Roznoveanu Mirela biografia
Roznoveanu Mirela opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ROZNOVEANU Mirela (numele la nastere: Roznovschi), se naste la 10 apr. 1947, Tulcea.
Critic literar si prozator.
Fiica lui lancu Roznovschi, dentist, dintr-o veche familie aristocratica cu ramificatii in Imperiul Habsburgic, Franta si Polonia (strabunicul Alois Roznovschi, inginer de cai ferate, venise in Romania in a doua jumatate a secolului XIX, pentru a construi prima cale ferata dintre Bucuresti si Iasi; bunicul George Roznovschi, inginer cu studii in Germania, este printre primii care introduc la inceputul secolului XX cinematograful sonor in Romania si construieste prima retea electrica in Braila), si a Hrisulei (n. Limona), dintr-o familie de aromani din nordul Greciei, venita in Romania in .
Intre 1960 si 1964 urmeaza cursurile Liceului „Mircea cel Batrin", sectia reala, din Constanta. intre 1965 si 1970, Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti, sectia limba si literatura romana. Dupa absolvirea facultatii este angajata redactor la revista Tomis din Constanta, unde semneaza cronica literara si conduce cenaclul „Ovidius". in urma refuzului, in 1973, de a urma cursurile Academiei „Stefan Gheorghiu", este data afara de la revista Tomis (1974) si apoi i se cere sa isi dea demisia si din slujba de bibliografia Biblioteca Judeteana din Constanta. in 1975 se muta la Bucuresti, unde colaboreaza la emisiunile culturale ale Televiziunii Romane, fara a fi angajata pe un post permanent. intre 1978 si 1989 lucreaza ca redactor principal la revista Magazin, editata de ziarul Romania libera, unde tine rubricile „Civilizatii stravechi" si „Cronica ideilor stiintifice".
Publica art. de critica literara in Luceafarul, Contemporanul, Romania literara, Convorbiri literare. Viata Romaneasca si Romania literara.
Debuteaza editorial la Cartea Romaneasca, sprijinita de Marin Preda, cu volum Lecturi moderne (1978). ii apar, succesiv, monografia Dumitru Radu Popescu (1981), primul volum al unui eseu despre romanul universal, Civilizatia romanului. Radacini (1983), si romanul Totdeauna toamna (1988), cu masive si mutilante taieturi din partea cenzurii. in apr. 1989, cind are loc procesul ziaristilor din „Grupul Bacanu", este anchetata de Securitate si mutata disciplinar la Muncitorul sanitar. I se ia dreptul de semnatura, iar volum al doilea din Civilizatia romanului. Arhitecturi epice este blocat in editura. in dec. 1989 face parte din grupul de ziaristi care preia ziarul Romania libera din mina administratiei comuniste, transfor-mindu-l in primul ziar independent si anticomunist din Romania. Cu radacini complicate, din familii „venetice", fara sentimentul securitatii existentiale, dar si libera fata de obligatii si prejudecati, Roznoveanu Mirela ofera povestea unei biografii dramatice si aventuroase, de revoltat haituit, care consuna cu afinitatea ei creatoare si critica fata de epicul romanesc.
In Cuvint inainte la volumul sau de debut, Lecturi moderne (1978), Roznoveanu Mirela face o profesiune de credinta: „Scriem critica dintr-un impuls secret [] acela de a proteja valoarea, de a descoperi noul"; mai mult, din „dorinta de a releva structura morala a operelor si a autorilor lor, mai bine zis, configuratia unei legi morale pe care o definim ca pe un ritm al consecventei in spunerea si savirsirea adevarului, pentru ca dorim sa dam un raspuns unor intrebari ce nu vor inceta vreodata sa ne agite constiintele".
