Sonia Larian biografia
Sonia Larian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
LARIAN Sonia (numele la nastere: Ariane Lewenslein), se naste la 15 mai 1931, Bucuresti.
Prozatoare.
Fiica lui Mordco Lewenstein, comerciant si (dupa 1944) prof., si a Antoniei (n. Reissman), functionara.
Sotia lui Lucian Raicu". Scoala primara (1938-l942) si liceul in Bucuresti (absolvit in 1949); Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1949-l953), fara examen de stat.
Debuteaza in Revista elevilor (1947).
Colaboreaza la Pionierul. Contemporanul. Viata Romaneasca, Romania literara. Redactor la publicatii pentru copii si la revista Viata Romaneasca (1950-l958). In 1988 se stabileste la Paris.
Debuteaza editorial cu povestiri pentru,copii (Cei dintr-a V-a A, 1952, in colab.). In 1957 publica Smecherul in paradis, volum de foiletoane satirice. Se dedica literaturii pentru copii (Ghidus Arcadus, 1953; Prietenul meu Vasile Clabtic, 1956; Cutia de sticla, 1957; Baietasul din stele, 1958; Calatorii extraordinare la gradinita si la scoala, 1961). dintre scrierile sale detasindu-se povestirea Continentul colorat (1964).
Isi impune insa un profil artistic particular prin „romanul" Biblioteca fantastica (1976), inventar, epic si eseistic al jumii animaliere din mituri, basme si fabule. In literatura romaneasca despre moarte, romanul Bielele corpuri (1986) constituie o carte de prim rang. Textele sale sint traduse in revista pentru copii din Austria, Bulgaria, Cehoslovacia si URSS.
Literatura pentru copii a scriitoarei are, in genere, un aer moralizator- didactic, accentuat de incadratura conjuncturalace tulbura ingenuitatea pe care ar trebui s-o aiba micile nuclee epice cu simbure infantil.
Rezista estetic doar prozele (ca Poveste de I aprilie, Mitica Lingura-de-Cusut si Sacul cu scuze, din volum Calatorii extraordinare la gradinita si la scoala, 1961), in care autoarea se „copilareste", dezvaluindu-si atractia pentru gratuitatile ludice prin incalcarea ordinii logice si naturale a lumii si limbajului, amintind de povestile „pour enfants de moins de trois ans" aie lui Eugen lonescu. Romanul Biblioteca fantastica (1976) reprezinta o carte de rascruce in creatia Soniei Sonia Larian; eliberata de balastul pedagogic ce ii infrina imaginatia, scriitoarea se inalta in tarimul pur al basmului si al fictiunii. Biblioteca fantastica - locul de intilnire al high-life-uiui animalier din renumite mituri, epopei, povesti si fabule -c o opera erudit-fantastica, ce isi trage seva din cele mai diverse carti pentru copii, dar care se adreseaza in realitate acelor „oameni seriosi" cu gust pentru „giumbuslucurile mintii".
Prin „padurea de povesti si fabule" misuna tot felul de personaje animaliere, adevarate „vedete" literare, obosite si dezgustate de propria celebritate, surprinse in culise, in savuroasa lor intimitate. inainte de a fi silite sa reintre, ca niste actori veritabili, pe scena unor fictiuni impietrite. in care au un rol si un destin prescrise o data pentru totdeauna.
Un fel de pirandellism animalier aureoleaza intreaga Biblioteca fantastica. Exista aici o dorinta perpetua de a incalca restrictiile „lumii inchise" in care fapturile sint obligate sa vietuiasca solitare, de a trece granitele ce delimiteaza un basm de altul. de a proiecta „vizite" intr-o alta fictiune, intru-cit acolo poate fi asumat alt rol si o alta soarta, scapind astfel din chinga replicilor si caracterelor fixe ce transforma „floarea inaltei societati a povestilor si fabulelor" intr-o commedia dell 'arte animaliera. Biblioteca fantastica este insa, in descendenta borgesiana. si un manual de zoologie fantasmagorica. In aceasta carte facuta din carti, din fictiuni supraetajate, lumea clasica a basmelor si fabulelor (Lupul din Scufita Rosie ori cel din Capra cu trei iezi, baronul Reineke, Vulpea liberala. Boul si vitelul, Sam-son si Samurache s.a.) povesteste si se informeaza despre o lume baroca, insolita, a himerelor animaliere (Hidra din Lerna.
