Sanziana Pop biografia
Sanziana Pop opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
- Serenada la trompeta [Roman] |
POP Sanziana, se naste la 24 iun. 1939, Cluj.
Prozatoare.
Fiica medicului si ziaristului Gavril Pop (fost director al revista Tribuna din Brasov, colaborator cu Vania Gherghinescu la Claviaturi), si al Alexandrei (n. Lupan), prof.
Studii medii la Liceul German din Brasov (1950-l953) si apoi la Liceul de Fete nr. 3, Brasov (1953-l956); intre 1956 si 1960 urmeaza si absolva cursurile Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti. isi incepe activitatea literara cu recenzii si reportaje in Gazeta literara, Scinteia tineretului si Luceafarul. Din 1964, redactor la revista Luceafarul, sef de sectie.
Debut editorial cu volum de povestiri Nu te lasa niciodata (1966), urmat de romanul Serenada la trompeta (1969). Colaboreaza la majoritatea revista literare din tara; in publicistica a dat volum de reportaje Propuneri pentru paradis (1975), Scrisori din linia intii (1984) si, in colab., Viata cere viata (1974).
A tradus si prefatat proza de W.M. Diggelmann. a compus texte turistice pentru diverse ghiduri. Premiul de debut al Uniunii Scriitorului pe .
Proza si reportajele Sanzianei Sanziana Pop, alerte si dezinvolte sub raportul lexicului si al imaginatiei, sint confesiunile trucate ale unui temperament exploziv, derutat de propria-i exuberanta.
Ca efect al unui sondaj psihologic, proza Sanzienei Sanziana Pop se afla prefigurata, in liniile ei esentiale, chiar in volumul de debut. Cartile de mai apoi aduc in plus nuante ale atitudinii, dar mai ales vadesc efortul de definire a unei sensibilitati in alerta. Nu semnificatia inalta a psihologicului e cautata, ci limpezirea unor stari engmatice. Investigatia nu merge mai departe de aura propriului temperament, sfirsind in jubilatie orgolioasa si in admiratie bucuroasa.
Povestirile din Nu te lasa niciodata (1966) transcriu sentimente si senzatii de o prospetime delicata, reverii si aventuri imaginare, curiozitati si nostalgii rebele, adica acele stari de spirit ivite din efortul de elucidare a nedumeririi. Introspectia are insa si intelesul de descoperire a misterului adolescentin, surprins intre inertia extazierii si complexul neintelegerii. Ploaia de vara, corpul atletic al jucatorului de rugby, „dragostirea" unei fete pe deal sint citeva amanunte care-i produc eroinei candori si fascinatii senzoriale.
Temperament frenetic, prozatoarea face in fond un elogiu al senzualitatii, inteleasa ca manifestare eliberatoare si atitudine nonconformista in fata prejudecatilor. Evaziunile in imaginar au sensul subteran de traire secreta a unor sentimente interzise. Revelatiile feminitatii genereaza nelinisti insidioase si dorinte echivoce. Stilul insusi e plin de concretete traducind imagini carnal-realiste: „Am luat-o la fuga printre vipere. Curgeau in aer, verzi, cu limba rosie si oparita si-mi fulgerau ochii". Plasticitatea viziunilor este elementul cel mai redutabil al acestor proze relatate la persoana intii, intr-un ton franc, incitam. „Romanul" Serenada la trompeta (1969) este interesant mai mult prin realizarea stilistica, nefiind superior povestirilor, in esenta.
Confesiunea sufera pe alocuri de sterilitate, esuind in verbalism. in schimb, definirea concreta a abstractiunilor se retine: „Stateam intinsa asteptind plinsul. Urca pe mine ca un paianjen"; „emotia imi sari in spate ca o pisica" etc. Reusite sint si citeva dialoguri, unele pasaje absurde, viziunile chagalliene dar, mai ales, starea de continua alerta. Avalansa de stari, excesul de vitalism nu comunica mai mult decit o senzatie si un sentiment. Neavind aptitudini pentru constructia epica, Sanziana Pop atrage in schimb prin relatarile scurte despre stari si sentimente, despre excesul trairii ca impas al cunoasterii. Sub un titlu combativ (Scrisori din linia intii, 1984), Sanziana Pop isi aduna publicistica din ultimii ani, grupind-o cu rabdare si migala in mai multe sectiuni, pentru a da o imagine fidela despre diversitatea investigatiilor si despre ne-sfirsitele disponibilitati reportericesti.
Vanitatea noastra literara ne impinge in asemenea cazuri sa descoperim in mantaua reportajului captuseala prozei si sa decretam publicistica drept literatura veritabila. Cine a urmarit astfel de intimpinari critice nu se poate sa nu fi observat cabotinismul argumentatiei, ca si cum publicistica ar fi o ruda saraca a literaturii. Nevoia meschina de a chinui genurile numai de dragul complezentei nu e mai putin jalnica decit incompetenta. Volumul nu e nici mai mult, nici mai putin decit o carte de reportaje scrise cu talent, cu vigoare stilistica si cu o frenezie care se transmite intacta la lectura.
Sigur, mina prozatoarei se simte peste tot, si e firesc sa fie asa, pentru ca reportajul sa nu devina o naratiune inerta, insa atita vreme cit gasim in relatare un triumf al adjectivului, e greu sa spunem ca avem de-a face cu proza curata. Acestea sint servitutile reportajului, specie oportuna si hibrida, scrisa la cald, care traieste tocmai din simpaticele ei imperfectiuni. imbracata in hainele reporterului, prozatoarea Sanziana Pop se adapteaza repede la obiectul intreprinderii, procedind in consecinta. Stilul e specia: „munca vie, adevarata"; „profunda emotie"; „inalta profesionalitate"; „magica eficienta"; „chipul lor luminos" etc. Cu citeva exceptii, naratiunile din Scrisori din linia intii sint niste reportaje in viteza, cu o fraza alerta, aproape galopanta, organizata prin juxtapuneri si anafora. Condeiul e cel mai adesea avid de informatie, vehiculind in pagina un torent de imagini. Autoarea are insa si momente in care profesionalismul publicistului e infrint de orgoliul prozatorului; stilul rapid, functional, denotativ face loc treptat descriptiei senzuale, perceptiei proaspete si fruste.