Imperativul astfel anuntat nu vizeaza neaparat o etica a existentei, cit o etica a creatiei si a responsabilitatii fata de propriul destin creator. Prin analiza unor opere, Roznoveanu Mirela pare a cauta solutii de ordonare a viziunii despre lume, fie aceasta reala sau romanesca, resimtita ca stind sub amenintarea dezertiunii sensului. Demersul critic este investit subiectiv cu valoarea unei calatorii initiatice, fapt relevat de o alegorie dezvoltata in „preliminariile" monografiei despre D. Roznoveanu Mirela Popescu . In mod simptomatic pentru perceptiile criticului, creatorul este comparat cu Dedal, iar microuniversul operei, cu un labirint, in mijlocul caruia asteapta Minotaurul (Erosul, placerea) si Sfinxul (spiritul tenebros, partea necunoscuta din noi insine). Fiecare lectura reface proba lui Tezeu, in cautarea unui nou fir al Ariadnei care sa duca pina in centrul operei. in acord cu acest mit critic personal, Roznoveanu Mirela isi propune consecvent, in analizele sale, sa reveleze „focarele de sens", metaforele-cheie, temele fundamentale, adica nucleul generator al viziunii unui autor. Instrumentele puse in folosinta fac parte din inventarul noii critici, pe care generatia, sau promotia, anilor '70 (careia ii apartine si Roznoveanu Mirela, macar biologic, daca nu si printr-un spirit de grup) o adapta in comentariul literar romanesc. intr-un studiu despre Luceafarul eminescian, critica biografica este programatic substituita prin critica imanenta, textuala. in poezia lui Emil Botta suit urmarite in spirit bachelardian imaginile elementelor. La Zaharia Stancu sint cautate, in sensul psihocriticii lui Charles Mauron, „imaginile primitive" din copilarie pe care scriitorul le exploreaza si defuleaza prin creatie. Opera lui Marin Preda este sistematizata prin citeva teme-cheie (tema gradinii sau a tatalui, tema privirii si imprecatiei, tema dogmei personale sau a experientei materne), la limita dintre psihocritica si tematism richardian.
Proza lui Eugen Barbu este asezata sub semnul unui „stil cosmic temporal numit al toamnei", care aminteste de regimurile imaginare durandiene. „Cercetarea in uman" intreprinsa obstinat si monomamacal de Al. Ivasiuc in romanele sale, sau lirica monocorda, ce „isi face un adevarat program estetic din repetitie si monotonie", a lui Mircea Ivanescu, sint restituite printr-un „proces de modelare" inspirat din generativismul lui Hjelmslev si Chomsky. in analiza poeziei Constantei Buzea isi fac loc consideratii de „gender studies" si feminism. Segmentele operei lui D. Roznoveanu Mirela Popescu sint si ele privite din perspectiva structuralismului si functionalismului unor Barthes, Todorov, Genette si Greimas.
Astfel, din corpusul de nuvele se extrage un model in genul celui elaborat de Propp asupra basmului fantastic; ciclul de romane ofera prilejul degajarii unui arbore generativ al planurilor epice; iar studiul teatrului se soldeaza cu schita unui arhi-scenariu, un invariant dramatic ideal. in ciuda unei bune familiaritati cu miscarea criticii occidentale, Roznoveanu Mirela nu sucomba insa tentatiei scientiste care a dus la sufocare critica structuralista si post-structuralista. intr-o alta marturisire programatica din „preliminariile", monografiei despre D. Roznoveanu Mirela Popescu , scriitoarea arata ca, spre deosebire de criticii care au evoluat dinspre impresionism spre scientism critic, ea a parcurs drumul oarecum invers, de la metodele obiective, deprinse prin educatie, la cercetarea subiectiva, la „ideea subiectivata", intr-adevar, aparatul conceptual nu ingroapa opera analizata, ci este folosit ca o cale de acces spre nucleul obsesional din care iradiaza creatia. Luceafarul este citit ca un mit intelectual, o drama a cunoasterii traita de catre personajul feminin, care se dedubleaza grandios si se proiecteaza cosmic in Hyperion si in Demiurg. Poetica ermetica a Jocului secund isi are originea intr-un „blocaj emotional", care provoaca „reducerea diversitatii explozive a organicului la o unica structura, cea cristalina". Strategiile disimularii intrebuintate de Emil Botta provin dintr-un „sentiment exacerbat al pudoarei", ce risca sa paralizeze discursul liric. Reportajul poetic, prin care Geo Bogza transpune in act un complex' prometeic (dorinta de schimbare a realului), apare la o a doua analiza ca un jurnal literar camuflat si obiectivat.
