Sandu Tudor biografia
Sandu Tudor opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TUDOR Sandu (pseudonimul lui Alexandru Theodorescu), se naste la 1899, Bucuresti - moare in 1960, Bucuresti.
Poet.
Ofiter de marina si prof. secundar, tuns intru monahism sub numele de Agaton la Manastirea Antim (1948).
Initiaza si participa la miscarea spirituala a „Rugului aprins". Este arestat si, dupa o detentie de trei ani, se retrage mai intii la schitul Crasna (Gorj), apoi, sub numele de Daiuil, la schitul Rarau. Arestat din nou (1958), este intemnitat la Gherla si Aiud. Colaboreaza la Cuvintul, Gindirea, Contimporanul, Convorbiri literare etc. Debut editorial cu volum de versuri Comornic (1925). Alte voi.: Acatistul Preacuvhsului Parintelui nostru, Sfintul Dimitrie cel Nou Boarul, din Basarabov (1942) silmn-Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului (1987).
Ezitind, dupa expresia lui Ov. S. Crohmalniceanu , intre „inspiratia bizantina", „voievodala" si cea „macabro-simbolista", poezia lui Sandu Tudor construieste, cu migala, un teritoriu artistic dominat de tacere, un spatiu ce exprima, prin toate detaliile sale, o jale cosmica, universala (neimpartasita, neaparat si intru totul, de eul liric). Avem a face, asadar, cu un univers agonic, cu o liniste funebra in care materia (autumnala, indeosebi: frunzele) se descompune lent si inexorabil. Miresme thanatice se insinueaza pretutindeni („miros putred de foi", „miros greu dospit si bolnav"), ciclul viata - moarte e interpretat concret - ca o trecere a trupului, a defunctului insotit de semenii inca vii, in piine, in hrana, in laptele matern etc. etc. Totul asteapta, totul tinjeste. Totul pare a luneca, inevitabil, spre haos. Contrastul nu intirzie, insa, sa se arate, impotriva ,,mirosului bolnav" se ridica„mistica mireasma a crinilor"; impotriva destramarii, a lui Satan (care jubileaza contemplind .jalea firii"), se ridica „apoteozele" ce „se sparg in zare", poate chiar individul (asemanator unui crucifix), in orice caz simtamintul echilibrului mistic. Sandu Tudor nu este, deci, numai un poet al entropiei universale (pe care o cinta insistent, dar cu mijloace modeste), ci si al inrudirii si determinismului universal („amurgul parea ca-i minjit/ in propriu-mi singe"), carora le-a gasit, in cele din urma, o justificare religioasa, intreaga dezbatere se desfasoara in coordonate largi (sugestia departarii: zarea; a altitudinii:
„Muntele plesuv, impietrit sihastru"), deseori tabloul - incremenit in tacere - fiind sfisiat („strapuns"), pe neasteptate, de un stimul vizual sau sonor (o pasare, un corn de vinatoare), ceea ce aduce un binevenit element de surpriza in derularea, mult prea inceata, a imaginii si a stihului.
OPERA:
Comornic, versuri, Bucuresti, 1925;
Acatistul Preacuviosului Parintelui nostru, Sf. Dimitrie cel Nou Boarul din Basarabov, Bucuresti, 1942;
Imn - Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, Madrid, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane (1900-l937), 1937;
G. Calinescu, Istoria;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II.
|
