Sadoveanu Mihail biografia
Sadoveanu Mihail opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SADOVEANU Mihail (numele la nastere: Mihail Ursachi; numele Sadoveanu e legalizat in 1891), se naste la 5 nov. 1880, Pascani, judetul Iasi - moare in 19 oct. 1961, Bucuresti.
Fiul lui Alexandru Sadoveanu, avocat, si al Profirei (n. Ursachi), fata de razesi din satul Verseni. Scoala primara in Vatra Pascanilor (1887-l891), cu invatatorul M. Busuioc, evocat in Domnu Trandafir. Absolva gimnaziul „Alecu Donici" din Falticeni (1892-l897), director Vasile Lovinescu, tatal lui E. Lovinescu.
Intre 1897 si 1900, studii la „Liceul National" din Iasi, avindu-l director pe filologul Vasile Burla. in 1900 se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti insa, atras mai mult de boema literara a capitalei, nu frecventeaza cursurile. Scoate, impreuna cu Matei Rusu, trei nr. din revista Lumea (1899). in 1901 se casatoreste cu Ecaterina Bilu si are unsprezece copii, incorporat la un regiment din Falticeni (1902), apoi copist la Casa Scoalelor (1904), functionar la Directia Artelor din Ministerul Instructiei si Cultelor (1905) si, din nou, la Casa Scoalelor, unde se ocupa de „instiintari si cereri in legatura cu comorile". Revine la Falticeni (1906); dupa rascoalele taranesti. Spini Haret il numeste inspector al cercurilor culturale satesti si al bibliotecilor populare (1907).
Tipareste, cu Artur Gorovei, gazeta populara „de educatie cetateneasca si indrumare economica" Ravasul poporului (1907). in colab. cu St. O. Iosif, II. Chendi si D. Anghel editeaza revista Cumpana (nov. 1909 - apr. 1910).
Director al Teatrului National din Iasi (1910-l919). Participa, ca sublocotenent in rezerva, la razboiul balcanic (1913). Din insarcinarea Marelui Cartier General al Armatei editeaza ziarul Romania (1916-l917), alaturi de I. Minulescu si P. Locusteanu. Stabilit la Iasi, scoate impreuna cu G. Topirceanu revista insemnari literare (2 febr. - 21 dec. 1919), reaparuta intre 1936 si 1940, cu titlul insemnari iesene, sub directia lui Sadoveanu Mihail, G. Topirceanu, M. Codreanu si Gr. Tr. Popa. Scoate revista Lumea — bazar saptaminal (1924-l926). Viziteaza Olanda (1927) si Constantinopolul (1929). Revine la Bucuresti (1936) si preia directia ziarelor Adevarul si Dimineata. Un grup de scriitori, oameni de arta si cultura (L. Rebreanu , E. Lovinescu , M. Ralea , G. Calinescu , A. Otetea, Al. Philippide, Sadoveanu Mihail Cioculescu, C. Radulescu-Motru s. a.) semneaza in Dimineata din 1937 Protestul intelectualilor, ripostind violentelor atacuri ale gruparilor de dreapta impotriva lui Sadoveanu Mihail Dupa moartea primei sotii, se casatoreste cu Valeria Mitru (1942). Calatoreste in URSS (1945). Pe linga activitatea literara, are acum si o bogata activitate politica. Este membru al prezidiului Adunarii Deputatilor (din 1947) si vicepresedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale (din 1948).
Din 1940, este presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. Seful delegatiei romane la Congresul Mondial al Pacii de la Paris (1949); in acelasi an participa la reuniunea de la Roma a Comitetului Mondial al Partizanilor Pacii.
Debuteaza sub pseudonimul Minai din Pascani, in revista Dracu (1897), cu schita Domnisoara M din Falticeni (semneaza intiia oara cu numele sau in Vieata noua, 1898). Debut editorial cu patru voi.: Povestiri, Soimii, Dureri inabusite si Crisma lui Mos Precu (1904). N. Iorga numeste acest an „anul Sadoveanu", „dupa acela dintre scriitori care s-a ridicat in cuprinsul Iui, yraftx-0 bogatie de activitate admirabila. la ituatia de cel mai citit si mai iubit dintre nuvelistii de astazi". Colaboreaza la Pagini literare. Opinia, Convorbiri literare, Samanatorul, Revista idealista, Fat-Frumos, Revista moderna, Minerva. Viata Romaneasca, Universul. Adevarul literar si artistic, iar dupa 1944 la Romania libera, Veac nou, Jurnalul de dimineata, Scinteia etc. Membru corespondent (1916), apoi membru activ al Acad. Romane (1923), cu un discurs de receptie despre Poezia populara.
