Sorana Topa biografia
Sorana Topa opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TOPA Sorana (prenumele la nastere: Ana), se naste la 14 febr. 1898, Podul Turcului-Tecuci.
Actrita si autoare dramatica.
Fiica lui Panaite Topa, negustor, si a Ioanei (n. Boghiu).
Studii primare si gimnaziale la Podul Turcului, Birlad si Bucuresti (1906-l916). Urmeaza Conservatorul de Arta Dramatica din Iasi, clasa State Dragomir (1918-l921). Remarcata de M. Sorbul si I. Petrovici, e angajata de M. Sadoveanu ca stagiara a Teatrului National din Iasi (1918). Din 1926 e societara a Teatrului National din Bucuresti. E prima interpreta a domnisoarei Nastasia, eroina lui G. M. Zamfirescu (1927).
Actrita de tip pasional, „atit de carnala in rustica si blonda ei infatisare de fiica a stepei" (E. Lovinescu), Sorana Topa a dat o aura de mistica interioritate marilor roluri, de la Andromaca si Clitemnestra pina la Tofana din Patima rosie si Anca din Napasta. Desi publica sporadic, in presa, versuri si art. si e o prezenta familiara in cercul „Sburatorului", isi face tirziu intrarea reala pe scena literara, cu drama Calatorie-n intuneric, jucata, sub pseudonimul Nicolae Bucur, de Teatrul National din Bucuresti (1943). In 1947 publica o alta piesa psihologica: Omul ascuns. Motive conjuncturale o instraineaza in 1949, de activitatea scenica. E prototipul „doamnei Sorana" din Intrusul lui Marin Preda. Marele Premiu al Teatrului National din Bucuresti (pentru Calatorie-n intuneric, 1943).
Conform notei explicative ce precede drama Omul ascuns, autoarea si-a ordonat creatiile (ramase in majoritate nepublicate) intr-o constructie dramatica ampla, in doua parti. Prima, intitulata Ciclul vietii, contine: Negutatorii de iluzii (manuscris, 1929), piesa scrisa in urma unei stranii experiente spirituale (intimplata in timpul calatoriei scriitoarei in Suedia si Norvegia) care i-a deschis „setea unei radicale cunoasteri de sine"; Calatorie-n intuneric, drama scrisa si citita in cercul „Sburatorului" in 1930, reprezentata si publicata in 1943; Omul ascuns, piesa scrisa in 1941, tiparita in . A doua parte, tot o trilogie, denumita Ciclul mortii, cuprinde Appassionata (manuscris, 1944), Vila tacerii (manuscris, 1946) si Adevarata moarte. Jucata sub un pseudonimul enigmatic, drama Calatorie-n intuneric a provocat, inainte si dupa reprezentare, vii discutii in presa vremii, fapt ce l-a indreptatit pe Dan Petrasincu sa publice chiar si niste Concluzii la „cazul" respectiv. Piesa are, cum exact a observat I. Massoff, un titlu simbolic: „Cei ce se lasa prada instinctelor, ca si cei care nu depasesc «domeniul inghetat al ratiunii», ar fi niste «calatori in intuneric»", Autoarea insasi releva preocuparea pentru „omul viu", care nu poate fi detectat „fara sa nu risti o calatorie trista prin zonele intunecate ale subconstientului". Drama pare a avea ca punct de plecare, dupa opinia personajelor, relatia maritala dintre un Faust batrin (savantul Stefan Nicoara) si Margareta (in speta Lenora). De fapt, adevaratul conflict al piesei - declansat cu pregnanta de-abia in actele III si IV, care dezvaluie, adeseori, o reala tensiune dramatica - este provocat de doctorul Stefan, descendent indepartat al „Curiosului nestapinit" al lui Cervantes.
Servindu-se de „fructul ispitei", acesta pune la cale, cu singe rece, un experiment psihologic, prin care ii inculca sotiei un comportament senzual strain fiintei sale intime („Scornesti ginduri care nu sint ale mele, dorinti care nu-s ale mele", observa, stupefiata, Lenora), impingind-o astfel in bratele rivalului sau. In aceasta „piesa virila" (Dan Petrasincu ), eroul e un halucinat al absolutului, care, orgolios, vrea „tot sau nimic" in dragoste:
„Atita vreme cit exista un altul in carnea ei, fie chiar sub forma unei obsesii vagi, eu nu pot sa spun ca este a mea, numai a mea" Convingerea sa este ca, odata actualizata, obsesia celuilalt va disparea din mintea Lenorei, care astfel se va reintoarce la el, intrucit abia in urma acestui experiment, „alegerea ei va fi definitiva". Doctorul Stefan - care va deveni „un ratat al propriei sale experiente" (Mircea Ste-fanescu ) - nu vrea sa aiba alaturi o „sclava", o idolatra, ci o fiinta „libera si stapina pe voia sa". Prin motivul obsesiei constientizate in actul alegerii, Calatorie-n intuneric reprezinta o variatiune la tema din Femeia marii a lui Ibsen, continind, totodata, elemente de teatru pre-existentialist. Omul ascuns, in punctul sau de plecare, tot o drama a casatoriei, este o piesa stufoasa, romanesca prin dimensiuni, cu intrigi suprapuse si episoade parazitare, in care aerul filosofard sufoca orice tensiune dramatica incipienta. In centrul piesei se afla „doctorul iluminat" Andrei Boghiu, prezenta tranchilizanta, care, precum Chirica, eroul lui G. Ciprian, lasa in urma sa „o atmosfera de pace ireala" si produce metamorfoza spirituala a celorlalti. Andrei Boghiu exalta „spiritul de alegere" si starea de constiinta acuta, insomniaca, de tip pascalian, capabila „sa ne tie treji mereu", sa ne mentina „numai in prezent, in adevar", dupa cum teoretizeaza necesitatea unei sinceritati totale a introspectiei si confesiunii, prin care sa scoatem la iveala „omul ascuns" din noi etc. Trilogia Noii.. Urmasii lui luda (ramasa in manuscris) reia si nuanteaza ideatia prezenta in celelalte piese ale sale.
OPERA:
Calatorie-n intuneric. Bucuresti, 1943;
Omul ascuns. Bucuresti, 1947. |
REFERINTE CRITICE:
' E. Lovinescu, Memorii, II, 1932;
idem, Aquaforte, 1941;
D. Petrasincu, in Seara, 13 martie 1943;
idem, in Viata, nr. 698, 1943;
Dem. Teodorescu, in Timpul, nr. 2 098, 1943;
I. M. Sadoveanu, in Viata, nr. 684, 1943;
N. Carandino, in Bis, nr. 26, 1943;
M. Stefanescu, in Curentul, nr. 5416, 1943;
P. Manoliu, in Rampa, nr. 67, 1943;
T. Vladescu, in Duminica, nr. 4, 1943;
E. Verzea, in Duminica, nr. 6, 1943;
D. Petrasincu, in Femeia si caminul, nr. 116, 1947;
Al. Piru, Panorama;
N. Carandino, Actori de ieri si de azi, 1973;
I. Massoff, Teatrul romanesc, VIII, 1981.
|