Strutocamila. Pisica de Cheshire, capcaunul Periferigeri-lerimini, Maimuta-Pisica si. mai ales, etericul Lup-de-sunete al lui Stravinski). in fine. Biblioteca fantastica reprezinta si schita fante-zist-amuzata a unui posibil eseu comparatist despre Fratii Grimm si Pcrrault ori despre Calatorie spre Soare-apune si Ramayana etc. Reflexe ale inteligentei sale speculative si ludice reapar si in volumul Bietele corpuri (1986), care constituie insa o carte de factura grava. Este vorba despre un pseudoroman familial, inchegat treptat prin aglutinarea unor fragmente cu substanta foarte diversa (felii de jurnal, mici comentarii de carti, tablouri si vechi fotografii, interpretari de vise. amintiri de familie, copilarie si scoala, informatii livresti, note de subsol etc). care. toate, formeaza „un fel de calendar, de tabel cronologic" al biografiei naratoarei, Gelsomina, si al familiei sale. Un „calendar gelsominian" al virstelor succesive, al memoriei corpului, de la intiia revelatie a identitatii proprii si a eului personal, pina la descoperirea eurilor simultan-multiple (Gels despre Gels este titlul mai multor insemnari de jurnal) si pina la deconspirarea procesului de cristalizare a pseudonimului literar (in amintirile despre scolarita Sonja Ariane Lowenstein). Lumea familiala (parinti, rude, prieteni) e circumscrisa, jucaus si tandru, dintr-o perspectiva animaliera, specifica prozatoarei: Lurs-Mormor-Ursu, Pisica, Putregaiul „cu zimbetul lui de crocodil", Brosco, ciinele Monco sint personajele cartii.
Asemenea elemente ludice indulcesc oarecum viziunea neagra a romanului ce contine, de fapt. o adevarata fenomenologie a letalului, a mortii dincoace si dincolo de moarte. Prozatoarea devine un anatomopatolog indurerat si patetic, precis si crud insa, care descrie cu minutie „privelistea cadavrului u-man" inca viu si apoi imediat dupa extinctie; ni se arata cum „bietul corp" nu se mai recunoaste si nu mai poate fi recunoscut din clipa in care este atacat si invins de „materia rea", entropica si indecenta, „plina de rea-vointa", care prolifereaza si invadeaza teritoriile intregii materii, transformind-o „incet, incet, intr-o substanta continua, omogena" de semn negativ, malign si dezumanizat. Activitatea mortii inauntrul „bietelor corpuri" produce nu numai o desfigurare a acestora, ci. ca la Kafka, metamorfoza lor (bunica, pregatindu-se sa moara, se preschimba intr-o oribila broasca testoasa, intr-o ..dihanie", intr-o „vietate nemaivazuta la noi in casa"; la fel, tatal devine ..strainul cel rau"). Strigatul expresiv, plin de minie si jignire al trupului in lupta cu moartea cea grea aminteste de pasajele letale echivalente din creatiile lui Jens Peter Jacobsen si Rilke. Construita circular, cartea incepe si se sfirseste cu vise cu si despre morti.
OPERA:
Cei dintr-a V-a A, in colab. cu V. Vintu, Bucuresti. 1952;
Ghidus Arcadiis, Bucuresti, 1953;
Prietenul meu Vasile Clabuc. Bucuresti, 1956;
Cu-tia de sticla. Bucuresti, 1957;
Smecherul in paradis. Bucuresti, 1957;
Baietasul din stele. Bucuresti. 1958;
Calatorii extraordinare la gradinita si la scoala. Bucuresti, 1961;
Continentul colorat. Bucuresti, 1964;
Biblioteca fantastica. Bucuresti, 1976;
Bietele corpuri. Bucuresti, 1986. |
Bucuresti, 1964;
Biblioteca fantastica. Bucuresti, 1976;
Bietele corpuri. Bucuresti, . REFERINTE CRITICE:
D. Micu, in Contemporo nul. or. 38, 1976;
V. Cristea, in Romania literaro nr. 27, 1976;
T. Mazilii, ibidem, nr, 2, 1977: I Simion, in Luceafarul, nr. 4, 1977;
M. Ungheanu ibidem. nr. 30, 1977;
N. Manea. in Tribuna, nr. 15 1977;
S. Titel, in Romania literara, nr. 48,1977: V Cristea, ibidem, nr. 27, 1986;
Adriana Babeti, in Orizont, nr. 26,1986;
Al. Calinescu, in Cronica, ni 40, 1986;
Dana Dumitriu, in Transilvania, nr. II. 1986;
H. Candroveanu, Literatura.
|