Publica aproape o suta de volum din care unele marcheaza momente esentiale in istoria literaturii romane: Hanu Ancutei (1928), imparatia apelor (1928), Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929), Baltagul (1930), Creanga de aur (1933), Fratii Jderi, I-III (1935-l943), Divanul persian (1940), Ostrovul lupilor (1941). Dupa al doilea razboi mondial, rescrie Soimii sub titlul Nicoara Potcoava (1952). A semnat si cu pseudonimul M. Sadoveanu Mihail Cobuz, Sadoveanu Mihail Prisacaru, C. Sateanu, Ilie Puscasu. Traduce din H. Heine si I. Turgheniev. La implinirea virstei de 80 de ani este sarbatorit in toata tara. Nu peste mult timp va trece in lumea umbrelor, plins de G. Calinescu intr-o memorabila Cronica a optimistului: „Omul de toate zilele s-a mistuit lasind in locu-i simulacrele sale de piatra si de bronz. Ce-a fost al fiecaruia dintre noi a devenit al tuturor, el e acum numai al poporului din care a iesit". Opera, „ca o fresca rezumativa, contopita cu geneza noastra psihica" (M. Ralea ), este expresia unui mod de simtire autohtona si „unul din punctele cardinale de sensibilitate nationala" (P. Constantinescu). Premiul Acad. Romane pentru volum Povestiri (1904); Premiul de Stat pentru romanele Mitrea Cocor (1949) si Nicoara Potcoava (1952); Medalia de aur a pacii pe 1950 si Premiul Lenin pentru pace pe 1961.
Apreciat ca un scriitor incomparabil, Sadoveanu Mihail a fost de fapt comparat cu aproape toti scriitorii lumii. Tonul l-a dat, ca de obicei, G. Calinescu : „El are realismul unui Balzac si melancolia unui romantic". La inceputurile sale, prozatorul era, cel putin, raportat la contemporanii imediati, ori la scriitori ce l-ar fi putut influenta. Mai tirziu, analogiile au devenit reiorice. O explicatie a acestui interesant fenomen trebuie sa tina cont de imprejurarea ca marele scriitor, printre cei mai de seama ai literaturii noastre, nu mai eslrf simtit, dupa primul razboi mondial, adica tocmai atunci cind isi scrie cartile fundamentale, contemporan cu contemporanii lui. Nu e romancier, intr-o epoca in care romanul acapareaza proza. Este, cum spune Paul Georgescu , „un scriitor de tip arhaic, epopeic, mitic si tragic", intr-un moment in care romanul e psihologist, intelectualist, experimental si autobiografic. Nu pare a participa la nici una din tendintele innoitoare ale prozei moderne. Are o viziune romantic-paseista asupra lumii, fiind un contemplator ce tinde spre impacarea conflictelor reale prin meditatie. Lucrurile se cuvin insa privite mai indeaproape. Debutind in 1904, Sadoveanu Mihail se afla in toata prima perioada a literaturii sale sub inriurirea prozei secolului al XlX-lea. O parte din surse le-a indicat el insusi, altele sint si ele vizibile cu ochiul liber: Daudet, Maupassant, Zola, Dickens, Turgheniev, Sienkiewicz. Continua deci linia realismului sentimental si a naturalismului descriptiv. Din literatura romana, modelele sint Neculce, Creanga, povestitorii populari anonimi, I. L. Caragiale, Vlahuta, G. Sion, N. Gane si Duiliu Zamfirescu. in 1928, cu Hanu Ancutei, incepe opera maturitatii lui artistice; nu putini vad o „ruptura" intre ea si cea anterioara. Intre 1904 si 1928, literatura insasi se schimbase foarte mult, la noi ca si pretutindeni, razboiul sapind un abis intre doua lumi. Secolul al XlX-lea se sfirseste de fapt in marasmul razboiului.
