Sandu Teleajen biografia
Sandu Teleajen opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TELEAJEN Sandu (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), se naste la 6/20 febr. 1893, comuna Homoriciu, judetul Prahova - moare in ? aug. 1963, Iasi.
Poet, prozator si dramaturg.
Fiul invatatorului Platon Morcovescu si al Anei (n. Manole).
Scoala primara in satul natal, liceul la Ploiesti, Facultatea de Filosofie inceputa la Bucuresti, terminata la Univ. din Iasi. Urmeaza si Conservatorul iesean. Artist societar la Teatrul National din Iasi (din 1918), prof. de psihologie si estetica la Conservatorul din Iasi (vreme de patru ani), director al Teatrului National din Iasi (1937-l939). A publicat revista Cuvintul nostru (1912), iar impreuna cu altii, Gindul nostru (1922-l928), Pagini moldovene. Cadran.
Colaboreaza si la Adevarul literar si artistic, Sburatorul, Flacara, Tribuna, insemnari iesene. Revista Fundatiilor Regale, Flamura, Azi, Teatrul.
Debut editorial cu placheta de poezii Lacrimi de copii (1912). intr-o activitate de patru decenii dedicata scenei si scrisului, Sandu Teleajen a cultivat schita si nuvela (Casa cu muscate albe, 1925; Povestile lui Hinu Ion, 1925; Ard zapezile, 1962), poezia (Lacrimi de copii, 1912; Au inflorit castanii, 1924), piesa de teatru (Craiul-Vint, 1925; Cuiburi sfarimate, 1925 - in colab.; Mosnenii, 1927) si romanul (Porunca inimii, 1933; Drumul dragostei, 1934; O fata singura, 1937; Turnuri in apa, 1937; Legiunea de onoare, 1940), fiind un creator prolific, de factura lirica, evocativa. Traduce (nepublicate in voi.) din Racine, Moliere, H. Duvernois, L. Pirandello, Pierre Wolf. A semnat si cu pseudonimul St. P. Morcovescu, Sandu Tel., Tudor Zaganu.
Inceputurile lui Sandu Teleajen din plachetele Lacrimi de copii (1912), Au inflorit castanii (1914) contin versuri epigonice, facile, putin personale, in care se imbina, „limonadiu si schiop", accente din Alecsandri , Eminescu si Cosbuc , prelucrari in ritm folcloric, balade cu scenerie eroica, ihtr-un cadru bucolic, sentimentalizam, usor desuet, dar si o poezie intimista minora, cu exces de diminutivali agasante.
Schitele si nuvelele (Casa cu muscate albe, 1925; Povestile lui Hinu Ion, 1925) sint in realitate povestiri lirice, „spovedanii", resuscitind epoci cu moravuri patriarhale, in linia romantismului minor al samanatorismului. Prin doza de adevar si emotie evocativa Iorga il situa in mod exagerat in imediata vecinatate a lui Sadoveanu . Imixtiunea deasa a autorului in fluxul relatarii, stilul confectionat, nota fatalista a unor situatii patetic-lacrimogene, inclusiv expresia excesiv rusticizanta, strica autenticitatii multor pagini. Omul de teatru a oferit scenei piese, singur sau in colaborare (Cuiburi sfarimate, 1925; Craiul-Vint, 1925; Mosnenii, 1927), drame istorice, poeme dramatice in versuri sau comedii politice (partial tiparite), acuzat fataliste, cu un dramatism cautat, cu personaje-intruchipari ale folclorului, boieri si mosneni. in roman, Sandu Teleajen abandoneaza treptat romantismul desuet al povestirilor in beneficiul unei proze realiste, in care obiectivarea a fructificat uneori structurile epice. Romanul de debut, Porunca inimii (1933), nu corespunde inca tuturor rigorilor genului (un bun scenariu, galopant si atit -Perpessicius ); cu situatii senzationale, tenebroase (iubiri fatale, interventia deus ex machina a razboiului in solutionarea destinelor), efuziunea lirica estompeaza analiza psihologica. Sandu Teleajen transcrie cu usurinta stilul metaforizam al lui . Teodoreanu , „medelenizind". Superior esteticeste. Drumul dragostei (1934), roman erotic de initiere si reeducare sexuala, se inscrie in obsesia pansexualista a epicii momentului, dar prin buna reconstituire picturala a Ploiestiului din timpul retragerii, imaginea domestica a vietii patriarhale incalzita de afectiunea filiala, este o creatie echilibrata, de pe acum onorabila, epurata stilistic.
Celelalte romane releva maturizarea talentului sau, o abilitate de mestesugar. In Turnuri in apa (1935) Sandu Teleajen ne-a oferit cea mai autentica evocare a lasului, a boemei sale artistice, elogiu al iubirii, femeii si vinului, prieteniei si spiritului. O fata singura (1937) plaseaza actiunea in Bucurestiul postbelic, americanizat, sublimind-o in planul etic al nazuintelor si resorturilor omenesti decise de experienta durerii si de capacitatea sacrificiului dezinteresat. Legiunea de onoare (1940), roman de razboi, tentativa de fresca a ostilitatilor primei conflagratii mondiale, ii ofera cadrul ideal pentru a-si satisface gustul pentru senzational, melodramatic, o teatralitate patetica imprumutata vietii. Vibreaza aici si citeva accente de tragism autentic, decise de suferinta individuala sau colectiva. Tirziu, un volum de povestiri (Ard zapezile, 1962) evoca cu destul fler narativ razvratirile taranesti de la 1888 la 1907 pe meleagurile natale. Cu cusururi si calitati (subiecte generoase, povestire fluenta), Sandu Teleajen este un romancier onorabil.
OPERA:
Lacrimi de copii, Ploiesti, 1912;
Au inflorit castanii. Cintece si balade, Iasi, 1924;
Casa cu muscate albe, nuvele si schite, Iasi, 1925;
Povestile lui Hinu Ion, Bucuresti, 1925;
Cuiburi sfarimate, drama in 3 acte. Iasi, 1925 (in colab. cu A. Pascu);
Craiul-Vint, poem dramatic in 3 acte, Arad, 1926 (in colab. cu A. Pascu);
Mosnenii, drama in 3 acte, Arad, 1927;
Porunca inimii, roman in doua parti, I. Umbra si vis;
II. Rascrucile dragostii. Iasi, 1933;
Drumul dragostei, roman, Bucuresti, 1934;
O fata singura, roman, Bucuresti, 1937;
Turnuri in apa, roman. Bucuresti, 1937;
Legiunea de onoare, roman, Bucuresti, 1940;
Ard zapezile, povestiri. Bucuresti, 1962. |
REFERINTE CRITICE:
N. Iorga, Ist. Ut. cont., U;
E. Lovinescu, Istoria;
Perpessicius, Mentiuni, I, V, VI, VII;
G. Calinescu, Istoria;
Perpessicius, Opere, II, VI, VII;
Const. Ciopraga, in lasul literar, nr. 8,1963;
G. Calinescu, Ulysse, 1967;
A. Leon, Umbre, II, 1972;
I. Maftei, Personalitati iesene, III, 1978.
|
