Simion Mehedinti biografia
Simion Mehedinti opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MEHEDINTI Simion, se naste la 16 oct. . Soveja, judetul Vrancea - moare in 14 dec. .
Prozator.
Fiul lui Neculai Mehedintu, agricultor, si al Voicai (n. Gurita).
Studiile primare la Soveja si Vidra, liceale la Roman, Focsani si Bucuresti. Bursier la Scoala Normala Superioara, urmeaza cursurile Univ. din Bucuresti (licentiat in 1892, cu o teza despre Ideile lui J.-J. Rousseau asupra educatiei); isi continua studiile la Paris, Berlin si Leipzig (1892-l899, cu o intrerupere de doi ani si jumatate), specializindu-se in geografie.
Doctorat la Leipzig cu teza Uber die kartographische Induktion (1899). Prof., citeva luni, la Liceul Internat din Iasi (1899), prof. suplinitor la Catedra de Geografie de la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1900), agregat universitar (1901), prof. definitiv (1903-l938).
Ministru al invatamintului (1918). Membru al Acad. Romane (1915); discursul de receptie trata despre Caracterizarea etnografica a unui popor prin munca si uneltele sale. Vicepresedinte al Soc. Geografice Romane (1932). We 1907 si 1920 a fost director al revista Convorbiri literare, mult pretuit de T. Maiorescu.
A mai colaborat la hfilcovia. Nazuinta, Samanatorul, Scoala si viata. Universul si la publicatii de specialitate. Director al revista Dumineca poporului (1914-l933), „foaie saptaminala pentru ridicarea norodului". in Convorbiri literare a publicat, pe linga art. literare si povestiri, numeroase studii si recenzii pe teme foarte variate: literatura romana si straina, estetica, teoria artei, filosofie, istorie, etnografie, economie politica si finante, politica interna si externa, matematica, fizica, geografie, biologie, medicina, probleme de cultura si educatie etc.
A semnat si cu pseudonimul Soveja (lucrarile literare) si cu initialele S.O.V., S.O., S.M.. Simion MehedintiD., Simion Mehedinti si S. A desfasurat o serioasa activitate stiintifica (fiind intemeietorul geografiei noastre modeme), concretizata intr-o serie de carti de specialitate printre care: Terra. Introducere in geografie ca stiinta, I-II, 1930; Geografie si geografi la inceputul secolului al XX-lea, 1938; Le pays et le peuple roumain, 1927 (ed. II, 1930, in limba engleza. 1939, si germana, 1943); Ce este Transilvania?, 1940 (versiuni in limba germana. 1942, si franceza, 1943). A fost mult preocupat si de problemele scolii si ale educatiei maselor, piedind pentru apropierea pedagogiei de viata si pentru intemeierea procesului de formare a personalitatii pe munca productiva. Ca indrumator literar (Primavara literara, 1914), si scriitor (Oameni de la munte, 1920) ilustreaza directia traditionalista, orientata spre folclor si literatura de inspiratie nationala a sfirsitului sec. al XIX-lea, promovind o cvasiidentificare intre etic si estetic.
Avind o orientare culturala de larg orizont (s-a format in ambianta vechii Facultati de Litere si Filosofie, in care domeniile nu erau inca precis delimitate, iar specializarea ulterioara i-a cerut, si ea, o imbratisare, la inceput globala, a tuturor disciplinelor inrudite), Simion Mehedinti a scris mult si pe teme foarte variate, in calitate de comentator mai ales, dorind sa-si afirme mereu punctul de vedere raportat la diferitele probleme culturale si stiintifice. Scrierile sale originale se grupeaza insa in citeva domenii de baza: geografie (unde contributia sa ramine fundamentala pentru intemeierea acestei stiinte la noi), politica (in articole, strinse pe urma in carti, care militeaza, nu fara unele exagerari si erori, pentru afirmarea personalitatii nationale romanesti), etnopedagogie (cu vederi practice, dintre care unele revin astazi in actualitate), indrumare literara si literatura propriu-zisa. Penultimul domeniu este cel mai discutabil si cel mai supus actiunii erozive a timpului.
