un roman al luptelor religioase desfasurate in Transilvania (tema netratata in literatura romana). Folosind ca pretext epic asteptarea de catre batrina baroana Vera Kemelny (descinsa parca din cali-nesciana „casa cu molii") a „celor trei lovituri de catifea albastra" care urma sa-i anunte moartea, Stefan Fay surprinde in imagini caleidoscopi-ce momente semnificative din dramatica istorie transilvana a ultimelor cinci secole: lupta romanilor de „autohtonie absoluta" impotriva dominatiei straine, in special a Coroanei ungare, dar si a puterii otomane, iar ulterior a autoritatii imperiale austro-ungare, bataliile lui Iancu de Hunedoara, retragerea ortodoxismului in „taina satului" (in fata catolicismului maghiar), revolutia de la 1848, Unirea din 1918, primul razboi mondial, crimele de la Ip si Trasnea etc. Sint episoade in care personajele fictive (enigmatica Emma Peck, frumoasa Marghita, romanticul conte Conrad Ozd, diplomatul Alex d'Y) se intilnesc cu cele reale (domnii Mihai Viteazul si Vasile Lupu, M. Kogalniceanu, generalul Eremia Grigorescu, N. Iorga s.a.), ceea ce sporeste coeficientul de autenticitate al cartii. Ca intr-un veritabil roman balzacian sintem plimbati in cele mai diverse medii sociale si politice, de la seratele de familie sau conflictele de palat (Viena), trecind prin vacarmul frontului ori prin atmosfera trepidanta a redactiilor si ajungind la furtunoasele dezbateri parlamentare.
De aici atentia acordata portretisticii, interioarelor, vestimentatiei, artei culinare, care dau decorului de epoca un parfum aparte. Stilul imbina e-vocarea cu poemul in proza, documentul autentic cu specul^ia filosofica. Emblema sub care ar putea fi asezata intreaga creatie a lui Stefan Fay este lapidar formulata de unul dintre personaje: „Nimic nu ma intereseaza mai mult decit istoria si politica, atita vreme cit neamul meu e victima acestora".
OPERA:
Noul oras, roman, Bucuresli. 1952;
(cu pseud. Stefan Andrei) Spre santier, roman. Bucuresti, 1953;
impreuna, povestiri. Bucuresti, 1953;
Pe drumuri craiovene, reportaje. Bucuresti, 1954;
Pe Soseaua Basarab, reportaj. Bucuresti, 1955;
Minerii din Valea Jiului, reportaje. Bucuresti, 1955;
Fata plutasului, roman, Bucuresti, 1956;
(cu numele Stefan Fay): Acea noapte, acea zi de iarna '33, Bucuresti, 1973;
La cina din noua sute sapte, Bucuresti, 1977;
Caietele locotenentului Florian, roman. Bucuresti, 1983;
Moartea baroanei, roman. Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
P. Georgescu, in Gazeta literara, nr. 13, 1954;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 2, 1974;
N. Catanoy, in World Literatura Today,VSA, 1978;
M.Ungheanu,in Viata militara, nr. 7, 1983;
H. Candroveanu. in Luceafarul, nr. 37, 1983;
I. Campeanu, in Contemporanul, nr. 30, 1983;
T. Popescu, in.Transilvania, nr. 8, 1983;
N. Zarnescu, in Saptamina, nr. 49, 1986: A. Martin, in Viata militara, nr. 10,1988;
Ileana Ulmu, in Steaua, nr. 10,1988;
V. Chifor, in Transilvania, nr. 6,1989;
I. Radu-Nandra, in Tribuna, nr. 15,1989;
I. Neacsu, in Ateneu, nr. 3, 1989.
|
