Russu Sirianu Vintila biografia
Russu Sirianu Vintila opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RUSSU-SIRIANU Vintila, se naste la 20 apr. 1897, Arad - moare in (?).
Memorialist si traducator.
Fiul lui Ioan Russu-Sirianu, nepot de sora al lui Slavici, ziarist si luptator national cunoscut. Liceul la Arad; studii la Conservatorul din Bucuresti si la Facultatea de Medicina, abandonate.
Face razboiul in calitate de ofiter, cunoscind, la Iasi, in casele lui Delavrancea, Iorga, Take Ionescu, Osvald Teodoreanu, pe Robert de Flers, care-l va ajuta mai tirziu, la Paris; Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Secretar tehnic la „Liga culturala", bibliotecar la Biblioteca Acad., redactor la Flacara, secretar al lui Goga , publicist.
O vreme e secretar la SSR (1923- 1924), calitate in care a organizat mai multe turnee si sezatori.
Debutul literar in 1919, apoi activitate sporadica la Flacara, Gindirea, Cugetul romanesc. Adevarul literar, Cuvintul liber, Rampa etc, cu poezii si art. In 1927 a plecat la Paris, unde a condus revista lunara Revue Franco-Roumaine, cunoscind de aproape lumea literara franceza, dar si pe romanii stabiliri la Paris (Enescu, Brancusi, Panait Istrari , Elena Vacarescu , Martha Bibescu , Ilarie Voronca , N. Titulescu, Marioara Ventura s. a.), despre care a lasat amintiri pline de vibratie si arta literara (Vinurile lor, 1969). A scris si piese de teatru: Biruitorul (In colab. cu A. Babeanu), jucata in 1924 pe scena Nationalului bucurestean; dupa 1944, a dramatizat, impreuna cu Cezar Petrescu, Ochii strigoiului si Minzul nebun, apoi a scris teatru pentru muncitori (1947) si pentru caminele culturale, astazi total depasit, ca si poezia, antologata tirziu, in 1972, de catre M. Gafita in volum imi amintesc de aceste versuri. Traducator de talent din Balzac (Camatarul) si Roger Martin du Gard (Familia Thibault). A mai semnat: V. R. S., Ion Dacu, D. Dinu.
Fara a fi propriu-zis un creator, Russu Sirianu Vintila e mai degraba un literat, in sensul francez al cuvintului, iubitor de cozerie si patruns de fascinatia pe care o exercita asupra publicului scrisul si „monstrii lui sacri". Cunoscind de mic, in casa tatalui sau, pe cei mai de seama intelectuali ai epocii, avind apoi norocul sa fie ajutat si primit in casa celor mai multi dintre acestia, Russu Sirianu Vintila are astfel privilegiul de a trai din interior viata literara romaneasca, cu privirea nu intoarsa spre sine, ca mai toti dintre ei, ci spre ceilalti, s-o observe de aproape, in desfasurarea ei zilnica, de peste o jumatate de secol.
Paginile adunate de el sub titlul usor insolit Vinurile lor (1969) cuprind admirabile frinturi din marea biografie artistica a epocii interbelice, a acelei epoci in care stralucesc Enescu, Brancusi, Istrati , Sadoveanu , Goga , Titulescu, Iancu Brezeanu, N. Baltateanu si pe care autorul stie sa-i puna in lumina cea mai favorabila, sa-i faca sa traiasca in toata splendoarea inteligentei lor active, afectuoase. Nu lipsesc din aceasta impresionanta galerie nici Eminescu, Caragiale si Cosbuc, vazuti mai ales prin ochii tatalui sau, care i-a cunoscut indeaproape, astfel ca volumul este o foarte reusita naratiune memorialistica. Nu acelasi lucru se poate spune despre teatrul sau hiperabundent din anii 1946-l950, numarind piese ca Fiul pamfntului, Cozile de topor. Un ficat de gisca. Sa stringent fiecare bob, Ei sint alesii nostri, Cel mai bun din clasa, Doamna dictatoare lesina. Nu mai cred in farmece s. a., minate de un moralism didacticist si de un tezism desuet. Nici din productia sa poetica, risipita generos in paginile mai multor reviste interbelice, dar mai ales ale Gindirii, nu se poate retine nimic reprezentativ, pastelurile, celebrind pillatian natura, fiind departe de solemnitatea melodica a modelului.
OPERA:
Teatru pentru muncitori, Bucuresti, 1947 (in colab.);
Vinurile lor Ore traite cu G. Enescu, C. Brancusi, M. Sadoveanu, O. Goga, G. Cosbuc, P. Istrati, I. Brezeanu, N. Baltateanu, I. L. Caragiale, M. Eminescu, Bucuresti, 1969;
imi amintesc de aceste versuri. Bucuresti, 1972 (cu o postfata de M. Gafita).
|
REFERINTE CRITICE:
I. Buzasi, in Tonus, nr. 9, 1969;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 42, 1969;
Perpessicius, in Romania literara, nr. 43, 1969;
Al. Piru, ibidem, nr. 33, 1969;
A. Sasu, in Steaua, nr. 10, 1969;
VI. Barna, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1970;
L. Boia, in Magazin istoric, nr. 7, 1971;
VI. Barna, in Romania literara, nr. 17, 1972;
idem, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1972;
M. Gafita, in Romania literara, nr. 9, 1973;
|