Comparatia are pregnanta celei din Serenada la trompeta, romanul memorabil in multe privinte. Iata cum descrie prozatoarea senzatia regasirii identitatii, intr-o pagina care pare smulsa din roman: „Am, ori de cite ori ma duc in nordul Ardealului, sentimentul - ciudat, poate, pentru cei care n-au plecat niciodata de acolo - ca-mi descopar identitatea, ca ies din provizorat ca dintr-o piele de sarpe regasin-du-ma, intr-un nesperat echilibru, la capatul celalalt al calatoriei, in mijlocul unui paradis" (Monolog sub reflector). Dar cele mai frumoase reportaje sint cele din sectiunea Amintiri din casa soarelui, epurate de emfaza Revelatiilor, de pilda, si redactate intr-un alt registru stilistic, in linia romanului, poate si pentru ca obiectul relatarii e mai intim legat de viata interioara a autoarei. Descrierea statuii lui Honterus, din Brasov, e in aceasta privinta antologica; prozatoarea a redevenit ea insasi: „Asa ca Tata Honterus are rochie lunga si toata iarna pasarelele isi fac cuiburi pe dedesubt. Primavara, cind din cuiburi ies pui, sub rochia lui Tata Honterus e delirul orasului: Honterus incepe dintr-o data sa ciripeasca si nu stiu daca Francisc din Assisi se-ntelegea mai bine cu zburatoarele" (Interior de burg). Notind ca in acest volum sint multe fragmente de proza, nu inseamna ca dau cartii alte dimensiuni decit cele reale. Scrisori din linia intii e un excelent volum de reportaje, contaminate de retorism, pretiozitate si clisee in primele doua sectiuni, consistente, ingrijite si vizibil mai substantiale in partea a doua.
In cele mai bune naratiuni (Portret de adolescent cu griu, Adio, dragostea mea. Singuratate pentru doi, Interior de burg, Sa aparam soarele. Scene de iarna, constelatia Orion) Sanziana Pop a iesit de sub semnul urgentei, fascinatia nitel cam teatrala pentru excavatoare, combinate si utilaje facind loc privirii in adincime, introspectiei, problematizarii, ca in excelentele Scene de iarna din final. Interesul pentru sociologie din prima parte, admirabil, dar cam ostentativ, devine treptat curiozitate pentru viata launtrica. Nu pot trece cu vederea, in primele reportaje, nici peste un anume entuziasm de gala, destul de contrafacut daca avem in vedere ca, in ultimul timp, reportajul s-a emancipat si nu mai are nevoie de amplificator pentru mirari. Progresia pe care o inregistreaza insa volumul, o data cu cea de-a treia sectiune, arata o mutatie limpede in structura lui, o trecere de la extrovertire la sondarea interioritatii, de la sociologie la psihologie. Reflectia, interogatia iau locul exclamatiei, iar reporterul frenetic de la inceput incepe sa bata in retragere, macerat de nostalgii secrete. Scrisori din linia intii contine si numeroase reflectii artistice, dezvaluind adica o limpede constiinta a scrisului.
Reporterul nu mai e, aici, o instanta, ci un scriitor onest care infrunta limitele cuvintului, fortind vocabulele sa prinda intreaga semnificatie a realului. Majoritatea relatarilor sint niste metareportaje care se incheaga pe masura ce se comenteaza. Epicul, in genere absent, vine tocmai din aceasta poveste textualista, caci fiecare reportaj are o istorie a lui pe care autoarea o infatiseaza admirabil si, de ce sa ascund, mai interesant e, de fiecare data, nu ce intentioneaza reportajul, ci cum a luat el nastere. Cea mai concludenta naratiune care-si contine pe larg autoreferinta e Portret de adolescent cu griu; prozatoarea relateaza cum se face un reportaj si cum reporterul ajunge sa scrie o povestire interesanta despre toate aceste preparative, povestire care devine chiar reportajul cu pricina.
OPERA:
Nu te lasa niciodata, povestiri, cuvinl inainte de Gh. Achitei, Bucuresti, 1966;
Serenada la trompeta, roman. Bucuresti, 1969;
Viata cere viata, reportaje, Bucuresti, 1974 (in colab. cu Gabriela Melinescu): Propuneri pentru paradis, reportaje. Iasi, 1975;
Scrisori din linia intii, reportaje, Bucuresti, 1984. |
REFERINTE CRITICE:
V. Cristea, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1966;
G. Dimisianu, in Gazeta literara, nr. 34, 1966;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 9,1966;
M. Ungheanu, in Ramuri, nr. 10, 1966;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1969;
I. Negoitescu, in Tribuna, nr. 7,1969;
M. Iorgulescu, in Ramuri, nr. 4, 1969;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 6,1969;
V. Cristea, Interpretari critice, 1970;
S. Damian, Intrarea tn castel, 1970;
M. Ungheanu, in Convorbiri literare, nr. 19, 1972;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 40, 1974;
M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 29, 1975;
C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977;
F. Neagu, in Romania literara, nr. 4, 1979;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 44, 1984;
R.G. Teposu, in Flacara, nr. 4;
39,1985;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 6, 1985.
|