Problema este daca evolutia lui Sadoveanu Mihail poate fi privita in sensul evolutiei artistice generale. Impresia aproape unanima a fost ca nu. El continua sa para mai legal de Anatole France decit de Proust si Gide, de mostenirea romantismului si a naturalismului decit de Thomas Mann si de Hermann Hesse, ca sa nu mai vorbim de Kafka, Musil, Virginia Woolf, Malraux sau Camus. Si totusi, Sadoveanu Mihail e mai tinar cu citiva ani decit primii, iar o parte din opere ii apar impreuna cu acelea ale ultimilor: Baltagul, in acelasi an cu Calea Regala, primul volum din Fratii Jderi este din anul Omului fara insusiri, iar al treilea, din anul Jocului cu margelele de sticla. Dintre romani, Sadoveanu Mihail este contemporan cu patru generatii de prozatori: cu toti supravietuitorii secolului al XlX-lea si cu toti reformatorii prozei noastre in secolul al XXlea. Este el insusi un supravietuitor sau un reformator? Tematic, o parte din opera lui Sadoveanu Mihail se inspira din viata moderna. El a scris un numar destul de mare de romane (Oameni din luna; Venea o moara pe Siret; Locul unde nu s-a intimplat nimic; Pastele Blajinilor; Cazul Eugenitei Costea; Morminte etc.) ce pot fi numite, cu un termen de azi, de actualitate, chiar daca valoarea lor este sub aceea a romanelor istorice ori a povestirilor. intiiul lucru ce se observa in ele este neaderenta sufleteasca a autorului la societatea industriala, la capitalism.
O anume tendinta de retragere in natura si in trecutul legendar le caracterizeaza, ca raspuns al lui Sadoveanu Mihail la criza valorilor prin care epoca lui trecea. Daca intr-o parte a publicisticii accentul se pune, cu luciditate, pe necesitatea innoirilor economico-sociale, in romane scriitorul pare preocupat de efectele degradante ale acestor innoiri. El ne apare sfisiat intre sentimentul progresului si nostalgie. Zguduit de transformarea prea rapida a lumii, o refuza aproape instinctiv. Majoritatea acestor romane sint, tematic, romane ale sfirsitului de veac. Paseismul unora din scrierile sadoveniene a fost criticat si dintr-un alt punct de vedere. In Istoria civilizatiei romane moderne, E. Lovinescu a lasat sa se inteleaga ca literatura lui Sadoveanu Mihail ar fi lipsita de intelectualitate. Ulterior, comentatorii au nuantat aceasta afirmatie, recunoscind la Sadoveanu Mihail personaje de mare intelectualitate si o filosofie ce consta in supunerea individului la legea generala, in aerul de fatalitate melancolica, in tendinta catre impacare si ridicarea impotriva zbuciumului societatii moderne a unei ordini esential senine. Divortul intre individ si societate este contracarat la Sadoveanu Mihail de utopia unei umanitati redevenite omogena. Este vorba deci in opera lui de incercarea de a sugera o stabilitate, acolo unde totul se transforma, o unitate, acolo unde nu e decit ruptura, o evolutie in afara de timp, acolo unde timpul revolutioneaza in fiecare clipa mediul fizic, societatea, gindirea, imaginatia si arta. Eroul lui Sadoveanu Mihail nu este insul bintuit de neliniste, perpetuu revoltat, al unei parti din proza moderna, ci omul simplu, supus legilor tribului si impacat cu sine. Demoniei moderne, individualismului si sentimentului tragic al vietii, Sadoveanu Mihail le prefera paradisul natural al unui om reconciliat cu universul. Dar aceasta lume omogena si acest om reconciliat cu sine si cu lumea apartin virstei epopeii, asa cum o defineste Georg Lukacs (Teoria romanului). Opera sadoveniana este, spiritual si fizic, legata de epopee. Prozatorul Fratilor Jderi este inainte de orice un povestitor.
