Sorobetea Aurel biografia
Sorobetea Aurel opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SOROBETEA Aurel, se naste la 8 sept. 1946, Brasov.
Poet.
Fiul lui Ioan Sorobetea, avocat, si al Ioanei (n. Flamind).
Termina liceul „G. Baritiu" la Cluj (1964), apoi Facultatea de Filologie din acelasi oras (1969).
Debuteaza in Tribuna (1967) cu poezia Amiaza. Din 1971 lucreaza ca redactor la revista Steaua. Colaboreaza la Echinox, Steaua, Tribuna s. a. Face parte din gruparea revista Echinox.
Publica versuri intr-o antologie de poezie tinara, Eu port aceasta fiinta (1972). Cu Aparatorii (1975) obtine Premiul I la concursul de debut al Editurii Dacia. Urmeaza reportajul-eseu Privire de pe Cetatuie (1978) si urmatoarele plachete de versuri, Altminteri (1979) si Anotimpuri (1986). Traduce din poezia contemporana maghiara (Balla Zsofia, Kenez Ferenc). Fascinat de istoria pilduitoare si de spatiul transilvan, versul lui S. are o tonalitate livresc-elegiaca si ironic-melancolica, gravind un poet rafinat, atent la expresia rara generatoare de atmosfera, atribute ce-l particularizeaza in grupul poetilor de la Echinox.
Afectind pedanteria pina la a-si insoti portretele sacre ale trecutului nostru cu „note" carora le imprumuta gravitatea spunerii oraculare, S. isi concepe galeria Aparatorilor (1975) in maniera vechiului autor de cronografe,Ioan Voda, Mihai, Constantin Brincoveanu, Grigore Ghica, lancu etc. sint efigii restituite de memoria culturala in parfum de carte veche:
Doar moartea,
mare dusman,
spre tine urgia a intins
sarmane print;
s-a stins
lumina lumii,
Lumina Lumii s-a stins" (loan). |
Imnul e subtiat de elegie in expresia rara, uneori inventata, ce atmosferizeaza nu un moment anume, precum uciderea lui Brincoveanu, cit aura sa tragica:
„in fiece veriga
gura de lup
prin noapte
de sapte ori striga.
A saptea strigare
e de surpare" (Constantin Brincoveanu). |
Accentul gnomic rezulta din stilizarea savanta," voit stingace a ritmului folcloric. Portretul are fragezimi de pictura naiva:
„In muntele Athos
La Aghion Oros
sade un barbat
musat
frumos
ca un Chiparos"
(La muntele Athos).
Tragicul se resoarbe in livrescul asumat firesc si a carui coercitie S. o accepta, convins de altfel ca ea, cartea, devine o forma de libertate, in cel de-al doilea ciclu al volumului, Alte poeme. Baiatul cu cartea ramine exemplul memorabil: cartea, „manastire inflorita pe degete", ne transmite sentimentul fragilitatii existentei ca^ si pe acela de perenitate a creatorului.
„ii striga:
nu-i carte,
foile ei se invelesc in moarte,
zice de nimeni, tace de soarte,
nu spune unde, nu in ce parte,
arunc-o departe!
Dar cartea si-apusul se inlumina
de-o fulgerare latina.
Daca numele e liber
scrisul-libertate"
(Baiatul cu cartea). |
Melancolia incorporeaza adeseori un graunte de ironie ce interzice plinsul zgomotos lasind, in schimb, nealterata, lacrima:
„in cimitir paste un cal,
peste primul razboi mondial
si-al doilea razboi mondial.
Se apara de soare,
se freaca de pruni,
si paseste arar
peste primul razboi mondial
si-al doilea razboi mondial" (Amiaza). |
Spiritul livresc si sensibilitatea supravegheata din Aparatorii vertebreaza si culegerea urmatoare. Altminteri (1979), ce retine mai cu seama „mireasma amurgului nostru secret" (Floare intoarsa dinspre luceafar) in acorduri nu straine de cele din poezia lui Blaga:
„inserez ca o frunza de prun, / nevegheat, nestiut, nicaieri" (Frunza de prun). Grava si fara sa fie clamata, singuratatea poetului se consuma in Transilvania natala „cu orase mici, un pisc de catedrala, / cu soare pe lespezile supte" (Mitteleuropa), sau in cimpia alunecata spre o Toamna evocata in volumul de debut: „Printre gradini siroaie valea plina,/ in bute mere putrede susura, / sub stresini vestede de sura, / fin firav, rastignit in tina". E un fals pastel, reluat cu o apreciabila virtuozitate a condeiului in Motiv de toamna, ce enunta „altminteri" aceeasi stare crepusculara, cu atit mai profunda cu cit e mai lipsita de dramatizare. Totul suna firesc in aceasta culegere, mai unitara decit prima, poate si pentru lirismul funciar ce estompeaza blazarea celui trecut prin cultura. E o vina lirica ce s-a manifestat si altfel, in frumoasa evocare a „cetatii Clujului" (Privire de pe Cetatuie, 1978) sau in cronica sentimentala a Echinoxului din primii ani. Cu Anotimpuri (1986) S. reitereaza apelul la istoria marcata de razboaiele vechi si noi, de asemenea, poezia cu accent existential din Altminteri, la care se adauga evocarea copilariei, reluata si adincita in portretul mitizat al bunicului (Cita frunza si iarba) sau in lirica obiectului casnic, unde povestea despre fierul de calcat al bunicii (Iubire de poveste) este afina cu versuri semnate de Emil Brumaru sau Mircea Cartarescu. Incantatoriul exprimat prin repetitii obsesive, jocul lingvistic fructificat pe linia sugestiei muzicale, legaturile fonice exprimate contrapunctic alcatuiesc pinza freatica a unei poezii ce, mimind candoarea si imbinind imagisticul cu tranzitivitatea limbajului de coloratura transilvana, il asaza pe S. in poezia echinoxista si, prin extrapolare, in perimetrul „generatiei '70" a liricii romanesti.
OPERA:
Eu port aceasta fiinta, versuri. Cluj, 1972 (in colab.);
Aparatorii, versuri, Cluj-Napoca, 1975;
Privire de pe Cetatuie, Cluj-Napoca, 1978;
Altminteri, versuri, Cluj-Napoca, 1979;
Anotimpuri, versuri, Cluj-Napoca, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
St. Augustin Doinas, in Romania literara, nr. 45, 1975;
C. Toiu, in Romania literara, nr. 44,1975;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1975;
L. Ulici, Prima verba, I, 1975;
Al. Piru, in Amfiteatru, ni. 10, 1976;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 36, 1976;
I. Marcos, in Echinox, nr. 1, 1977;
M. Iorgulescu, Scriitori;
R. G. Teposu, in Contemporanul, nr. 48, 1978;
L. Alexiu, in Orizont, ni. 44, 1979;
V. Chifor, in Convorbiri literare, nr. 2, 1981;
P. Poanta, Radiografii, 2, 1983;
V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986.
|
