Simeon Marcovici biografia
Simeon Marcovici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MARCOVICI Simeon (numele la nastere: Marcu Simion), se naste la 25 ian. 1802 (?) - moare in 1 iul. 1877, Bucuresti.
Publicist si traducator.
Studii la Acad. greceasca din Bucuresti si la scoala lui Gh. Lazar, apoi, din 1820, timp de sapte ani, bursier al Eforiei scoalelor la Pisa si Paris, unde urmeaza filosofia, filologia si matematica.
Intors la Bucuresti, este prof. de matematica, franceza si retorica la Colegiul „Sf. Sava". Colaboreaza la Curierul romanesc. Gazeta Teatrului National, Muzeul National etc, iar din 1859 conduce, un timp, impreuna cu C.N. Brailoiu, ziarul Conservatorul progresit. Detine functii importante (secretar particular al lui Gh. Bibescu, cenzor al Tarii Romanesti, primar al capitalei, iar dupa 1850, efor al scoalelor).
Avind „darul de a placea tuturor guvemurilor" (Gr. Alexandrescu), este rasplatit cu onoruri si gratificatii. Favorit al lui Bibescu, nu participa la revolutia de la 1848, dar este printre „chezasii" membrilor falansterului de la Scaieni.
Publica in presa vremii art., cuvintari, recenzii: Idee pe scurt asupra tuturor formelor de obladuiri (Curierul romanesc, 1829), Cuvint ce s-au zis la deschiderea Scoalei nationale din Bucuresti in 1827, septembrie 15 (Biblioteca romaneasca, III, 1830), Scrisoarea catre I. Maiorescu (Foae literara, 1838), Istoria patriei (Curier de ambe sexe, I, ed. II, 1862) s.a.
Cursul de retorica si traduce din literatura clasicista si preromantica a veacului al X VIII-lea (Le Sage, Marmontel, Alfieri si indeosebi Young), insotite de prefata, sint simptomatice pentru evolutia ideilor literare si a gustului in societatea romaneasca din epoca pasoptista.
Format in spiritul luminismului francez (Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Condillac etc), Simeon Marcovici continua, alaturi de Heliade, initiativele lui Gh. Lazar de la Colegiul „Sf. Sava" si contribuie la aplicarea programului Societatii Literare (raspindirea cartii, cultivarea limbii, traduceri din literatura europeana etc). Tutelate de o conceptie rationalista, Cuvintul si Idee pe scurt vehiculeaza idei despre contractul social, dreptul natural si egalitatea de nastere si in fata legilor, face elogiul monarhului filosof, respinge tirania si privilegiile. Simeon Marcovici impartaseste convingerile Scolii ardelene si ale lui Gh. Lazar despre insemnatatea scolii si a raspindirii cartii, a stiintei, pentru luminarea natiei si eliberarea ei de servitutea superstitiei. in acelasi spirit luminist, il preocupa „canonisirea" limbii si imbogatirea ei cu „ziceri noi", urmind normele stabilite de Heliade si de Societatea Literara.
Cursul de retorica, moment de referinta in istoria teoriei literare romanesti, abordeaza problema genezei operei de arta, rolul imaginatiei in actul creator, atributele geniului, stilului etc. Conceptul artei angajate in slujba „dezradacinarii moravurilor rele si neclintitei intemeieri a celor bune" prezideaza optiunile literare, indicate de asocierea calificativelor „frumoasa" si „folositoare". Cursul propaga doctrina clasicista intarita de precepte rationaliste („infrinarea imaginatiei cu judecata"), in spiritul Regulelor si Cursului lui Heliade. Sprijinite pe autoritatile veacului al XVIII-lea (La Harpe, Marmontel, Voltaire, Hugh Blaire etc), ideile Cursului sint ilustrate cu exemple din literatura preromantica si romantica a epocii (alaturi de Young, Volney, Lamartine sau Byron sint citati si poetii romani Iancu Vacarescu, Heliade, Carlova ori Gr. Alexandrescu).