Proza lui Zaharia Stancu isi are sursa intr-o „voluptate purificatoare a autoflagelarii cu trecutul", prin care autorul exorcizeaza o trauma infantila. Indiferent de cit spatiu de desfasurare isi acorda, aproape toate studiile au aceasta ambitie de a surprinde nodul de coagulare a operei analizate. Vocatia marii sinteze isi gaseste expresia in monografia despre romanul mondial, Civilizatia romanului. Ca amploare enciclopedica, proiectul se incadreaza in programul de cercetare a literaturii universale formulat de Adrian Marino . Ceea ce o deosebeste, principial, pe Roznoveanu Mirela de autorul Biografiei ideii de literatura este finalitatea demersului. in timp ce acesta din urma vede comparatismul ca o propedeutica a teoriei literaturii, ca un mijloc de a decanta niste invarianti tematici sau genologici, cum ar fi in cazul de fata romanul, Roznoveanu Mirela se arata preocupata mai degraba de devenirea decit de esenta speciei: „nu modelul ideal al romanului, ca gen, ma intereseaza, ci romanul ideal, acea forma artistica in care se inglobeaza aspiratiile mele estetice, devenirea, toate modalitatile si metamorfozele posibile".
Cercetarea nu se doreste teoretica, ci aplicata, „mecanismele generale ale romanescului" fiind urmarite in realitatea operelor, in desfasurarea textelor. In acord cu evolutia ei de la critica scientista la cea subiectiva, Roznoveanu Mirela renunta la constructia unui model generativ in favoarea unei sinteze epice, in sens calinescian. Optiunea pentru roman este motivata prin puterea sincretica si reprezentativitatea capodoperelor acestei specii, pe care autoarea o ridica la rangul de gen, si chiar de „civilizatie". Roznoveanu Mirela intelege romanul ca un microunivers estetic care rezuma pina la esenta o intreaga cultura sau civilizatie istorica. „Centrul estetic al operei" reproduce, printr-o uimitoare forta integratoare, dinamica lumii si a epocii pe care o reflecta. Aprofundind relatiile dintre roman si formele sau structurile de civilizatie, Roznoveanu Mirela reelaboreaza in fapt un proiect de morfologie culturala, desigur, de asta data nu in termenii biologizanti din prima jumatate a secolului XX, ci in termenii mimesisului artistic. Fiecare nou complex cultural isi secreta propria oglinda, cu functie autoreflexiva si sistemica.
Civilizatia dravidiana din India preariana isi gaseste expresia tirzie in Ramayana; lumea sumeriana se recapituleaza in Epopeea lui Ghilgames; Weltanschauung-ul Egiptului clasic este engramat in Cartea mortilor; Biblia este citita ca marele roman al istoriei iudaice; civilizatia veche chineza se regaseste intr-un corp de romane uimitor de „modeme"; cea miceniano-cretana in epopeile homerice. Desi este subintitulat, relativizam, Radacini (1983), primul volum al cercetarii ridica evident probleme de definitie a speciei, in ce masura marile mythosuri antice pot fi asimilate romanului? Istoric vorbind, romanul este cel care deriva din epopee, care la rindul ei ia nastere prin elaborarea si fixarea liturgica a naratiunii samanice. Roznoveanu Mirela se ridica insa impotriva acestei derivatii, care subordoneaza esteticul mitologicului si religiosului, si rastoarna termenii ecuatiei. Prin definitia pe care o da romanului (sinteza epica a viziunii despre lume a unei civilizatii), ea amplifica frontierele acestuia pina la cele ale eposului in general. Dar acceptind legitimitatea unei asemenea extensiuni, la fel de motivat s-ar putea vorbi despre o Civilizatie a epopeii, in care, prin simetrie cu epopeile vazute ca „radacini", romanele sa apara ca „increngaturi" tirzii. Asa cum in al doilea caz am avea de-a face cu o pro-iectie a unui tipar asupra altuia, in primul este vorba de o retro-iectie a romanescului asupra epopeicului.