Iar povestirea provine din balada populara, specia prin excelenta a unei societati omogene in sensul lukacsian. Povestitorul premerge, ca mentalitate artistica, romancierului, intrucit exprima spiritualitatea unei lumi arhaice, stabile si ritualizate. Romanul defineste o lume practica, prozaica (in acceptie hegeliana); povestirea, o lume plina de poezie, impacarea lumii lui Sadoveanu Mihail determina impacarea artei lui; evolutia s-a facut in directia descoperirii unor structuri potrivite cu substanta arhaic-mitica. De aici, cu siguranta, acea impresie de elementaritate ( si nu doar a omului si a vietii lui, ci a insasi artei sadoveniene) care ne stapineste la lectura si ne indeparteaza uneori de el. Insa judecata aceasta greseste prin stergerea liniilor de evolutie. Sadoveanu Mihail este cu adevarat elementar doar intr-o prima epoca a creatiei sale, lucru datorat in parte si esteticii samanatoriste pe care o imbratisase. in operele de dupa 1928, si mai ales in citeva carti din deceniul al patrulea (Creanga de aur, Divanul persian. Ostrovul lupilor s.a.), „naivitatea" este prefacuta, dovada de rafinament, expresie a unui ideal filosofico-social si estetic superior. Acestea, ca si marile romane istorice (Zodia Cancerului, Fratii Jderi, Nicoara Folcoava), contin, pe linga imaginea unei vieti inca bazate pe alianta dintre om si cosmos, motivul chiar af unei literaturi morale si frumoase, mostenire a umanismului greco-latin si a pretentiilor lui pedagogice, care, relevind o lume legala si rationala, urmareste totodata s-o educe. Utopia filosofico-sociala a lui Sadoveanu Mihail -natural-taraneasca si istoric-nationala -sfirseste deci intr-o utopie a literaturii, asadar carturareasca: in care cartea insasi devine simbol. Insa aici este un paradox extraordinar al operei, ce se cuvine remarcat. Spiritul taranesc domina literatura lui Sadoveanu Mihail de la inceput.
Romanele istorice de dupa primul razboi continua firesc povestirile tineretii sub acest raport si idealul unei umanitati arhaice opuse celei burgheze apare in egala masura. Spiritul antiburghez al lui Sadoveanu Mihail este si in Bordeenii, si in Baltagul, si in Crisma lui Mos-Precu, si in Hanu Ancutei la fel de limpede, el dind nastere utopiei democratiei taranesti, cum a fost numita, sesizabila in multe opere. Dar iata - si acesta este paradoxul - in acelasi timp cu Fratii Jderi apare Divanul persian: utopiei taranesti si nationale ii ia locul o utopie umanista, in sensul burghez al secolului al XVIH-lea. Statul de filosofi, guvernind rational, cum au visat luministii, are prea putine puncte de contact cu democratia taraneasca din Hanu Ancutei sau cu societatea de tip familial-gentilic a lui Stefan cel Mare din Fratii Jderi. Societatea de filosofi nu mai este, ea, una primitiva, ci una evoluata. Si daca virsta de aur a epopeii, figurata in romanele istorice, nu dureaza (povestindu-ni-se tocmai devastarea paradisului initial), societatea din Divanul persian este atemporala si eterna. Ionut Jder fiind un tinar barbar, Ferid e un intelept. Ideea de educatie o intilnim si in Ucenicia lui Ionut, ca o verificare, acolo, si ca o consolidare a aptitudinilor prin experienta: Ionut se instruieste traind. in Divanul persian, educatia a devenit lucrul esential. Fata de moralizarea pe care o implicau multe din prozele de tinerete (in spirit samanatorist sau poporanist), este de asemenea o diferenta: scriitorul nu mai are pretentia de a educa nemijlocit, se margineste sa ofere modelul de educatie.