Preferintele traducatorului indica acelasi interes pentru literatura secolului al XVIII-lea, mai ales pentru cea franceza, pe care o sustine intr-o polemica cu I. Maiorescu. Criteriul selectiv este dictat de ratiuni utilitariste (etice). Simeon Marcovici se opreste la opere cu caracter sentimental-moralizator: Istoria lui Gil Blas, „o oglinda indreptatoare a faptelor omului", Velisarie, „scriere morala", Francesca de la Rimini si tragediile Filip si Orest etc. Viata Contelui de Comminj sau Triumful virtutii asupra patimii amorului, roman socotit „de mare pret pentru purtarea tinerilor in lume", il atrage tot prin tenta moralizatoare. Talmacirea lui „sloboda" „sporeste acordurile preromantice" ale operei scrisa de M-me de Tencin cu imprumuturi din .jnaculatura lui BacuJard d'Amoud", devenind „o istorioara cenusie de colorit educativ crestin si umanitar" (I. Pervain).
Cea mai importanta traducere a lui Simeon Marcovici , Culegere din cele mai frumoase Nopti ale lui Young (1831), dupa versiunea libera a lui Le Tourneur, este o carte „inalta" menita „sa faca pe oameni virtuosi". Reeditata intr-o forma „indreptata si adaogata", ea devine „una din cartile cele mai citite" (P. Grimm), folosita la Colegiul „Sf. Sava" pentru „deprinderea tinerimei cu analisuri si compuneri". Fidele originalelor in spirit, nu si in litera, traducerile lui Simeon Marcovici se impun prin limba supla si mladioasa, remarcata de Eminescu: „Marcovici face parte din generatia aceea care a prefacut limba romana in limba literara Limba traducerilor sale este aproape clasica si poate servi de model oricarui scriitor roman". Familiarizind pe romani cu literatura preromantica europeana, traducerile lui Simeon Marcovici au deschis calea afirmarii creatiei literare nationale.
OPERA:
M-me de Tencin, Viata Contelui de Comminj sau Triumful virtutii asupra patimii amorului, [Sibiu], 1830;
Culegere din cele mai frumoase Nopti ale lui Young, Bucuresti, 1831 (ed. II, Bucuresti, 1835);
Curs de retorica. Bucuresti, 1834;
GUBlas de Santilan, Bucuresti, 1837;
Datoriile omului crestin. Intemeete pe invataturile sfintei Scripturi si date la lumina pe limba patriii in zilele prea inaltatului domn stapinitor a toata Tara Romaneasca Alex. Dimitrie Ghica V.V. De paharnicu Simeon Marcovici, Bucuresti, 1839;
Marmontel, Velisarie, Bucuresti, 1843;
G. de Mably, Dialogurile lui Focion asupra inchinarii moralului cu politica. Bucuresti, 1844;
Ulivo Bucchi, Francesca de la Rimini, Bucuresti, 1846;
V. Alfieri, Filip, Orest, Bucuresti, 1847. |
REFERINTE CRITICE:
V.A. Urechia, Istoria scoalelor, i, 1892;
N. Iorga, Istoria . I;
G. Bogdan-Duica, Istoria literaturii romane moderne, 1923;
N. Iorga, Istoria invatamintului romanesc, 1928;
Al. Marcu, Un student roman la Pisa si Paris catre 1820: Simion Marcovici, 1929;
Al. Cioranescu, Literatura comparata, 1944;
. Verbina [I. Pervain], in Studii literare, IV, 1948;
G. Ivascu, Din istoria teoriei si criticii literare romanesti, I, 1967;
M. Vornicu, Despre poezia ruinelor, in voi. Structuri tematice si retorico-stilistice in romantismul romanesc (1830-l870), 1976;
A. Sasu, Retorica literara romaneasca, 1976;
M. Frinculescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1977, Al. Hanta, Idei si forme literare pina la Titu Maiorescu, 1985;
N. Isar, in Romania literara, nr. 33, 1987.
|