Desi chestionabila din punct de vedere principial, procedura retroiectiva nu este lipsita de interes, fiindca ea face posibila, daca nu o rasturnare a simtului istoricitatii, cel putin o improspatare a ideilor noastre despre eposul antic. Mai concret, Roznoveanu Mirela transporta in Antichitate intreg arsenalul criticii moderne si incepe sa reciteasca naratiunea mitica cu instrumentele teoriei romanului. Jocul de intrepatrundere intre planurile realitatii in Ramayana, regimul naratorului in Epopeea lui Ghilgames, Biblia ca romanul unei mari familii in care fiecare capitol este scris intr-un alt registru stilistic, sint citeva exemple de iluminari neasteptate catalizate de noile hermeneutici. Prin asemenea relecturi critice in mod deliberat „improprii" (dar este posibila, in definitiv, o lectura cu adevarat „proprie"?), Roznoveanu Mirela introduce programatic in teoria criticii principiul de incertitudine al lui Heisenberg, conform caruia observatia corupe in mod inevitabil obiectul observat. Afinitatile elective ale criticului fata de genul romanesc capata un alt fel de confirmare prin romanul Totdeauna toamna (1988). Intimitatea autoarei cu protagonista are chiar o dimensiune incestuoasa, indicind o virtuala cale de esec a vocatiei sale narative, si anume pericolul de identificare si autoproiectie grandioasa a scriitorului in personaj, riscul ca peripetia sa devina o cale de compensare fantasmatica a neimplinirilor din viata reala. Dincolo de aceasta posibila capcana, romanul este solid construit, de o arhitectura rotunda si un bun control stilistic.
Antrenamentul teoretic, exercitiul in analiza capodoperelor civilizatiei romanului, ii permit criticului sa aplice acum rationamentele estetice unei materii epice proprii, turnate in tiparul unui „roman total", polifonic si palimpsestic, in care planurile temporale sint sincronizate intr-o schema reiterativa, a vesnicei reintoarceri (toate scenele au loc exclusiv toamna, de-a lungul a sase sau sapte ani). Oarecum in descendenta prozei fantastice a lui Mircea Eliade , Roznoveanu Mirela incizeaza in trama realista fragmente de sacru, insa nu in spirit mitic sau metaforic, ci intr-unui cu nuante de paranormal. Intriga aduce aminte de Maestrul si Margareta: in Bucurestiul anilor '80 descinde un cuplu supranatural, o zeita si un satir cu alura de zei, Fausta si Konstantinos. Reprezentanti ai destinului, la fel cu Voland si suita sa, ei intervin in neregulile unei societati dezaxate, grabind caderea celor vinduti regimului, initiind si conducind spre salvare un cuplu de creatori, Maria, lingvista si romanciera, si Vizanti, estetician. Tot ca in romanul lui Bulgakov, in intimplarea realista este incastrata o poveste sacra, scrisa de Maria, o evanghelie apocrifa moderna, despre Iisus, Lazar si Maria Magdalena. invatatura lui Iisus, cu o coloratura de filosofie New Age, si relatia sa redemptorie cu Maria Magdalena sint o parabola pentru rhintuirea Mariei din zilele noastre, prin creatie si dragoste, dintr-un univers totalitar unde domneste teroarea si persecutia. Sentimentul de imperioasa si necesara irumptie a sacrului, intr-o lume ajunsa la capatul abjectiei, este sugerat din chiar titlul initial al romanului, suprimat de cenzura: Timpul celor alesi. Nici titlul de schimb, desi cu o trimitere mistica mai estompata, nu e mai putin simbolic, toamna fiind vazuta ca anotimpul rodirii ezoterice, al transfigurarii spirituale. Arghezianului „Niciodata toamna nu fu mai frumoasa / sufletului nostru doritor de moarte", Roznoveanu Mirela ii opune, prin Totdeauna toamna, o faustica dorinta de permanenta si transcendere, de mintuire prin arta.
OPERA:
Lecturi moderne. Bucuresti, 1978;
Dumitru Radu Popescu, Bucuresti, 1981;
Civilizatia romanului. Radacini, Bucuresti, 1983;
Totdeauna toamna. Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
B. ' Ghiu, in Amfiteatru, nr. 2, 1979;
Alex. Stefanescu, in Scinteia tineretului, nr. 9241,'1979;
Elena Tacciu, in Ramuri, nr. 6, 1979;
M. Iorgulescu, in Romania libera, nr. 10774, 1979;
Ioana Rauschan, in Orizont, nr. 34, 1981;
M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1981;
Tania Radu, in Flacara, nr. 37, 1981;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 38, 1981;
Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 37, 1982;
G. Grigurcu, Intre critici, 1983;
L. Petrescu, in Tribuna, nr. 20, 1983;
H. Candroveanu, in Romania literara, nr. 31, 1984;
Ioana Bot, in Tribuna, nr. 27, 1988.
|
