Sergiu Salagean biografia
Sergiu Salagean opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SALAGEAN Sergiu, se naste la 24 iun. 1945, comuna Sacel-Maramures.
Poet si critic literar.
Fiul preotului Ioan Salagean si al Adrianei (n. Gazdac). Absolvent al Liceului „Emil Racovita" din Cluj (1962). A urmat Facultatea de Filoiogie la Cluj si Bucuresti (1962-l967). Profesor la Adincata-Ilfov ' (1967-l968). Bibliograf la Biblioteca Acad. din Bucuresti (1970-l971). Redactor la Editura% „Univers" (197l-l981).
Debuteaza cu critica in Viata Romaneasca (1967). Colaboreaza la Gazeta literara. Luceafarul, Romania literara. Amfiteatru, Ramuri, Transilvania, Echinox. In 1971 publica prima monografie dedicata lui Ion Vinea , exegeza bazindu-se pe comparatism, mitocritica si psihanaliza. Lirica sa, extatica, posteminesciana, este influentata de Blaga si poezia germana: volum Soare, fintini, trandafiri (1972) si Inscriptii (1981). Premiul Asoc. Scriitorilor din Sibiu pe 1981.
In ciuda nivelului valoric inegal, volumul Soare, fintini, trandafiri (1972) revela o gindire poetica profund intelectualizata, nutrita dintr-o substantiala cultura literara si filosofica. De altfel, eseul monografic Ion Vinea (1971) este edificator pentru Sergiu Salagean insusi, deoarece in comentariul analitic el insista asupra unor teme si motive ce sint, de fapt, obsesii ale liricii sale (poezia e vazuta, in primul rind, ca extaz, cunoscind „trairile in care sufletul curatat de suferinta devine receptacol al puritatii").
Lirica lui Sergiu Salagean are o mare transparenta, dezvaluind voluptuoasa perceptie a glacialitatii translucide, a „purului inghet" care simbolizeaza o lume a esentelor. Gesticulatia poetului, constant spiritualizata, serafica, vine ca o dizlocare din carnal, ca o noua nastere, cu aureola unei mansuetudini lirice: „M-as vrea blajin si curatat de mine / Precum e mama dupa zamislire".
Nostalgia absolutiunii si a descarnarii extatice se materializeaza intr-un mitologem, in care ochiul lucid si purificat al Atenei sta fixat ca o „stela marina" in apele inselatoare, pline de ispite, ale lumii lui Proteus. in Horror sacrum, pieza reprezentativa a liricii sale, presimtirea sacrului imblinzeste spiritul („Preajma vibreaza de ghicita aripa a zeului / blind poemul"), dar si firea in genere, fiintele urcind in alte inalte ritmuri ce nu sint ale lor, iluminate de suflul trecerii Zeului, de magia lui muzical-apolinica. Interesul sau obsesiv pentru spiritualitatea elina sta sub semnul lui Holderlin (din Hyperions Schicksalslied). Astfel, Epifanie e o plingere a umanului, coborind, cutremurat, treptele destinului, iar Ciclu, o lauda a starii infantile, inchise in inocenta-i invulnerabila. O discursivitate reflexiva maculeaza insa, din cind in cind, insulele pure de lirism, din cauza tendintei exagerate de a explicita si poetiza intuitiile liminare. Fapt curios la un poet cu expresia rafinata, muzicala, care are capacitatea de a construi mari viziuni plutonice, scotind la lumina, din „ostroavele tacute ale mortilor", plasmuirile terifice care se pirguiesc „in cuptoarele de sub oceane grele". Alaturi de componenta apolinica, solara, exista in aceasta poezie si una chtoniana (ambele putind fi regasite si in volumul Inscriptii, 1981). Privirea lirica, initiata in lecturi psihanalitice, sondeaza „umbroase ape" sau umbla pe „umbritele poteci ale visului", cautind „ascunsul izvor al somnului" ori vreun „rod al racoroaselor subpaminturi". in descendenta lui Blaga , poetul e atras de acel „tarim al copilariei" din care ii vin „uitate adieri" de la „un popor de morti". Pe un ton de jubilatie imnica, in care Goethe este filtrat prin Blaga , se face elogiul „cenusii pline de seminte" si al zeitelor-mume, totul fiind pus sub semnul eternei reintoarceri: „E totul muma, totul e sicriu / Sau totu-i viu, o, totul este viu!" Daca discursivitatea nu dispare, uneori, nici in Inscriptii, tonul liric e aici mai direct si, deci, mai dramatic, purei contemplatii fiindu-i preferata trairea consumata pina la capat: „Ma bucur copilareste ca-i voi lasa fiului meu / mostenire / Propria-mi moarte".
OPERA:
Ion Vinea, Bucuresti, 1971;
Soare, fintini, trandafiri, versuri, Bucuresti, 1972;
Inscriptii, versuri, Bucuresti, . Traduceri: Hermann Hesse, Peter Camenzind, trad. de ~, Bucuresti, 1975;
Prosper M6nm6e, Studii asupra artelor din evul mediu, trad. de ~, Bucuresti, 1980.
|
REFERINTE CRITICE:
M, Petrisor, in Familia, nr. 10, 1971;
Alex. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 46, 1971;
FI. Manolescu, in Romania literara, nr. 48, 1971;
V. Tascu, in Tribuna, nr. 2, 1972;
I. Vartic, in Steaua, nr. II, 1972;
T. Tihan, in Steaua, nr. 4, 1973;
M. Petrisor, in Familia, nr. 9, 1981.
|
