Sargetiu Octav biografia
Sargetiu Octav opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SARGETIU Octav (pseudonimul lui Dumitru V. Popa), se naste la 23 oct 1908, comuna Vlad Tepes, judetul Calarasi - moare in 21 nov. 1994, Bucuresti.
Poet.
Provine dintr-o familie de tarani: Visan Popa si Maria (n. Cristea). Absolvent al Scolii Normale de invatatori din Calarasi (192l-l927). Director de scoala primara in comuna Mirzaci-Orhei (1927-l938). Redactor la ziarul Cuvtnt moldovenesc (Chisinau, 1938-l940), apoi la revista Albina si Caminul cultural si scoala taranului'(Bucuresti, 1940-l947); redactor al revista Viata Basarabiei (Bucuresti, 1940-l944). Director al Ateneului popular „Al. I. Cuza", Bucuresti (1948-l952) si al Caminului cultural „Stefan Gheorghiu" (1953-l956).
Debut in revista Brazda (Calarasi) in 1927, sub pseudonimul Dumitru Octav Sargetiu, care devine, din 1945, numele oficial. in 1929, semneaza pentru prima oara cu numele Octav Sargetiu poezia Sarmana plebe (in Tribuna, Calarasi). Alte colab. la: Revista Fundatiilor Regale, Gindirea, Convorbiri literare. Curentul literar. Vremea, Familia, Epigrama, insemnari iesene. Fapta, Claviaturi, Luceafarul (Sibiu), Steaua, Romania literara etc. Debut editorial cu volum Cintece in singuratate (1942; Premiul SSR), urmat de poemul Satul meu, povestea mea (1945).
Placheta de versuri Cintece in singuratate (1942), cu care debuteaza Sargetiu Octav, cuprinde o suita de „peisaje" basarabene, in limbajul unui traditionalism cuminte, de inceput de secol, din care nu lipsesc cliseele idilizante
„E limpede tot traiul cimpenesc
Si luna adormita prin poieni".
Tonalitatea dominanta e de cintec sentimental, evocind nostalgic „frumosii ani ce-au curs pe vad", „ale trecutului vapai", „veieatul" care „se surpa trist" - intr-o ambianta naturala propice reveriei romantice: )
Aluneca-ntomnarea spre declin
Cu freamate prelungi, aeriene,
Cu funigei ce luneca si vin
Peste dumbravi, in leganari alene".
La nivelul unei versificatii stingace se mentine poemul Satul meu, povestea mea (1945) - evocare a tinutului natal si a oamenilor locului („Mitrea lautarul", „popa Niculae", „Ilie Danciu-nvatator"). Versurile publicate, la intervale mari, in presa literara a ultimilor ani, ramin cu consecventa in tiparele clasice, fiind in majoritatea lor ode, inchinate trecutului glorios, „limbii noastre", „biruintelor si zidirilor" prezentului, Apoteozei patriei".
OPERA:
Cintece in singuratate, versuri. Bucuresti, 1942;
Satul meu, povestea mea, versuri, Bucuresti, 1945.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Carianopol, in Saptamina, nr. 41, 1983;
Al. Raicu, in Romania literara, nr. 42, 1983.
|
