Sabin Mihail biografia
Sabin Mihail opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SABIN Mihail (pseudonimul lui Misu Sachter), se naste la 25 aug. 1935, Cernauti - moare in io sept. 1975, Bacau.
Poet si dramaturg.
Tatal: Aron Sachter, mama: Sali (n. ?), functionari. Studii la Liceul de Mecanica din Giurgiu, incheiate in . Facultatea de Filologie, sectia germana, a Univ. din Bucuresti, promotia . A lucrat ca prof. la Liceul „G. Bacovia" din Bacau (1957-l962), metodist la Casa Regionala de Creatie din Bacau (1962-l964), redactor la revista Ateneu (1964-l974), director adjunct la Teatrul „Bacovia" din Bacau (1974-l975).
Debut cu poezie intr-o culegere literara editata de Casa Regionala de Creatie din Bacau, in anul . A publicat volum de versuri intretinerea focului (1968), ingerul si mascariciul (1970), Arena cu paiate (1972), Pasarea medievala (1974). Autor al unor piese de teatru, netiparite, dintre care doar „drama in doua parti" Totul intr-o noapte a fost reprezentata in timpul vietii sale, la teatrul bacauan (1973). Postum si la acelasi teatru i s-a jucat piesa 24 de ore din viata unui geniu, in . In ms piesele intoarcerea lui Ulisse, Baricada batrinilor fericiti, Final de mare montare. A semnat si cronici teatrale in revista Ateneu, intre anii 1964 si 1974.
Versurile din intretinerea focului (1968) anuntau un poet al reveriei si fantazarii vag elegiace, pe teme oarecum generale, fara o marca personala evidenta, si obiectivind o ipostaza neoromantica a eului liric, cu accente patetice, intr-un discurs solemn, ceremonios, conventional fara constiinta distantarii critice. Era vorba mai curind de un fel de „comentariu" liric intemeiat pe idei generale despre poetul ca „ales" al multimii, care „si-a smuls inima si-a vorbit", declarind a cunoaste
„voluptatea de-a se fi nascut blestemat
si de-a fi fost ucis la ospete regale,
de-a fi murit trubadur, pus la zid
ars o data cu cartile" sale, ori imprumutind masti prestigioase (Ulysse, Icar, Print ori „rege tinar [plutind] pe apele negre" etc). Variantele starii lirice sint si ele destul de conventional-poetizante. Citeva texte se disting totusi printr-un mai particularizat sentiment al fragilitatii fiintei (v. Noaptea soldatului) cu accente de ironie elegiaca (e introdusa tema mascariciului, scamatorului, actorului - ca in Fabula, O gluma, Papusereasca). Al doilea volum, ingerul si mascariciul (1970), continua linia fantazarii pe teme date (un ciclu se intituleaza Interpretari si dezvolta, in ramificate desfasurari de imagini incurajate si de o prozodie bine armonizata, reflectii sugerate de noi personaje-emblema, precum Peer Gynt, Hamlet, Charlot, Horatio, ori de cite un „motiv de balada", „motiv de basm", imagini de Ev Mediu, litere ale alfabetului etc). Discursul liric, ordonat conceptual, se ramifica in jerbe imagistice complicate -opera de artizanat ingenios. Un element de continuitate e si revenirea motivului mascariciului, ca fata dureros-ironica a eului, asociata cu conditia angelica, pura:
.Jumatate din mine era un mascarici
care urla la luna dintr-o trompeta de-argint,
Jumatatea cealalta avea chipul ascetic
al unui inger sau al unui ginditor medieval
si la hotarul dintre adevar si eroare
jumatatile-amindoua se urau de moarte" (ingerul si mascariciul). |
Cu un plus de rafinament in ordinea constructiei imaginii, aceste poeme sufera totusi de excesul explicitarii simbolurilor. La un nivel mult superior se situeaza versurile din Arena cu paiate (1972), unificate tematic de motivele cunoscute, dar care capata acum organicitate si sint asumate plenar in articularea ipostazelor eului liric. Este reactualizata aici figura clovnului trist, a paiatei ce ascunde sub ris o drama, intr-un univers-arena-de-circ peste care cade o lumina crepusculara. Cite-un poem e mai fidel conventiei vehiculate in lirica „fin de siecle" franceza si in simbolismul nostru initial (la un I. Minulescu , de pilda), precum Era un print: „Pasea prin ploaia altui secol inspre pierduta sa cetate / un menestrel, un pierde-vara drapat in mari melancolii" - aitele, majoritare, recicleaza tema prin prisma unei sensibilitati personale, care-si asuma conditia clovnesca intr-o arena cu spectacole declinante, a vietii pindite de sentimentul stingerii. „Fiorul dintr-o balada veche" se transmite in versurile poetului de acum, ce-si insuseste postura paiatei si mascariciului ce cauta sa puna o oarecare discretie in expresia melancoliei trecerii; el invoca „sfirsitul filmului"
