Sanda Movila biografia
Sanda Movila opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MOVILA Sanda (pseudonimul Mariei Ionescu-Aderca), se naste la 7 ian. 1900, comuna Cerbu, judetul Arges — moare in 13 sept. 1970, Bucuresti.
Poeta si prozatoare.
Fiica lui Ion lonescu, mic negustor, si a Mariei (n. Niculescu).
Sotia lui Felix Aderca. Studii secundare si liceale la Pitesti (191l-l919). Licentiata a Facultatii de Litere si Filosofic specialitatea franceza, a Univ. din Bucuresti (1924). Functionara la Ministerul Instructiunii Publice.
Debuteaza cu poezia antirazboinica 8 octombrie, in Universul (1916). Remarcata de E. Lovinescu, Sanda Movila ii datoreaza pseudonimul si aparitia in pag. Sburatorului (1921). Prima scriere in proza.
Pata de umbra, apare in Sburatorul literar (1922), unde mai publica Viata, Cel din urma vis, Gtnduri. Debut editorial cu volum de poezii Crinii rosii (1925). Colaboreaza la Curierul artelor, Lumea copiilor. Vremea, Revista Fundatiilor Regale, Adevarul literar si artistic. Veac nou, Flacara, Viata Romaneasca, Romania literara. Luceafarul s.a. Traduce, singura sau in colab. din Verlaine (Les Fetes galantes), Leconte de Lisle (Vapiphanie), A. Gaidar (Timur si baietii lui), Lev Kassil (Cupa gladiatorului), A. si C. Centkiewicz, (S.O.S. Oameni pe banchiza!), G. Zapolska (Imagini). Alternind poezia (Crinii rosii, 1925; Calatorii, 1946; Fruct nou, 1948; Versuri 1966), povestirile (Neuitatele calatorii, 1958; Ctte se petrec pe mare, 1962) si romanele (Desfiguratii, 1935; Nalucile, 1945; Marele ospat, 1947; Pe vaile Argesului, 1950; Viata In oglinzi, 1970), opera scriitoarei valorifica virtutile imaginatiei decorative in evocari vii, unde trecutul traieste in limpezimi de acuarela.
Primele experiente semnificative din viata autoarei sint lecturile (Eminescu, Poe, Hoffmann, D. Anghel, Vigny, Baudelaire), la 14 ani, tentativa de roman O inima zdrobita (16 pagini), semnat Ana Maria Villara, traducerile in versuri din Verlaine (Les Fetes galantes) si Leconte de Lisle (L'Epiphanie), in fine, razboiul. Titlul poeziei debutului marcheaza data mortii pe front a unei fiinte apropiate - Stefan Mirza, din romanul autobiografic de mai tirziu, Pe vaile Argesului (1950), unde e valorificat si jurnalul tinut in 1916 de protagonista, domnisoara Rina, inscrisa pe atunci la Crucea Rosie din Pitesti.
Absenta declarata a „spiritului de observatie", unita cu predilectia pentru literatura fantastica si dorul de duca, definesc atit pe „fata din fantasme", cit si poezia din anii inceputului, document al „ratacirii in irealitati". Simtul decorativului si al exoticului, deopotriva al amanuntului evocator, dus la virtuozitate in Crinii rosii (1925), se exerseaza in versuri cu ecouri din Maeterlinck, Verlaine sau O mie si una de nopti. Sint „gratioase broderii pe evantalii", unde atmosfera stranie, cu siluete vagi, inconsistente, de „pale vedenii" din „feerice parcuri imaginare", obsesiile cromatice, comune picturii pe lame de sidef, profuzia portelanurilor, agatelor, safirelor, fildesurilor, lotusilor, palmierilor, columbelor, parfumurilor de petunii si laur, chemarea incerta spre „Cythera inflorita", in fine, „voluptatea neimplinita" ori „albele extazuri", captate in fluiditatea versului liber, vin, toate, din simbolism. Peisajele si figuratia poemelor publicate ulterior in periodice se diversifica prin aparitia unor „ingeri negri" si „vraci blestemati", magi si walkyrii, regi iageloni si printese barbare din anul „o mie si citeva sute", iviti fantomatic la ceasuri vesperale in cadre de rafinata alcatuire gotica, unde mai staruie zvonuri din „Nordul heraldic".