Pedagogia seamana in felul acesta cu o morala si cu o filosofie: ultimele opere contin, pe linga imaginea vietii, paradigma ei. Aceasta finala utopie umanista ne dezvaluie contradictia prin care a evoluat literatura lui Sadoveanu Mihail: cintaretul vietii simple, primitive, al naturii, din povestirile de inceput, devine la batrinete filosoful posesor al unui model abstract si general al lumii; utopismul, taranesc la origine, si tintind la edificarea unei epopei autohtone, isi revela substratul burghez-iluminist; in sffrsit, cel care a zugravit cindva pasionalitatea ardenta a Haiei Sanis si a elogiat existenta aproape salbatica a haiducului Cozma Racoare, se dovedeste capabil a se impartasi din Ratiunea Universala a secolului al XVIlI-lea, cititor atent al lui Montesquieu si Voltaire, trecuti ambii prin scepticismul anatolefrancian. Analizind radacinile acestei utopii umaniste, constatam ca ea nu este singura in al patrulea deceniu al secolului nostru si sintem obligati sa privim oarecum altfel (desi plini de circumspectie) raportul scriitorului roman cu marii lui contemporani. Doua au fost cauzele neintelegerii acestui raport: considerarea operei sadoveniene in intregul ei, fara desfasurare istorica si fara „ruptura", si caracterul insusi al modernismului romanesc. A doua cauza merita indeosebi atentie. Modernizarea prozei noastre in epoca interbelica s-a realizat in directia romanului psihologic proustian si a celui intelectualist gidian.
Ambele tendinte reflecta apogeul individualismului burghez. Dar constiinta limitelor acestei atitudini apare aproape simultan la Thomas Mann, Malraux si altii. Daca romanul romanesc, prin Camil Petrescu , M. Sebastian , M. Eliade este pina tirziu mai ales psihologic si autobiografic- intelectualist, opera maturitatii lui Sadoveanu Mihail nu se poate cu nici un efort inscrie in aceasta traditie. Prin utopia umanista din Divanul persian si din celelalte carti ale deceniului patru, ea se apropie de opera unor prozatori preocupati sa gaseasca solutiile morale la criza prin care Europa burgheza trece dupa razboiul mondial, modificind totodata si estetica romanului. Iesiti din expresionism, ei continua pe de o parte spiritul culturii burgheze in sinul careia s-au format, criticindu-l pe de alta parte pentru insuficienta lui. Putem spune ca se impart intre utopia unui umanism reinviat (Mann, Hesse, Jiinger, Camus) si cruzimea lipsei de speranta (Kafka, Musil, Canetti). Sadoveanu Mihail apartine intiii atitudini. Solutia lui fisolofica nu e atit de clar filo-burgheza ca a autorului Muntelui vrajit, inrudindu-se cu aceea propusa de Hesse in romanul sau capital. Statului rational de filosofi din Divanul persian ii raspunde, in epoca, „provincia pedagogica" din Jacul cu margelele de sticla, guvernata de un Ordin al spiritului, iezuit fara teologie, monahal fara religie, care conserva valorile umanismului primejduite de istorie. Amindoi opun unei lumi in degringolada si foarte singeroase un adapost similar burgului thomasmannian cu sapte turnuri sau blindului schit Rauten din Pe falezele de marmora al lui Jiinger. Un clasicumanist ideaJ stapineste Castalia lui Hesse, o idee de educatie a omului prin muzica si matematica. La Sadoveanu Mihail, clasicismul (inriurit in egala masura de Orient) pune la baza educatiei filosofia si, in genere, Cartea; afirmind, de asemenea, spiritul colectivist, opus aceluia individualist si aristocratic jungerian, cu alte cuvinte, sacrificiul eului.