Ca director al Convorbirilor literare, Simion Mehedinti a continuat orientarea revistei spre domeniul stiintific, neputind sa descopere si sa impuna nici o valoare literara, datorita incapacitatii sale de a-si insusi si a evolua cu gustul vremii (nivelul cel mai inalt al literaturii contemporane pe care o recenzeaza e reprezentat de C Hogas si Elena Farago). Idealul sau estetic ramine, de fapt, undeva in trecut (folclorul, Balcescu. Russo, Eminescu, Creanga, Cosbuc), respingind simbolismul, „zolismul" si toate orientarile modeme, in numele unui eticism desuet si uneori aproape agresiv. Articolele de directiva ale lui M, beneficiaza de avintul retoric si buna minuire a unei limbi frumoase si „mustoase", dar la o lectura atenta isi dezvaluie tenuitatea teoretica. Cartea despre Optimismul lui Eminescu (1936) simplifica in mod vadit imaginea operei marelui poet. O buna baza documentara o reprezinta, in schimb, biografia Titu Maiorescu (1925), cu date si puncte de vedere furnizate de insusi magistrul.
Destul de izbutite sint povestirile din volumul Oameni de la munte (1920), bine scrise. In ciuda tezismului evident, si creind o lume primitiva in mod de viata si maniere, dar profund autentica in legatura sa neostentativa cu natura si traindu-si cu demnitate sfisierile sufletesti si chiar tragediile. O simpatica savoare autohtona au si insemnarile memorialistice din prima parte a cartii Premise si concluzii la Terra (1946).
OPERA:
Catre noua generatie. Bucuresti, 1912 (ed. II, 1923;
ed. III, cu titlul Catre noua generatie. Biserica. Scoala. Armata. Tineretul, 1928);
Ofensiva nationala, Bucuresti, 1913;
Poporul. 1913, Bucuresti, 1913 (ed. II," 1921;
ed. III, 1939;
ambele cu titlul Poporul (Cuvinte catre studenti);
Primavara literara. Bucuresti, 1914;
Scoala poporului. Patru cuvintari pentru eforiile scolare, scolile pregatitoare si seminariile normale. Bucuresti, 1918;
Ce asteptam de la romanii de peste vechile hotare, Buuresti, 1919;
Alta crestere. Scoala muncii. Bucuresti, 1919 (ed. II, revazuta si adaugita, 1919;
ed. III, 1921;
ed. IV, 1922;
ed.' VI, 1939);
Caracterizarea etnografica a unui popor prin munca si uneltele sale. Bucuresti, 1920;
Politica de vorbe si omul politic. Bucuresti, 1920 (ed. II, cu titlul Politica de vorbe si omul de stat, 1928);
Oameni de la munte. Bucuresti, 1920;
Titu Maiorescu, Bucuresti, 1925;
Profesorul, temelia tuturor reformelor scolare. Bucuresti, 1929;
Optimismul lui Eminescu, Bucuresti, 1936;
Trilogia stiintei. Cercetator - erudit - savant. Bucuresti, 1939;
Trilogii. Stiinta. Scoala. Viata. Cu aplicari la poporul roman. Bucuresti, 1940;
Academia - institutie etnopedagogica. Institutul - organizare internationala. Bucuresti, 1941;
Crestinismul romanesc. Adaos la caracterizarea etnografica a poporului roman. Bucuresti, 1941;
Opere complete, voi. I, partea 1 si 2, Bucuresti, 1943;
Premise si concluzii la Terra. Amintiri si marturisiri. Bucuresti, 1946;
De senectute. Batrinetea in cadrul muncii pentru cultura. Scadere si adaos. Bucuresti, 1947;
Episcopul Melchisedec. Amintiri, Cemica f.a.;
Opere alese, sub redactia prof. dr. docent V. Mihailescu, Bucuresti, 1967;
S. Mehedinti, G. Vilsan, Lecturi geografice, ed. ingrijita de C. Dimitriu, cu o pref. de prof. dr. docent V. Tufescu, Bucuresti, 1973;
Civilizatie si cultura, selectie de texte, pref., sumar bibliografic, note si indice de nume de Gh. Geana, Iasi, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, I-II;
M. Dragomirescu, Critica, I, 1927;
I. Petrovici, Amintiri universitare, f.a.;
C. Bratescu, Geograful Simion Mehedinti, 1939;
G. Calinescu, Istoria..,;
E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, 1943;
G. Calinescu, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, nr. 3, 1961;
. Ornea, Samanatorismul, 1971;
P. Mareea, „Convorbiri literare" si spiritul critic, 1972;
Z. Ornea, Junimea si junimismul, 1975;
idem. Traditionalism si modernitate in deceniul al treilea, 1980.
|