Parasind ambianta legendelor medievale, poezia „anotimpurilor macerate", cind „ora s-a oprit", „ziua a scazut", „se lasa seara", din anii senectutii, cistiga in profunzime prin scrutarea neiertatoare a universului launtric. Aici pandantul poeziei de tinerete - numita cu amara autoironie
„din veacul oamenilor in carete cu geamuri si smalturi
cind sensul vietii era-ntr-o cupa
cu buze de clestar si-ntr-o floare
bolnava de melancolie" - va fi reprezentat de „toamnele putrede", „saloanele pustii" si „gradinile bolnave", de iluzia prieteniilor „construite pe naivitate si confuzie" ori de „vestirile delicate si suave" ale mortii.
Motiv specific tuturor virstelor poetice ale autoarei, oglinda atrage atentia mai ales ca „ochean profund" ce resoarbe si amplifica durerea. incredintarea, dobindita din lectura lui O'Neill, ca, la rindul ei, „memoria este pardosita cu oglinzi" sta la baza reconstituirii din romanele Sandei Sanda Movila Desfiguratii (1935) vadeste, dupa unii, „precis talent epic" (Perpessicius) si „capacitatea de-a sugera o atmosfera densa de lirism" (P. Constantinescu), dupa altii „negura lirica" proprie prozei poetilor (M. Sebastian) sau „fumul de vaporozitate care face toate cetoase" (Calinescu). Nuvelistica Nalucilor (1945) isi extrage materia din amintiri, calatorii si vise, unde imobilismul provincial e compensat de dinamica „episoadelor" si viziunea caleido-scopica a vietii bucurestene ritmate de „ceasurile" orasului. Marele ospat (1947) e reluat cu titlul Viata in oglinzi in anul mortii autoarei (1970).
Aici protagonistul este captivul unei obsesii, luminate de prozatoare din mereu alt unghi, prin jocul primejdioaselor oglinzi ale amintirii, al caror luciu aparent ascunde fiinte si obiecte mutilate, frinturi de cuvinte intretaiate, sunete confuze rechemate din tumultul numai temporar potolit al trecutului. Imposibila izbavire de tirania memoriei prilejuieste un proces al vinovatiei din duplicitate si al singuratatii punitive, intr-o analiza discreta a mediocritatii sufletesti.
OPERA:
Crinii rosii, versuri. Bucuresti, 1925;
Desfiguratii, roman. Bucuresti, 1935;
Nalucile, roman. Bucuresti, 1945;
Calatorii, versuri. Bucuresti, 1946;
Marele ospat, roman. Bucuresti, 1947;
Fruct nou, versuri. Bucuresti, 1948;
Pe vaile Argesului, roman. Bucuresti, 1950 (ed. revazuta de autoare, 1968);
O vara la Sipotul fintinilor. Bucuresti, 1957;
Neuitatele calatorii, povestiri. Bucuresti, 1958;
Cite se petrec pe mare, povestiri. Bucuresti, 1962;
Versuri, pref. de D. Micu, Bucuresti, 1966;
Viata in oglinzi, roman. Bucuresti, . Traduceri: Arkadi Gaidar, Timur si baietii lui, trad. de V. Carausu si ~, Bucuresti, 1950;
Alina Centkiewicz si Czesiaw Centkiewicz, S.OS. Oameni pe banchiza, in romaneste de ~ si Iosif Wulin, Bucuresti, 1965;
Lev Abramovici Kassil, Cupa gladiatorului, in romaneste de - si Natalia Radovici, Bucuresti, 1965;
Gabriela Zapolska, Imagini, in romaneste de ~ si J. Georgian, Bucuresti, 1967.
|
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu. Istoria III;
G. Calinescu, Istoria;
Aurelia Batali, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1968;
B. Buzila, in Magazin, nr. 663, 1970;
Z. Stancu, in Scinteia tineretului, nr. 6634, 1970;
Eugenia Tudor, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1970;
L. Petre, in Arges, nr. 1, 1971;
Z. Stancu, Viata, poezie, proza, 1975;
A Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II.
|