Dar o morala colectivista comanda o estetica asemanatoare. Aceasta prefacere explica antipsihologismul prozei, disparitia eului ca ins cu biografie particulara, generalitatea alegorica, formele negativ-ironice de epica, mitul, parabola si satira expresionista. La Sadoveanu Mihail modelul nu e atit de aspru-ascetic ca la Hesse: la el spiritul a redevenit nahira, imblinzindu-se religios, si, in genere, intelectualismul lui Hesse se deosebeste de umanismul mai firesc al prozatorului roman (izvorit din traditia populara autohtona, din luminism, din cartile de intelepciune indiene si chineze, din folclorul arab). Divanul persian si celelalte romane filosofice, „a these" coincizind si in formula cu Jocul lui Hesse. Acest ,joc cu margele de sticla" este echivalentul Cartii sadoveniene ca model de existenta si educatie. Principiul educativ ce se gaseste in centrul Ostrovului lupilor presupune o lume frumoasa, armonioasa, care isi asuma constient raspunderile si se autoregleaza: intelepciunea lui Nastratin e mai tare decit bratul inarmat al lui Timur cel Schiop. Spiritul infrunta sabia si in Divanul persian: filosofii biruie pe calaul Hurda. Propozitiile vechii legi sint in Creanga de aur verificate de morala lumii noi si ies invingatoare. in toate aceste opere Cartea si Lumea stau fata in fata; si Cartea se dovedeste mai trainica decit Lumea. Constituind ultimul refugiu si cea mai nobila expresie a libertatii noastre, Cartea sadoveniana conserva, dincolo de esecul vietii, valorile supreme ale fiintei umane. Nu moare o data cu civilizatiile succesive, bucurindu-se de sansa unei intemporalitati pururi senine. Reflectind o experienta schimbatoare, este ea nealterabila? Pare a cobori periodic din cerul ei imaginar ca sa dea vietii o lectie. Se raporteaza la viata, ca o superioara tabla a legilor - ca o morala, ca o filosofie, ca un cod al frumusetii.
A fost undita si scrisa o data pentru totdeauna. Poate fi imitata, nu creata din nou. Contine un adevar etern. Scriitorul insusi este in intelegerea ultimului Sadoveanu Mihail un copist de adevaruri eterne. Utopia umanista a lui Sadoveanu Mihail este in fond o utopie a Cartii.
OPERA:
Povestiri, Bucuresti, 1904;
Soimii, Bucuresti, 1904;
Dureri inabusite. Bucuresti, 1904;
Crisma lui Mos Precu, Bucuresti, 1905;
Povestiri din razboi, Bucuresti, 1905;
Amintirile caprarului Gheorghita, Bucuresti, 1905;
Floare ofilita, Bucuresti, 1906;
Mormintul unui copil. Bucuresti, 1906;
insemnarile lui Neculai Manea, Bucuresti, 1907;
La noi in Viisoara, Bucuresti, 1907;
Vremuri de bejenie. Bucuresti, 1907;
Duduia Margareta, Bucuresti, 1908;
Oameni si locuri, Bucuresti, 1908;
O istorie de demult. Bucuresti, 1908;
Cintecul amintirii. Bucuresti, 1909;
Povestiri de sara. Bucuresti, 1910;
Apa mortilor. Bucuresti, 1911;
Bordeenii, Bucuresti, 1912;
Un instigator. Bucuresti, ed. revazuta, 1912;
Privelisti dobrogene, Bucuresti, 1914;
Neamul Soimarestilor, Bucuresti, 1915;
44 de zile in Bulgaria, Bucuresti, 1916;
Foi de toamna. Bucuresti, 1916;
File insingerate - Povestiri si impresii de pe front. Iasi, 1917;
Umbre, Iasi, 1920;
Frunze-n furtuna, Iasi, 1920;
Cocostircul albastru. Iasi, 1921;
Strada Lapusneanu, Iasi, 1921;
Neagra Surului, Iasi, 1922;
Pildele lui cuconu Vichentie, Iasi, 1922;
Razboiul balcanic. Bucuresti, 1923;
Oameni din luna, Bucuresti, 1923;
Spre Emaus, in colaborare cu D. D. Patrascanu, Bucuresti, 1924;
Venea o moara pe Siret, Bucuresti, 1925;
Tara de dincolo de negura. Bucuresti, 1926;
Sfintele amintiri, in colaborare cu D. D. Patrascanu, Bucuresti, 1927;
Demonul tineretii. Bucuresti, 1928;
