Simion Mangiuca biografia
Simion Mangiuca opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MANGIUCA Simion, se naste la . sept. 1831, Brosleni, judetul Caras-Severin - moare in 4 dec. 1890, Oravita.
Folclorist.
Fiul lui Ioachim Mangiuca, preot, si al Calinei (n. Bercean). Studiile primare si secundare la Oravita, Seghedin, Lugoj si Oradea.
Absolvent al Facultatii de Drept a Univ. din Budapesta (1852-l855), doctor in Drept al aceleiasi Univ. (1855); studii de teologie la Virset (1855-l858). Prof. de 1b. romana la gimnaziul german din Timisoara (1858); pretor si primpretor in Satul Nou, Crusova, Iam si Sasca Montana (1858-l869), sprijinitor al lui Vincentiu Babes in luptele parlamentare pentru scaunul de deputat in parlamentul din Budapesta. Avocat la Oravita (1869-l890), unde se dedica mai intens cercetarilor folclorice, prin publicarea unui Calindariu iulian, gregorian si poporal roman
Cu un comentariu pe anul 1882 (Oravita-Brasov, 1881) si pe 1883 (Biserica Alba, 1882), calendare redactate in intregime de el, in care isi publica multe din studiile si cercetarile sale folclorice. Singura lucrare aparuta in volum este cea intitulata Dacoromanische Sprach-und Geschichtsforschung (Oravita, 1882), in care aduna o parte din rezultatele muncii sale stiintifice, moment in care intra in atentia unor specialisti ca Hasdeu sau At.M. Marienescu. Colaboreaza la Albina, Concordia, Familia. Foaie pentru minte, inima si literatura, Luminatoriul, Romanische Revue, Analele Acad. Romane etc.
In 1890, este ales membru de onoare al Acad. Romane.
Opera stiintifica a lui Simion Mangiuca este strict circumscrisa unei preocupari aflate in descendenta reprezentantilor Scolii ardelene: aceea de a dovedi prin limba si folclor vechimea si latinitatea limbii si a poporului roman.
Ideea sa principala este ca obiceiurile si datinile noastre mai importante sint de origine romana, unele chiar cu trimiteri mai vechi la vechea mitologie greaca. Asa, de pilda, Martirii ar fi o reminiscenta de cult a zeului Marte; „brezaia" ar trimite la petrecerile date in cinstea zeului Bachus-Dionysos; colinda vine din „calendae" si vechimea ei merge dincolo de credinta crestina pina la cultul soarelui, celebrat de romani la solstitiul de iarna (25 decembrie), obicei introdus in Dacia de legiunile lui Traian etc. „Avem nevoie de o mitologie nationala prin care sa se arate ca ea este de origine greco-romana si nu sloveno-ruseasca", afirma el. Ca atare, si alte datini populare stravechi, precum „turca", „vasilca". „cerbutul", „lucinul", „lupercalia" sint cautate in datinile strabune ale stramosilor nostri. Lucrarile sale largesc in mod substantial aria investigatiilor in aceasta directie, Simion Mangiuca fiind primul autor al unui studiu de etnobotanica (De insemnatatea botanicei romanesti, publicat in revista Familia din 1874), primul care cauta o etimologie pentru Pacala (nume care s-ar trage din verbul latin per-calere, insemnind a infierbinta, a se intari), dupa cum sint aduse multe date noi despre cultul mortilor (strigarea zorilor la mort si Petrecerea mortului), despre zinele locului (Baba Dochia, Vinerea Mare, Sinzienele, Rusaliile, Sintamaria) sau obiceiurile de Singeorz, de Simedru, de Ispas, de Rusitori ele.
A cules folclor din multe sate ale Banatului: Faget, Orsova, Oravita, Bozovici, Cacova, Girbovat, Brosteni s.a., multe din concluziile sale fiind mai tirziu contrazise sau retusate, dar altele stimulind cercetarile din acest domeniu ale altor intelectuali ai vremii. Cartea publicata valorifica unele pareri filologice ale latinistilor vremii sau intreprinde incursiuni in cronica lui Huru si a lui Nestor.
OPERA:
Dacoromanische Sprach-und Geschichtsforschung, I, Oravita, 1882.
|
REFERINTE CRITICE:
V.Gr. Pop, Conspect asupra literaturii romane si scriitorilor ei de la inceput si pina astazi in ordine cronologica, II, 1876;
At.M. Marienescu, in Familia, nr. 51, 1889;
I.M. Rosiu, in Luminatoriul, nr. 76, 1890;
I. Rusmir, Viata si operile lui Simeon Mangiuca, 1931;
I. Dimitrie Suciu, Literatura banateana de la inceputuri pina la Unire (1582-l918), 1940;
Gh. Ciulei, in Scrisul banatean, nr. . 1963;
I. Talos, in Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 196l-l964, 1966;
MM. Deleanu, in Studii de limba, literatura si folclor, III, 1976.
|