„Nu mai exista febrila miscare a filmului mut,
aeroplanele nu mai uimesc pe nimeni in lume,
acei minunati zburatori au zburat pina-n lut
impreuna cu sarja de frisca si alte citeva glume") |
, tirziul unei vieti ce se desparte treptat de exaltarile virstei tinere
(„O, ce tirziu e acum cind se sparg nevralgiile
si-n vesele sarje parasim teritoriile dragi
pentru arena de plumb") |
, extenuarea energiilor vitale domesticite, cazute in conventie („Dresori fara noima sarjeaza salbatec si-n valuri / dar leii si tigrii adorm adesea pe bici // Menajerii degradate respira un aer de farsa") O intoarcere la limbajul solemn si la ipostazele nobile ale eului, trecut aici sub masti ale unor personaje de Ev Mediu are Ioc in poemele din ultima carte antuma a lui Sabin Mihail,
Pasarea medievala (1974). Mai convingatoare sint aici citeva poezii in care reapare imaginarul fragilitatii si al candorii
„Mi se spune Prinzatorul de Fluturi
fiindca in aspra inclestare a zilei
cihd fiintele vii
traiesc indirjit
eu trec nepasator urmind
calea mea palida"),
sugerind „singuratatea dinaintea mortii", „exilul", „desertele cimpii ale iluziei", „starea de cintec pierduta". Turniruri cavaleresti, peregrinari ale Filosofului, rataciri, nostalgii ale Exilatului cu gindul la „limanul" natal, intoarceri ale corabierilor din ostenitoare calatorii pe mari - sint miscari si figuri emblematice ale acestui univers de conventie „medievala" in care se inscrie o sensibilitate elegiaca. Aceasta este si mai puternica in ciclul de Postume, care ocupa o buna parte din „culegerea selectiva" Despre apusul soarelui, alcatuita in 1977 de poetul Sergiu Adam , unde lirica „rolurilor" e concurata benefic de confesiunea directa, intr-un discurs tandru-melancolic despre precaritate si trecere, despre o „lume stravezie cu trupuri himerice", populata de „ingindurati stravezii", in care un „poet al provinciilor" in ipostaza de contemplativ elegiac apare ca „paj credincios in serviciul uimirii" sau „cu pieptul sau naiv si descoperit / impreuna cu solidaritatea unor generatii trecatoare". Mai ales asemenea versuri au permis caracterizarea lui Sabin Mihail drept un „poet discret in spectaculoasa miscare a fantasmelor sale de o profunda candoare in conventiile-i atit de ingenios nelinistite, caruia critica ii datoreaza o mai dreapta asezare" (Gh. Grigurcu ). Rezervata la aparitia cartilor sale de poezie, critica a intimpinat cu mai justificate reticente incercarile teatrale ale scriitorului, judecate ca fiind lipsite de unitate compozitionala si prea schematice in rezolvarea conflictelor.
OPERA:
intretinerea focului, versuri. Bucuresti, 1968;
ingerul si mascariciul, versuri, Iasi, 1970;
Arena cu paiate, versuri. Bucuresti, 1972;
Pasarea medievala, versuri, lasi, 1973;
Despre apusul soarelui, versuri, ed. selectiva ingrijita de S. Adam, postfata de G. Balaita, Iasi, 1977. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Andriescu, in Cronica, nr. 16, 1968;
C. Cublesan, in Tribuna, nr. 17, 1968;
D. Micu, in Gazeta literara, nr. 17, 1968;
V. Sorianu, in Ateneu, nr. 3, 1968;
I. Constantin, in Romania literara, nr. 28, 1970;
Mircea Popa, in Tribuna, nr. 41, 1970;
D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 7;
16, 1973;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 21, 1973;
M. Minculescu, in Romania literara, nr. 4;
33, 1973;
D. Muresan, in Vatra, nr. 12, 1973;
V. Tascu, in Ateneu, nr. 8, 1973;
C. Calin, in Ateneu, nr. 6,1974;
D. Chirila, in Familia, nr. 4, 1974;
C. Paraschivescu, in Teatru, nr. 4, 1974;
C. Calin, in Romania literara, nr. 38, 1977;
G. Genoiu, in Cronica, nr. 42, 1977;
P. Tutungiu, in Teatrul, nr. 10, 1977;
Gh. Grigurcu, in Ateneu, nr. 1, 1978;
V. Sorianu, in Ateneu, nr. 9, 1984;
Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu
|