Hanu Ancutei, Bucuresti, 1928;
Olanda, Bucuresti, 1928;
Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda, Bucuresti, 1929;
O intimplare ciudata. Bucuresti, 1929;
Baltagul, Bucuresti, 1930;
Departari, Bucuresti, 1930;
Maria-sa puiul padurii. Bucuresti, 1931;
Nunta domnitei Ruxandra, Bucuresti, 1932;
Uvar, Bucuresti, 1932;
Creanga de aur. Bucuresti, 1933;
Locul unde nu s-a intimplat nimic sau Tirg moldovenesc din 1890, Bucuresti, 1933;
Noptile de Sinziene, Bucuresti, 1934;
Viata lui Stefan cel Mare, Bucuresti, 1934;
Ucenicia lui lonut. Bucuresti, 1935;
Izvorul alb. Bucuresti, 1936;
Cazul Eugenitei Costea, Bucuresti, 1936;
Ochi de urs. Bucuresti, 1938;
Morminte, Bucuresti, 1939;
Valea Frumoasei, Bucuresti, 1940;
Divanul persian. Bucuresti, 1940;
Vechime, Bucuresti, 1940;
Opere, I-V1I, Bucuresti, 1940-l952;
Ostrovul lupilor. Bucuresti, 1941;
Oamenii mariei-sale, Bucuresti, 1942;
Povestile de la Bradu Strimb, Bucuresti, 1943;
Anii de ucenicie, Bucuresti, 1944;
Caleidoscop, Bucuresti, 1946;
Pauna Mica, Bucuresti, 1948;
Fantazii rasaritene. Bucuresti, 1949;
Mitrea Cocor, Bucuresti, 1949;
Nada Florilor. Amintirile unui pescar cu undita. Bucuresti, 1951;
Nicoara Potcoava, Bucuresti, 1952;
Aventura in lunca Dunarii, Bucuresti, 1954;
Evocari, Bucuresti, 1954;
Opere, l-XXII, Bucuresti, 1954-l974;
Marturisiri, Bucuresti, 1960;
Corespondenta debutului (1894-l904), 1977;
Fratii.Jderi, I-II, ed. ingrijita de C. Mitru, repere istorico-literare de C. Simionescu, Bucuresti, 1981;
Opere, I-V, ed. critica de C. Simionescu, note si comentarii de C. Simionescu si E Bailesteanu, studiu introductiv de C. Ciopraga, Bucuresti, 198l-l988;
Poezia populara, ed. si studiu introductiv de P. Ursache, Iasi, 1981;
Povestiri, I-II, ed. de C. Mitru si C. Simionescu, Bucuresti, 1981;
Soimii. Neamul Soimarestilor, repere istorico-literare de A. Rusu, ed. critica de C. Mitru, Bucuresti, 1983;
Venea o moara pe Siret, postfata si bibliografie de C. Cublesan, Bucuresti, 1983;
Locul unde nu s-a intimplat nimic. Noptile de Sinziene. Ostrovul lupilor. Romane, ed. ingrijita de C. Mitru, Bucuresti, 1984 (ed. II, 1988);
Hanu Ancutei. Povestiri, tabel cronologic, pref. si note de St. Badea, Bucuresti, 1985;
Neamul Soimarestilor, pref., tabel cronologic si selectie de aprecieri critice de Alex. Stefanescu, Bucuresti, 1986;
Preocupari, de teatru, ed., note si pref. de D. Ivanescu, Iasi, 1986;
Baltagul, pref. si aprecieri critice de C. Regman, Bucuresti, 1987;
Povestiri si nuvele, ed. ingrijita, pref., tabel cronologic si bibliografie de I. Oprisan, Bucuresti, . Traduceri: Guy de Maupassant, Povestiri alese, Bucuresti, 1907;
I, S. Turgheniev, Povestirile unui vlnator, Bucuresti, 1946 (alte ed.: 1954;
1959;
1961;
1966;
1972;
1989);
idem, Burnistrul (Din povestirile unui vinator). Bucuresti, 1953;
idem, Opere, I. Povestirile unui vinator. Bucuresti, 1953.
|
REFERINTE CRITICE:
T. Maiorescu, Critice, III;
G. Ibraileanu, Scriitori si curente, 1909;
E. Lovinescu, Critice, I;
G. Ibraileanu, Scriitori romani si straini, 1926;
idem. Studii literare, 1930;
N. Iorga, Ist. Ut. rom. cont., 1934;
Perpessicius, Mentiuni, I-VI;
E. Lovinescu, Istoria, I;
insemnari iesene, nr. 5, 1939 (nr. omagial);
G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta;
P. Comarnescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 8, 1945;
Studii si articole inchinate lui M. Sadoveanu, 1952;
D. Micu, Sensul etic al operei lui Sadoveanu, 1955;
M. Ralea, Scrieri din trecut, in literatura, 1957;
Profira Sadoveanu, Viata lui M. Sadoveanu, 1957;
Viata Romaneasca, nr.
II, 1960 (nr. omagial);
Steaua, nr. 10, 1960 (nr. omagial);
Luceafarul, nr. 22, 1960 (nr. omagial);
Tribuna, nr. 43, 1960 (nr. omagial);
S. Bratu, M. Sadoveanu, o biografie a operei, 1963;
A. Marino, in Gazeta literara, nr. 44, 1965;
C. Ciopraga, M. Sadoveanu, 1966;
P Georgescu, Polivalenta;
E. Papu, Din luminile veacului, 1967;
Z. Ornea, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1970;
Profira Sadoveanu, Planeta parasita, 1970;
Ov. S. Crohmalni-ceanu, Literatura, I;
M. Zaciu, Colaje, 1972;
Al. Piru, Varia, I, 1972;
I. Vlad, Povestirea, P. Georgescu, Printre carti, 1973;
VI. Streinu, Pagini de critica literara,
III, 1974;
Z. Sangeorzan, M. Sadoveanu, teme fundamentale, 1976;
I. Negoitescu, Analize si sinteze, 1976;
P. Mareea, Lumea operei lui Sadoveanu, 1976;
N. Manolescu, Sadoveanu sau utopia cartii, 1976;
E. Simion, Scriitori, II;
F. Bailesteanu, Introducere in opera lui M. Sadoveanu, 1977;
P. Mareea, Umanitatea lui Sadoveanu de la A la Z, 1977;
Mihail Sadoveanu interpretat de, ed. II, 1977;
M. Ungheanu, Lecturi si rocade, 1978;
Al. Paleologu, Treptele lumii sau calea catre sine a lui M. Sadoveanu, 1978;
I. Vlad, „Cartile" lui Sadoveanu, 1981;
D. Manuca, Pe urmele lui M. Sadoveanu, 1982;
D. Pacurariu, Scriitori, I;
M. Cazacu, Sinteza sado-veniana, 1982;
I. Cheie-Pantea, Palingeneza valorilor, 1982;
C. Livescu. Scene din viata imaginara, 1982;
P. Mareea, Varietati literare, 1982;
Marian Popa, Competenta si performanta, 1982;
L. Raicu, Calea de acces, 1982;
Al. Sandulescu, Portrete si analize literare, 1982;
Monica Spiridon, Sadoveanu — divanul inteleptului cu lumea, 1982;
Alex. Stefanescu, intre da si nu, 1982;
F. Aderca, Oameni si idei, 1983;
G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983;
N. Florescu, Profitabila conditie, 1983;
N. Manolescu, Arca, III;
V.' F. Mihaescu, Timp si mod, 1983;
Al. Paleologu, Alchimia existentei, 1983;
N. Steinhardt, Critica;
D. I. Suchianu, Alte foste adevaruri viitoare, 1983;
R. G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983;
S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984;
C. Ciopraga, Propilee, 1984;
Ov. S. Crohmalniceanu, Cinci prozatori in cinci feluri de lectura, 1984;
L. Leonte, Prozatori contemporani, I, 1984;
Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984;
Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985;
Elena Neagoe. Mihail Sadoveanu -lumea ca semn, 1985;
Elena Tacciu, Romantismul romanesc, II, 1985;
C. Ungureanu, Proza;
M. Anghelescu, Lectura operei, 1986;
Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986;
Doina Florea, Mihail Sadoveanu sau magia rostirii, 1986;
G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986;
I. Oprisan, Opera lui Mihail Sadoveanu, 1986;
M. Dragan, Clasici si moderni, 1987;
N. Frigioiu, Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, 1987;
F. Aderca, Contributii, II;
M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988;
F. Bailesteanu, Aorist, 1988;
Sultana Craia, Fetele orasului, 1988;
Z. Omea, Interpretari, 1988;
A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, III;
A. Cosma, Romanul, I;
I. Holban, Literatura subiectiva, 1,1989.
|
